Ne privesc pe noi chestiile astea? Arme nucleare, fonduri de investiţii

Redacţia de la Washington a centrat această ediţie pe împlinirea a 70 de ani de la primul test nuclear din istorie – derulat la 16 iulie 1945, într-o zonă deşertică din statul american New Mexico. A fost începutul erei atomice, în care trăim şi astăzi, vom trăi şi mâine – chiar dacă ignorăm această sabie de deasupra capetelor. Ne priveşte în vreun fel chestiunea arsenalelor nucleare din lume? Păi, tartorul de la Kremlin...

Nota editorului la ediţia FP România nr. 45 (aprilie/ mai) 

În comunism românii spuneau un nu hotărât armelor nucleare; în realitate, ignoram fondul problemei, din cauza tratării ei propagandistice. Chiar exista vreun pericol? Aflăm din această ediţie inclusiv despre „minele nucleare” îngropate prin Vest, gata să răspundă unei invazii a Pactului de la Varşovia; iar ruşii aveau – şi au – mult mai multe arme nucleare, tactice şi strategice. Aflăm şi că americanii au trăit terifiaţi în casele lor Criza rachetelor. Dar azi, să ne mai temem? Păi, tartorul de la Kremlin a avertizat că era gata să pună arsenalul nuclear rusesc în alertă în ajunul anexării Crimeei; şi ameninţă, chiar nuclear, ţările europene participante la scutul antibalistic nord-atlantic. În timp ce în NATO se poartă o dezbatere asupra amplasării de arme nucleare tactice pe flancul estic.

John Mecklin face în această ediţie o panoramă a spectrelor atomice de astăzi. Mai există circa 16.000 de ogive nucleare în toată lumea; inclusiv în mâinile unor regimuri imprevizibile, precum cel nord-coreean sau pakistanez. Iar în locul clamatei reduceri a acestor armamente, toată lumea şi le modernizează, masiv şi rapid. Cu atât mai mult cu cât momentul Ucraina a demonstrat ce poţi comite, convenţional, la adăpostul deţinerii de încărcături nucleare; sau ce poţi suferi dacă renunţi la posesia lor. Morala autorului: „Dacă SUA, Rusia şi alte ţări nucleare nu găsesc o cale să se pună de acord asupra limitării programelor lor de modernizare, ţările ne-nucleare ale lumii vor avea din ce în ce mai mult motive legitime să se întrebe care este beneficiul lor dacă rămân în Tratatul de Neproliferare – şi dacă n-ar trebui să îşi vadă de un drum separat.”

Separat, editorul-şef al FP Group, David Rothkopf, pune punctul pe un I, de la Iran: „Un Teheran nuclear ar putea schimba în mod fundamental calculele epocii nucleare, împingând lumea într-un punct unde pericolul utilizării armelor nucleare în mod premeditat sau accidental va fi considerabil mai mare decât oricând în ultimii 70 de ani”.

Până acolo, înarmarea nucleară are, oricum, victime chiar şi pe timp de pace. Un alt test american a avut loc în 1954, pe un atol din Pacific – Sarah Laskow arată că de atunci localnicii pacifici luptă cu malformaţiile congenitale şi cu incidenţa crescută a cancerelor, dar şi cu autorităţile de la Washington care nu recunosc că ar fi fost iradiaţi. (Cum o fi în cazul testelor Rusiei, Franţei sau Chinei?) Plecând de la acest cazuri, autoarea aminteşte că riscuri de iradiere fatală, chiar dacă dozele implicate sunt mici, există şi în jurul siturilor industriei combustibililor nucleari sau în procesele medicinei nucleare – avem aşa ceva şi în România, mai puţin anchete asupra efectelor radiaţiilor. 

*

În cazul în care vreunui cititor din România tot i se mai pare că aceste subiecte nu îl privesc, direct, îi recomandăm să înceapă lectura ediţiei cu analiza lui Debora Spar asupra stării economiei ruse (pag. 84, din revista FP România nr. 45  - aprilie/ mai 2015), din care cităm: „Ceea ce ar trebui să facă Rusia este să îşi diversifice economia şi să se îndepărteze de ceea ce înseamnă extracţia de resurse naturale şi vinderea lor la preţuri volatile, stabilite internaţional. Rusia ar trebui să urmeze exemplul Norvegiei: să izoleze veniturile din energie într-un fond suveran de investiţii şi să folosească profitul din investiţii de termen lung, protejându-şi economia de dependenţa faţă de pieţele resurselor naturale. Ar trebui să ia în calcul strategii precum cele din Chile, unde veniturile rezultate din cupru sunt investite chibzuit într-o varietate de arii industriale, iar profiturile realizate din exporturi în perioade de avânt economic sunt puse deoparte pentru zile mai puţin fericite.” Vreo asemănare cu situaţia din România? Hrană pentru gândire până la ediţia următoare, din iunie. 

PS. În altă ordine de idei, citiţi comparativ discuţiile de la paginile 22-23 şi 88-90. Din prima aflăm că nord-coreenii, chiar şi tinerii care studiază computerele, n-au habar despre internet – regimul se teme că informarea liberă ar spulbera mitul liderului suprem. Cealaltă avertizează că descărcarea de pe internet a publicaţiei glossy prin care Al Qaida îşi racolează cu succes adepţi te poate arunca pentru zeci de ani într-o închisoare britanică ori australiană.