Mihnea Constantinescu – devotament cu eleganţă şi armonia unei vieţi pentru semeni

Mihnea Constantinescu a avut vocaţia servirii interesului public (Foto: Adevărul)

Suntem mulţi care putem spune cu voce tare că aspirăm să fim MC, să purtăm valorile pe care le-am văzut în el mai departe - afirmă diplomatul Filon Morar, într-un "in memoriam" pentru ambasadorul Mihnea Constantinescu.

În epoca freneziei cuvântului rostit facil, se vorbeşte prea mult despre ce nu ar trebui nici să menţionăm în treacăt şi prea puţin despre oameni şi fapte care merită. Perifericul se mută în centru, iar esenţa devine detaliu de fundal. Se vorbeşte despre miraje şi zorzoane şi se tace despre competenţă şi distincţie. Şi asta nu pentru că ultima pereche este norma obişnuinţei plictisitoare, iar prima este excepţia izbitoare. Dimpotrivă, hubrisul şi egocentrismul sunt marca exhibiţionismului general.

Trecerea prematură în nefiinţă la acest sfârşit de săptămână a ambasadorului Mihnea Constantinescu ne aduce aminte ce ar trebui să conteze cu adevărat. Şi despre ce ar merita să vorbim. Merită să vorbim despre oameni care fac ceva pentru semenii lor, care îşi fac mai mult decât datoria, care marchează un domeniu. În acest caz, domeniul diplomaţiei.

Un astfel de om despre care nu se ştie mai nimic în afara conclavului celor implicaţi în politica externă şi relaţii internaţionale este Mihnea Constantinescu. Un om cu un impact de coagulare şi iradiere pozitivă în jurului lui. Un om cu consideraţie şi recunoştinţă faţă de oameni şi loalitate faţă de idei şi principii.

Mihnea Constantinescu (MC) a fost un purtător onest de virtuţi rare - printre care devotamentul şi dedicaţia, demnitatea şi integritatea, eleganţa şi blândeţea -, virtuţi esenţiale pentru o diplomaţie responsabilă şi eficientă.

Binele public şi interesul comun au fost resorturile interne ale celui care personifica pentru mulţi termenul de «civil servant» în ultimele aproape trei decenii de post-comunism în România.

MC a ştiut să răspândească în jur aceste virtuţi în mod firesc, cu bunătate, politeţe şi generozitate. Mulţi au văzut în el o relaţie de armonie între profesionist şi om, când mulţi din spaţiul public dovedesc o disjungere între ceea ce spun şi ceea ce înfăptuiesc (şi cum o fac). MC a fost un model de congruenţă între gând şi fapt când, în spaţiul intelectual şi instituţional, unii cedează tentaţiei schizofreniei auto-handicapante a discordiei dintre ontologie şi axiologie.

MC nu şi-a pierdut încrederea în oameni, chiar şi când poate avea motive de dezamăgire. Continua să acorde cu seninătate credit în ceea ce a fost o înţelegere înţeleaptă a naturii umane şi condiţiei noastre marcate dual de failibilităţi şi slăbiciuni, dar şi de posibilităţi şi speranţă de mai bine.

Prin toate aceasta a fost un mentor pentru generaţii de diplomaţi români care au avut privilegiul întâlnirii destinale cu un model de conduită demnă şi responsabilă. Pentru aceasta a fost apreciat de partenerii externi ai României. Şi prin aceste virtuţi nobile şi pe cale de dispariţie în spaţiul public va fi purtat in memoria şi în gesturile morale ale celor atât de mulţi care l-au cunoscut şi apreciat ca diplomat, ca umanist devotat României, Europei şi lumii. Mai ales că nu a fost interesat de demolare şi dizolvare, ci de clădire, de a încuraja, de a stimula cu delicateţe, distincţie şi simţ al datoriei. În orice se investea – afaceri europene, cooperare regională, energie, studiul Holocaustului sau relaţia trans-Atlantică – o făcea cu dedicaţie, pasiune, ingeniozitate, perseverenţă şi rezultate, câştigând respectul şi încrederea echipei sale şi partenerilor. A fost prin aceasta o personalitate multiplicatoare pozitiv prin exemplu personal. Pe 13 decembrie ar fi împlinit 57 de ani.

Generaţii de diplomaţi români post-decembrişti au putut vedea în MC colegialitate, competenţă, deschidere şi un tip de management bazat pe inspiraţie, corectitudine şi muncă. MC ne-a învăţat neobosit şi cu naturaleţe stilistica unei vieţi trăite frumos şi estetica relaţiilor inter-umane, în raport de frăţietate cu axiologia acţiunii instituţionale.

MC a avut vocaţia servirii interesului public. Binele public şi interesul comun au fost resorturile interne ale celui care personifica pentru mulţi termenul de «civil servant» în ultimele aproape trei decenii de post-comunism în România.

Un profesionist care ne aminteşte că nu suntem simple frunze purtate de vântul tranziţiei perpetue sau de nestatornicia ezitărilor decidenţilor. Că nu ne putem ascunde în birori sau posturile din administraţia publică de neasumarea deciziilor, de lipsa de idei prin afirmaţia: “sunt un simplu funcţionar”. Nu a fost un simplu funcţionar doar pentru că a avut funcţii şi poziţii de coordonare. Sunt mulţi oameni competenţi în diplomaţia românească, dar puţini capabili să inspire asemenea lui şi să aducă oameni şi proiecte împreună şi la bun sfârşit.

Independent de vremuri, te puteai baza pe MC cu o idee, cu înţelegere, cu sprijin sau cu acţiune concretă. Tineii vroaiau să fie în echipa lui, să fie recunoscuţi de el. A promovat o cultură a deschiderii, a dialogului, a implicării în Ministerul de Externe. Colocviile MAE pe care le-a iniţiat şi susţinut, şi care au fost dedicate tinerilor diplomaţi ar trebui să îi poarte numele.

Privind spre el, îţi revenea încrederea şi respectul pentru profesia de diplomat. Îţi reaminteai că se poate să avem o administraţie publică competentă, responsabilă şi eficientă care susţine dezvoltarea României.

Într-unul din birourile fără multă lumină din Ministerul de Externe, MC ne-a desluşit, acum aproape 20 de ani, într-o conversaţie aproape nocturnă, capcanele comodului şi atât de la modă înveşmântatului în mantie fals pragmatică al lui “să mergem mai departe”. Ne-a spus, în felul său discret, neostentativ că nu doar precipitarea şi nerăbdarea spre următorul pas ne duce spre ceva mai bun, nu uitarea grăbită a trecutului şi consumarea pripită a prezentului ne asigură un viitor. Expresia “să mergem mai departe” sugerează mişcarea, simulează dinamismul, dar nu ţine loc de sens asumat conştient, de direcţie de dezvoltare fără o reflecţie prealabilă, fără să fie acompaniat şi prefaţat de o busolă morală. O lecţie necesară pentru diplomaţi.  Mai ales când politica pare a fi ezitantă, confrontaţională sau ambivalentă.

Rolul administraţiei publice, ne amintea MC, nu este să disimuleze servil adevărul Puterii, să se prelingă prin inerţie instituţională pe culoare şi săli de conferinţă, să reacţioneze din instinct automatizat şi obstinenţă birocratică, ci să răspundă cu argumentele raţiunii şi temperaţiei, să nu se lase orbită de sclipirea circumstanţialului şi de beneficiul pe termen scurt, ci să judece în funcţie de principii, în evoluţia şi contextul lor, situaţiile particulare. Pentru MC, funcţionarii publici trebuie să aibă conştiinţa rolului lor, voinţa împlinirii menirii lor, îngemănate cu trudă şi efort într-un simţământ autentic patriotic al servirii interesului comun.

MC avea oroare de clişee şi de tirania celor 100 de expresii din limba de lemn birocratică. Aprecia rigurozitatea, claritatea, seriozitatea, ideile şi iniţiativele, dar şi umorul, bunăcredinţa şi cumpătarea. Ca un adevărat diplomat, era un adept al echilibrului. Îi repugnau excesele şi disputele vanitoase de prin ministere. Îl deranja mai ales iruperea iraţională a umorilor şi patimilor mărunte şi dizolvante ce consumă inutil şi fără sens energii necesare construcţiei, adevăratul destinatar meritat al acţiunii publice în folosul comunităţii.

Privind spre el, îţi revenea încrederea şi respectul pentru profesia de diplomat. Îţi reaminteai că se poate să avem o administraţie publică competentă, responsabilă şi eficientă care susţine dezvoltarea României.

Aspiraţia lui Mihnea Constantinescu spre simplicitate şi modestia sa înnăscută se remarcau şi în semnătura sa minimalistă „MC”, iniţiale care involuntar aminteau de celebra formula fizică (sugerând profesia sa de bază, la puterea a doua). Putem privi semnătura sa şi ca o invitaţie spre regăsirea energiei de a nu rămâne ca ţară doar cu masa geografiei, a demografiei şi eternelor potenţialităţi. Energia de la începutul anilor ’90 când speram să construim o României mai bună trebuie regăsită acum când ne-am integrat în UE şi NATO, chiar dacă oameni care au crezut şi lucrat neobosit la aceasta, precum MC, Zoe Petre, Mircea Maliţa şi alţii ne părăsesc prematur. Învăţămintele lor sunt încă în mulţi din cei care i-au cunoscut.

Ne rămâne speranţa că în situaţii de viaţă şi provocări profesionale vom acţiona cât mai mult precum MC, aşa cum acesta rămâne în conştiinţa noastră afectivă şi cognitivă. Nu ne rămâne decât să avem grijă, să purtăm în noi şi să cultivăm în cotidianul acţiunilor noastre virtuţiile pe care MC ni le-a aratat şi demonstrat cu generozitate şi bunăvoinţă în speranţa că le vom asigura răspândirea şi sporirea.

Suntem mulţi care putem spune cu voce tare că aspirăm să fim MC, să purtăm valorile pe care le-am văzut în el mai departe. Eu mă declar un discipol al său şi îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru binele public şi umanitate.

Filon Morar este diplomat de carieră, din 2000 - a mai fost şi conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. A fost în misiuni internaţionale în Irak, Georgia, Afghanistan, R. Moldova, Sudan, Algeria şi Libia. În prezent, este şef al Departamentului Afaceri Politice al ONU din Kiev, Ucraina.