Globalizarea NATO. Ce rol pentru Europa?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orientarea globală a NATO din ultimii ani în contextul pivotării americane spre Asia-Pacific provoacă anxietate în rândul europenilor. În acelaşi timp, încheierea misiunii ISAF din Afganistan preconizată pentru 2014 readuce în discuţie dezbaterea cu privire la viitorul Alianţei. În acest context, apare firesc întrebarea, ce rol pentru Europa? De Iulian Toader

În ultimii ani, NATO a dezvoltat relaţii cu mai multe state din afara zonei euro-atlantice, care împart aceleaşi valori şi preocupări de securitate cu cele ale Alianţei.

Parteneriatul NATO cu ţările din zona Asia-Pacific a fost întărit luna trecută prin semnarea la Bruxelles a unui Program pentru parteneriat şi cooperare cu Australia.

Acest tip de parteneriat nu este singurul pe care America îl are în regiune. Japonia, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă fac parte din grupul statelor pe care NATO îi defineşte drept parteneri globali şi care şi-au manifestat intenţia de a coopera cu Alianţa Nord-Atlantică în domenii de interes comun.

Clifford Kiracofe, fost membru în staff-ul Comitetului Senatului american pentru Relaţii Externe, considerăglobalizarea NATO face parte din strategia administraţiei Obama pentru zona Asia-Pacific, iar Alianţa devine tot mai mult un factor-cheie pentru politica americană de pivotare spre această zonă. Totodată, există experţi care afirmă că NATO devine parte a unui sistem pe care Statele Unite îl gândeşte pentru a zăgăzui China.

NATO a fost creat de Statele Unite în 1949 ca un mecanism al politicii sale de containment în Războiul rece pentru preveni dominaţia sovietică în Europa. NATO reprezenta un instrument împotriva Uniunii Sovietice. Odată cu sfârşitul Războiului rece şi colapsul URSS părea că Alianţa şi-a pierdut la raison d'être.

Cu toate acestea, Alianţa s-a reinventat pentru a face faţă noilor provocări de securitate. NATO s-a implicat în operaţiuni de gestionare a situaţiilor de criză, în conflictele din Balcani, apoi în războiul împotriva terorismului şi s-a extins la 28 membri.

În tot acest timp, aflate sub umbrela de securitate americană, statele europene au cheltuit din bugetul propriu relativ puţin pe apărare şi au avut o contribuţie modestă la bugetul Alianţei în comparaţie cu America.

Dezbaterea cu privire la relevanţa şi viitorul Alianţei revine în discuţie odată cu sfârşitul misiunii ISAF din Afganistan preconizată pentru 2014. Ultimul concept strategic adoptat la Lisabona în 2010 prevede, dincolo de caracterul fundamental al apărării colective, ca Alianţa să joace un rol activ în varii domenii precum controlul armamentului, procese de democratizare sau ne-proliferare.

Totodată, noul concept strategic stabileşte ca NATO să îşi menţină o perspectivă globală şi să contribuie la întărirea securităţii internaţionale prin parteneriate cu ţări relevante care împărtăşesc valorile Alianţei.

Această orientare globală, însă, provoacă tot mai mult anxietate în rândul europenilor. În contextul pivotării Statelor Unite spre Asia-Pacific, există temerea ca NATO să nu se transforme într-un instrument pentru politica globală a Americii ca parte a unei strategii de containment a noului său rival geopolitic din zonă, China.

Frank Kramer, expert în securitate naţională la Atlantic Council, consideră că parteneriatele globale ale Alianţei Nord-Atlantice reprezintă elemente esenţiale în asigurarea unui cadru de securitate internaţională eficient şi sunt vitale pentru a genera un sistem internaţional stabil şi sigur. Majoritatea ameninţărilor survin astăzi dincolo de zona transatlantică, iar pentru ca NATO să rămână relevantă pentru viitor trebuie să facă faţă acestor provocări.

Iulian Toader urmează un master la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. De la începutul anului efectuează un internship în redacţia FP România.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite