INTERVIU Situaţia românilor din Ucraina şi escaladarea naţionalismului ucrainean

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

NewsInt îşi propune să aducă în spaţiul public o serie de interviuri şi analize privind situaţia etnicilor români din Ucraina.

Astfel, jurnalistul şi politologul Marin Gherman, reprezentant al comunităţii româneşti din Nordul Bucovinei, vorbeşte într-un interviu acordat lui Răzvan Munteanu despre aspecte precum impactul noii Legi a învăţământului, naţionalismul şi politicile de asimilare ucrainene sau viitorul relaţiei dintre Kiev, Uniunea Europeană şi Rusia.

Gherman consideră că prin noua lege a educaţiei, guvernul de la Kiev crede că va întări coeziunea socială privind viitoarele generaţii de ucraineni, însă în realitate este o politică sortită eşecului, deaorece nu se axează asupra adevăratelor probleme precum integrarea socială sau dezvoltarea economică.

În tot acest context, politologul observă că naţionalismul ucrainean este în plină ascensiune, marcând în mod direct clasa politică de la Kiev, ceea ce face ca românii din Ucraina să aibe nevoie de un sprijin mult mai consistent venit din partea autorităţilor de la Bucureşti, sprijin care încă se lasă aşteptat.

În ultima perioadă, problema învăţământului în limba minorităţilor din Ucraina a atras atenţia mass mediei din România. Care sunt cauzele pentru care Kievul a luat această decizie şi care este stadiul actual al demersului legislativ?

Dacă vorbim despre cauzele luării acestei decizii, trebuie să menţionăm motivele reale, dar şi de cele anunţate oficial. Din punct de vedere al discursului oficial, Legea Educaţiei, care a fost adoptată la 5 septembrie şi promulgată de Preşedintele Ucrainei, are menirea de a integra, chipurile, minorităţile naţionale în societatea ucraineană. Kievul argumentează că este nedumerit de „discriminarea minorităţilor naţionale”, care întâmpină greutăţi la faza trecerii de la şcoala secundară la cea superioară. Referitor la comunitatea română şi maghiară din Ucraina în genere sunt utilizate noţiuni ca: „enclave lingvistice”, „minorităţi marginalizate”, „comunităţi fără succes”.

 Ce-i drept, prin această argumentare Kievul jigneşte minorităţile, cărora nu le place să fie numite „neintegrate” sau „fără de succes”.

Ucraina, de fapt, se gândeşte că prin această lege va realiza o uniformizare peste ani a societăţii ucrainene, datorită unicităţii lingvistice obţinute. Astfel, va dispărea problema vorbitorilor de limbă rusă din estul şi sudul Ucrainei, vor dispărea temerile ucrainenilor, cultivate secole de-a rândul în manualele de istorie, că toţi vecinii au pretenţii teritoriale faţă de statul ucrainean. Este neglijat faptul că problema trebuie soluţionată prin integrare socială, prin dezvoltare economică, şi nu prin măsuri ce vor determina o asimilare lingvistică inevitabilă cu ajutorul metodelor restrictive. Aşadar, această lege trebuie analizată în termeni politici şi mai ales geopolitici. 

Jurnalişti români din Ucraina FOTO BucPress

image

Cum au reacţionat românii din Nordul Bucovinei? Care sunt demersurile făcute de comunitate şi care sunt aşteptările?

Reacţia comunităţii româneşti din nordul Bucovinei a fost una de protest. Au fost realizate mai multe demersuri, mai întâi către autorităţile ucrainene, apoi către cele româneşti şi către instituţiile internaţionale.

Din păcate, Preşedintele Ucrainei a semnat legea şi Kievul nu este dispus să cedeze. În momentul de faţă, noua Lege a Educaţiei este analizată de Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei, care s-a aflat deja în capitala Ucrainei în această toamnă.

 Românii au pichetat după promulgarea legii Administraţia Regională de Stat Cernăuţi, însă, din păcate, presa ucraineană a considerat acest protest paşnic o acţiune finanţată de Rusia sau de unele partide politice pro-ruse.

Efectul mediatic al protestului a fost redus la zero, posibil intenţionat. Mai multe posturi naţionale de televiziune nu au reflectat acest protest în genere. Comunitatea românească doreşte să-şi păstreze şcolile cu limba română de predare, fără acceptarea unor cote sau „împărţeli” în materii ce vor fi predate în ucraineană sau în română. Pentru aceasta este nevoie de abrogarea legii sau modificarea articolului nr. 7, care reduce dreptul existent la studii în limba maternă. Rezolvarea acestei probleme prin acorduri bilaterale (româno-ucrainene, slovaco-ucrainene etc,.) nu este o soluţie durabilă.

Orice înţelegeri bazate pe acest articol lingvistic al legii sunt ca o casă construită pe nisip. În orice moment situaţia poate fi schimbată nu în folosul comunităţii româneşti printr-o ordonanţă de guvern sau prin rezilierea acordului bilateral. De aceea, nu împărtăşesc optimismul experţilor şi al politicienilor care consideră că se va reuşi ajungerea la un compromis în cadrul negocierilor. Va fi un compromis temporar, pe când „Cutia Pandorei” a acestei legi ar putea fi deschisă în orice clipă de către viitorii miniştri ucraineni ai Educaţiei.

Cum se poziţionează guvernatorul regiunii Cernăuţi?

Guvernatorul a avut în permanenţă o poziţie incertă, fiind de cele mai multe ori un executor tacit la deciziilor luate la Kiev. Spre deosebire de guvernatorul regiunii Transcarpatia, Ghenadi Moskal, care a criticat legea şi a spus că este una antidemocratică, guvernatorul de Cernăuţi a imitat dialogul cu minoritatea română şi nu a vrut să-l poarte constructiv şi sincer.

Îmi pare rău, românii din regiunea Cernăuţi nu au avut nici un sprijin, nici simbolic măcar, din partea guvernatorului în cadrul acestei bătălii pentru păstrarea dreptului constituţional la studii în limba maternă.

Care sunt aşteptările privind reacţiile autorităţilor române?

Aşteptările sunt foarte mari, mai mari decât consideră oficialii de la Bucureşti. Etnicii români din Ucraina privesc cu admiraţie acţiunile Budapestei după adoptarea Legii Educaţiei, în pofida faptului că aceste acţiuni deseori depăşesc limitele normelor nescrise ale relaţiilor europene internaţionale.

Românii din Ucraina sunt conştienţi de faptul că ne aflăm la un moment istoric, iar desfiinţarea sistemului de învăţământ în limba maternă va fi un act ireversibil. De aceea, acum – machiavelic vorbind – scopul scuză mijloacele. În Cernăuţi se vorbeşte de faptul că „trebuie să ne legăm şi cu dracul, dar să salvăm şcolile”. Din acest punct de vedere, etnicii români sunt în aşteptarea unor acţiuni diplomatice concrete, punitive, uneori dure şi curajoase din partea statului român.

Comunitatea românească din Ucraina, care a trecut prin grele încercări ale deznaţionalizării, prin deportări comuniste şi intimidări totalitare, are nevoie de „un spate”, „un avocat extern”, chiar şi dacă nevoia respectivă este determinată nu în ultimul rând de complexurile şi stereotipurile create după anii 40 ai secolului trecut şi până în zilele noastre. Este o comunitate specifică şi trebuie tratată specific. 

Simţiţi că naţionalismul ucrainean este din ce în ce mai puternic? Sunt politicile de la Kiev afectate de aceste sentimente?

Naţionalismul ucrainean este mai puternic în ultima vreme şi aceasta nu în ultimul rând datorită unei poziţii loiale a elitei politice de la Kiev faţă de reprezentanţii mişcărilor ultranaţionaliste. Din păcate, Preşedintele Petro Poroşenko a decis prin promulgarea Legii Educaţiei să acapareze noi spaţii electorale în mediul simpatizanţilor ideologiilor naţionaliste. Prin această lege, dar şi prin legea care introduce cote în audiovizualul naţional şi asigură o poziţie privilegiată a limbii ucrainene în spaţiul media, echipa lui Poroşenko a preluat de la forţele de extremă dreaptă o sumedenie de argumente.

Noi, echipa Centrului Media BucPress, care suntem o asociaţie a jurnaliştilor români din Ucraina, am protestat împotriva legii cotelor în audiovizual, solicitând parlamentarilor ucraineni introducerea unor amendamente şi excepţii pentru regiunile Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa. Din păcate, şi legea cotelor la tv şi radio a intrat în vigoare.

Preşedinţia nu a fost aleasă ca o forţă naţionalistă pură, dar a devenit între timp o forţă care imită discursul ultranaţionalist. Preşedintele se acomodează noilor realităţi politice. Din păcate, se cam pierde în rezultatul acestor noi realităţi dialogul cu minorităţile, cu etnicii ruşi din estul Ucrainei. Această aventură politică a conducerii de la Kiev ar putea avea consecinţe grave pentru stabilitatea politică internă. Bănuiesc că situaţia nu a fost analizată în complexitate de către consilierii Administraţiei Poroşenko.

Vă temeţi că ar putea exista un proces accelerat de marginalizare şi/sau asimilare a minorităţilor etnice din Ucraina?

Acest proces de asimilare are deja loc. Însă, unii decidenţi politici consideră că asimilarea este un proces normal. Ce e rău să fii asimilat de majoritatea ucraineană? Acest lucru a fost spus chiar în direct la unul dintre posturile naţionale de televiziune. Consider că politica Kievului de integrare socială a minorităţilor naţionale este una greşită. O adevărată integrare trebuie să aibă loc nu doar prin metode restrictive. Dacă legea prevede că trebuie să iubim ţara, aceasta nu înseamnă că toţi vor iubi ţara. Sunt ignorate în momentul de faţă alte măsuri anexe, cum ar fi reformele economice, de infrastructură, creşterea salariilor, combaterea corupţiei, soluţionarea problemei sărăciei ş.a. Până când limba de stat nu va deveni un instrument de acumulare a unor capitaluri de către cetăţenii simpli, un garant al bunăstării personale, nimeni nu o va studia doar din considerente patriotice prevăzute de legi. Aşadar, această Lege a Educaţiei nu numai că sustrage atenţia societăţii ucrainene de la problemele nerezolvate de elita politică post-Euromaidan, dar şi reprezintă un focar de instabilitate şi intoleranţă. Nu degeaba, în apelul său către Preşedintele Ucrainei, Consiliul Regional Transcarpatia a menţionat că trebuie asigurată integrarea minorităţilor naţionale în societatea ucraineană, şi nu „în naţiunea ucraineană”, precum se încearcă. Sunt chestii sensibile, pe care Kievul se face că nu le înţelege.

În final, cum consideraţi că va evolua relaţia Ucrainei atât cu UE dar, mai ales cu Federaţia Rusă?

Relaţia cu UE nu va merge prea departe în viitorii ani. Pentru Ucraina de astăzi rezultatele obţinute în calea europeană sunt mari, luând în calcul ritmul lent al desfăşurării reformelor europene. Despre perspectiva aderării la UE mai aminteşte din când în când Preşedintele şi Premierul de la Kiev, dar cred că este un element al discursului oficial şi atât. Decidenţii politici ştiu că în viitorii 20 de ani nu putem vorbi serios despre o aderare la UE, de aceea şi îşi permit să adopte diverse legi controversate, cum ar fi Legea Educaţiei. Din aceleaşi considerente, devine clară supărarea politicienilor ucraineni pe unele state ca Ungaria, România sau Polonia, care au reacţionat faţă de Legea Educaţiei, iar aceste reacţii au fost catalogate ca imixtiune în afacerile interne. Lipsa unei viziuni pro-europene este mai mult decât evidentă. Societatea ucraineană îşi doreşte o integrare europeană, dar elita politică nu are capacităţi pentru a realiza această integrare. Problema nu se termină aici, deoarece societatea ucraineană încă nu este pregătită să accepte schimbările modernizatoare pentru a corespunde criteriilor europene civilizate.

Referitor la Rusia, avem de a face cu două realităţi diferite. Pe de o parte, există problema Donbasului şi a Crimeei. Pe de altă parte, nu exclud o apropiere ucraineano-rusă în viitorii ani. În această „menghină geopolitică” va nimeri orice politician ucrainean, care îşi va dori să normalizeze relaţiile cu Rusia, fiind acuzat de cei are au riscat cu viaţa pe frontul din estul ţării că sunt trădători şi agenţi străini. Sunt mai multe ape subterane la acest capitol.

Marin GHERMAN este doctor în ştiinţe politice (teză susţinută la Universitatea Naţională din Cernăuţi), jurnalist, scriitor. Preşedinte al Centrului Media BucPress din Cernăuţi – asociaţie a jurnaliştilor români din Ucraina. Editor-şef la Agenţia BucPress şi Radio Cernăuţi. Scrie editoriale şi analize pentru agenţii de presă, ziare şi reviste din mai multe ţări. Redactor superior la postul de radio „Ucraina Internaţional”. Redactor-şef adjunct la revista de istorie şi cultură „Glasul Bucovinei”.

Publică studii ştiinţifice în domeniul ştiinţelor politice şi jurnalisticii în reviste de specialitate din România, Republica Moldova şi Ucraina. Este coautorul monografiei „Instituţiile societăţii civile şi capitalul social în noile state membre UE” (Universitatea din Cernăuţi, 2015).

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite