Firmituri de milioane pentru cetăţenii de categoria a II-a - actualizat, cu comentarii la comentarii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vaaaai, vuieşte Facebook-ul de înduioşare că un miliardar şi o bancă – vaaai, nu ştim ce bancă, în modestia ei – au donat două avioane de salvare în locul celui prăbuşit în Apuseni. Să mărim imaginea.

Micul extaz în legătură cu avioanele donate arată cât de mult ne-am convins, în 25 de ani de tranziţie la o societate cu caste (vânători şi hăitaşi), că suntem cetăţeni de categoria a doua.

Aceasta este, de fapt, întrebarea: Cum au făcut primii bogaţi ai ţării primul miliard?

Fără „optimizarea fiscală” a acestor colosale averi, imposibil de adunat în jumătate de viaţă de om normal, statele – ca administratori ai societăţilor (umane, nu comerciale) – şi-ar putea cumpăra singure mult mai multe din cele necesare civilizaţiei. Iar modelul social european nu ar mai fi, brusc, nesustenabil.

Ce au inventat, ce au creat suma de prearepedenouîmbogăţiţi care ne-au convins până şi că sunt o rasă superioară moral? Unii moguli ai lumii îşi spală inclusiv păcate neavute limitând boli la scară continentală sau fondând universităţi de elită.

În context, trebuie să întrebăm şi cum a făcut Petromv indecentul profit de un miliard de euro anul trecut în România (plătind salarii şi taxe deloc austriece). Altă discuţie pe care nu o purtăm.

Şi încă una: cât de mult dăunează economiei de piaţă, democraţiei liberale şi dezvoltării societăţilor acumularea resurselor tuturor în doar câteva mâini? E simplu de vizualizat asta pe cazul săracei Republici Moldova, patria câtorva miliardari - cum să devii miliardar în cel mai sărac stat al Europei?! Şi cât din acest statut de amărăştean al naţiei se datorează tocmai mecanismelor care au creat respectivii miliardari locali? Ce dezvoltare economică şi socială ar exista dacă respectivele miliarde ar fi în mâinile câtorva mii de antreprenori (poate chiar antreprenori sociali)? 

Revenind. Un miliardar român, ajutat îndelung şi copios de oameni din stat (nu de stat), înlocuieşte un avion pierdut de stat - pierdut, cel puţin aparent, şi din cauza unor softuri furnizate statului de un alt miliardar român făcut de stat. Nimic mai mult.

Pâinea pe care un neica nimeni o dă unui copil scos la cerşit în centrul oraşului este mai scumpă decât avionul de un milion donat de un miliardar - iar pentru primul fel de donaţii vicepremierii nu arată nicio recunoştinţă publică.

Toţi aceşti potentaţi au mult de d(on)at, înapoi, societăţii. Miliardarii pe persoană fizică sau juridică au responsabilităţi majore faţă de societăţile care îi găzduiesc, anume chiar mai mari decât ale contribuabililor simpli ce îşi plătesc toate dările la stat - oricum, au cu totul alte obligaţii decât cumpărarea de indulgenţe prin campanii de CSR unde comunicarea costă mai mult decât acţiunea.

Reacţie de frustrat, OK.


Comentariu la comentarii - 30 ian 2014

Doamnelor cititoare, domnilor cititori,

Neaşteptate, comentariile la reacţia mea de frustrat cer câteva precizări - altfel e şi mai frustrant.

Mai sus nu este vorba anume despre dl Ţiriac, o personalitate a sportului mondial - şi, iată, un posibil donator major în beneficiul societăţii româneşti. (Oricum, dată fiind distanţa socială dintre noi, ar fi caraghios să îmi închipui că mă pot adresa domniei sale pe un blog.)

La fel, povestea cu avioanele donate statului este doar un pretext pentru întrebări mult mai ample - desigur, putem alege şi servitutea, adică să nu ne punem întrebări; putem alege confortul de a privi doar la un pas înaintea noastră sau disconfortul de a ridica ochii în hăul de deasupra.

Iată mai curând la ce m-am referit: Theodor Stolojan, în wall-street.ro, martie 2012:

Din punctul de vedere al Romaniei, noua economie ar trebui sa fie trecerea la o economie care produca un salt in marimea valorii adaugate creata aici si recunoscuta prin preturi in tara (adica, sa ramana in tara si sa nu fie evaporata prin transferurile de pret). Marii investitori vor anumite conditii de busines, dar nu vorbesc si despre faptul ca din strategiile lor de afaceri nu rezulta cand isi propun sa realizeze si o crestere substantiala a marimii valorii adaugate si care sa se reflecte si in sporirea, pe masura, a veniturilor lucratorilor. Evident, aceasta ar insemna transferul de noi tehnologii de produs, servicii sau de procese. (...) De exemplu, pe cei de la Petrom nu ii intereseaza domeniul petrochimiei. Au renuntat la platforma petrochimica de la Pitesti si la Doljchim. Ii intereseaza un singur lucru: sa extraga titeiul, gazele naturale, sa obtina benzina si motorina si, daca s-ar putea, sa exporte si gazele naturale extrase. Au facut si o centrala termica. Dar intrebarea pentru Petrom este daca doresc sa se ridice pe lantul valorii sau raman la activitatile actuale si asteapta sa creasca pretul international al titeiului....Situatia e similara la Galati.

Altă clarificare importantă: acest blog nu este vreo extensie a revistei FP România, la care lucrez cu sârg; este doar un blog, ca al oricărui cetăţean.

Iar pentru cititorul care se întreabă dacă "aşa se scrie la FP", citez din următoarea ediţie, pentru a arăta exact cum scriu autorii FP America:

Din cauză că bogaţii şi săracii vor arăta din ce în ce mai asemănător în Lagos şi la Londra, muncitorii din jurul lumii se vor uni până în 2030. Pe măsură ce tehnologia şi comerţul aplatizează terenul de joc şi aduc umanitatea laolaltă, cei 3,5 miliarde de muncitori prognozaţi ai lumii ar putea să conştientizeze, în sfârşit, cât de multe lucruri au în comun unul cu altul, faţă de elitele super-bogate din propriile lor ţări. Aceştia vor pune presiune asupra guvernelor să colaboreze pentru a se asigura că munca lor nu îmbogăţeşte excesiv o minusculă elită capitalistă, globală, ci că roadele sunt împărţite către o bază mai largă. Vor lucra pentru a închide paradisurile fiscale unde plutocraţii lumii îşi ascund averile şi vor susţine tratate pentru a preveni tendinţe de reducere a taxelor şi restrângere a drepturilor lucrătorilor pentru a atrage companii. Şi vor crea o presiune pentru a se asigura că nu doar bogaţii lumii se pot bucura de un stil de viaţă global – prin deschiderea libertăţii de mişcare pentru toţi, nu numai în interiorul ţărilor, dar şi între acestea. Sigur, nu este chiar o revoluţie proletară. Chiar şi aşa, clasa de mijloc nu a fost niciodată compusă din cei mai îndârjiţi revoluţionari – doar din cei mai eficace. Următoarea decadă nu va vedea o politică a săracilor disperaţi care să atace plutocraţia, ci o clasă de mijloc care îşi va lua înapoi ceea ce merită. - Charles Kenny, expert american

Prima parte a articolului o puteţi citi în ediţia FP România care apare pe 20 februarie - subiecte altfel invizibile în România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite