FP Romania

articolul anterior articolul urmator

Noua ediţie 100 FP România. Plus: tehnocraţie vs democraţie, cine ar accepta o Ialta II, „sfârşitul erei albilor” şi economia spionajului

4
3 Mar 2016 12:17:15
Autor: Petre Munteanu
FP România nr 50 (februarie/ martie 2015)
FP România nr 50 (februarie/ martie 2015)

Redacţia americană a alcătuit pentru această ediţie o perspectivă înaltă şi globală asupra valurilor de imigranţi din lumea largă, conflictuală şi săracă – unii, tot mai mulţi, zguduie, tot mai puternic, porţile Europei. (De unde şi perspectivele europene diferite.) La Bucureşti am adăugat două alte mari discuţii. Prima, despre ascendentul tehnocraţiei financiare internaţionale asupra politicilor economice naţionale.

Cealaltă, despre politica Rusiei de a impune o nouă împărţire a sferelor de influenţă în Europa de Est – şi despre vest-europenii care nu s-ar prea opune. 
 
Plus, a cincea ediţie a listei FPR 100 de oameni şi idei care mişcă ţara în bine. 
 
sumarul ediţiei FPR nr 50 (februarie/ martie 2015)

perspective
 
apertura

Aşteptând să dispară 
Pe măsură ce pământul lor dispare în mare, locuitorii din Golful Bengal luptă să-şi păstreze bunurile. 
fotografii de Jordi Pizarro
 
decodor

Potenţial inutilizat 
Cu cât ar fi mai bogată lumea dacă forţa de muncă ar include un număr egal de bărbaţi şi femei? 
de Elaine Ayo 
 
vizual

O lovitură sub centură 
Merită ca bogăţiile transportate pe mare să distrugă vastele comori naturale ale lumii? 
de Mary Iverson 
 
dialog

Politoloaga Erica Chenoweth şi diplomatul Davis Scheffer discută despre momentul când apar violenţele în politică. 
 
 
FP Europa
 
politice
 
Economie, tehnocraţie şi democraţie
Clara Volintiru, Cornel Ban şi Mark Blyth au discutat, la invitaţia FPR, despre necesarele calităţi ale guvernanţei. Şi despre efectele politice ale ascendentului instituţiilor financiare internaţionale asupra politicilor economice naţionale. 
Însă moştenirile nu sunt destin. Foarte eficacele (deşi controversat) organism anti-corupţie DNA arată că, prin salarii adecvate, protecţie instituţională şi selecţionare a talentelor, birocraţia de stat poate fi reformată, o nişă instituţională după alta. Acelaşi lucru este valabil şi pentru băncile centrale din toată periferia europeană. Este dificil şi frustrant, dar fără această schimbare, ţări precum România se vor zbate în blestemul dezvoltării mediocre – în cazul cel mai bun. Într-adevăr, asemenea ţări se vor confrunta, cel mai probabil, cu şocul de-dezvoltării, când se vor manifesta forţele combinate ale scăderii demografice, secării investiţiilor şi problemelor economice ce decurg din creşterea inegalităţii şi a sărăciei endemice. – Cornel Ban 
Cu tutelă sau fără? 
Ne poate fi mai bine cu o „tutelă” internaţională – de pildă a FMI – decât fără? Un răspuns, didactic, de la profesorul Vladimir Pasti. 
Acordul cu FMI poate deveni o tutelă, inclusiv politică, dar la fel de bine poate să devină o legitimare a unor politici autohtone care încearcă să iasă de sub alte tutele, mai puţin convenabile. 
securitate
 
O te(a)mă permanentă în Est: Ialta II

Moscova pare să forţeze o nouă arhitectură de securitate în Europa, care să lase în sfera sa de influenţă Estul rămas în afara NATO şi a UE. De ce? Se opune cineva? 
Ambiţiile Kremlinului tind spre o Ialta 2.0 – spre forţarea Vestului să accepte o Ialta 2.0. Există o mulţime de semne care arată că Putin şi-ar dori revenirea la o împărţire a puterii şi a sferelor de interes. Si există anumite forţe în Vest, mai ales în Europa, în sferă intelectuală, politică dar şi economică (o mulţime de corporaţii germane sunt prezente pe piaţa rusă), care spun că există interese comune, că avem nevoie de Rusia ca furnizor de energie. Cu alte cuvinte, există o presiune pentru un anumit compromis care să mulţumească şi Rusia, o presiune din partea unor forţe care pledează pentru o formă de „finlandizare” – Ucraina, Moldova, Belarus, Georgia rămânând în zona gri a Rusiei. Toate aceste forţe vor rămâne active atâta timp cât nu va exista o soluţie reală pentru această imensă zonă gri. Cert este că NATO şi UE nu sunt pregătite să se extindă acolo. De fapt, avem o zonă gri, iar Vestul şi Rusia se vor ciocni aici până când sistemul rusesc este transformat, iar Rusia va căuta alte căi pentru a-şi legitima existenţa. - Vasili Gatov 
 
dosar internaţional 
 
Prima lege a mişcării a lui Newton spune că un corp rămâne nemişcat până când o forţă exterioară îi deranjează această stare. Astăzi, această lege ne ajută să înţelegem şi de ce sunt atâţia oameni în mişcare: forţe exterioare – războaie, ridicarea apelor, economii fragilizate – au deposedat sute de milioane de refugiaţi şi migranţi, care trăiesc acum în afara ţărilor de origine. Dar ce înseamnă să supravieţuieşti unei dezrădăcinări? Venind cu o perspectivă unică, şi suprinzătoare, prezenta ediţie FP examinează anduranţa umană şi modificările pe care aceasta le produce în peisajul global. Alia Malek, Peter van Agtmael şi Josh Neufeld povestesc, prin intermediul unei naraţiuni desenate, călătoria a 11 sirieni din Turcia în Europa. Din Senegal, unde migranţi interni golesc marea de peşte pentru apetitul americanilor, Anna Badkhen avertizează că privilegiile vesticilor definesc prea simplist deprivarea şi pe cei afectaţi. Graniţele, aşa cum le-am cunoscut, se dizolvă: marele salt este în apropiere – la fel şi consecinţele lui. – Editorii americani 
 
Verigile cele mai slabe 
Refugiaţii inundă ţări care nu îi pot proteja. Vor rupe zăgazurile?
de Christian Caryl
Turcia, mult mai mare şi mai prosperă, probabil că nu se confruntă, comparativ, cu o provocare la fel de mare pe plan intern cauzată de valul de sirieni. Chiar şi aşa, cei aproximativ două milioane de dislocaţi care locuiesc în Turcia nu sunt o cifră nesemnificativă, iar majoritatea sunt localizaţi într-o zonă care suferă deja turbulenţe politice şi economice cauzate de războiul din Siria şi de relansarea insurgenţei kurde. Unii analişti consideră războiul din Afganistan – începând cu invazia sovietică din 1979 – şi valul de migraţie ulterior ca un factor major în adâncirea polarizării politice din Pakistan. Nu este nerezonabil să ne gândim că ceva de acest fel s-ar putea întâmpla şi în Turcia, iar efectele secundare ar putea fi enorme, ţinând cont de rolul major al ţării în calitate de membru important al NATO şi de front de stabilitate la graniţa sud-est europeană. 
Drumul spre Germania: 2.400 $
O bandă desenată non-ficţională urmăreşte odiseea a 11 sirieni de la uşa caselor avute în patria de nerecunoscut la o viaţă în exil. 
povestire de Alia Malek
fotografii de Peter Van Agtmael
benzi desenate de Josh Neufeld
 
Noua (re)ordonare 
Deposedaţii nu au nevoie de mila Vestului. Ei au nevoie ca occidentalii să-şi analizeze privilegiile. 
de Anna Badkhen
 

catalog 
 
100 FP România/ 2015
 
Pentru al cincilea an, redacţia FPR a agregat o listă cu peste 100 de nume din România care mişcă ţara în bine, cu puterea faptelor sau a ideilor – anul de referinţă: 2015
 
Categorii: Politică/ Administraţie/ Justiţie # Relaţii Internaţionale/ Securitate # Economie/ Afaceri # Social # Educaţie # Cercetare/ Inovare # Cultură # Media # Idei & Proiecte # Cariere
 
- vedeţi şi Premiile FP România 2016, aferente acestei ediţii a listei 100 FP România
 

turnul de observaţie
 
mappa mundi

Sfârşitul unei ere... a albilor 
Cum ar putea noua geopolitică să aducă un sfârşit erei bărbatului alb şi s-o transforme într-o eră a „tuturor”. 
de David Rothkopf 
Un psihiatru mi-a spus cândva că dacă o reacţie este disproporţionată în relaţie cu pretinsa cauză atunci se omite ceva. În cazul de faţă, politicienii din America şi Europa care agită ura naţionalistă şi stârnesc furia împotriva imigraţiei se înscriu în tendinţa culturală în creştere, chiar dacă uneori incoştientă, a celor care văd că timpul nu curge în favoarea a ceea ce până nu demult era clasa etnică privilegiată a lumii.
securitate
 
Economia spionajului 
O piaţă privată efervescentă a softurilor de spionaj mai dă o lovitură vieţii private. 
de James Bamford 
Una dintre companiile folosite de Martinelli era NSO Group Technologies, o firmă de intelligence israeliană deţinută de un producător de echipamente din SUA, Francisco Partners. Potrivit materialelor promoţionale ale NSO, sistemul său „introduce un mecanism unic şi puternic de monitorizare, numit Pegasus, care permite monitorizarea invizibilă şi de la distanţă, precum şi extragerea completă a datelor din dispozitivele-ţintă prin comenzi imposibil de detectat.” Un memo intern al Hacking Team, un producător italian de malware, dat publicităţii vara trecută de WikiLeaks, notează că instrumentul transmite telefonului-ţintă „un SMS discret, care exploatează dispozitivul.” Pentru ca un atac să funcţioneze, trebuie doar ca mesajul să fie citit.
economice

Noii dependenţi de credite 
Economiile emergente s-au dedulcit la datorii. Iar acesta ar putea fi anul plăţii. 
de Gillian Tett 
 
cărţi & cultură

Adio arme 
Scriitorii americani de azi stau departe de realismul lui Steinbeck, dar lucrările lor nu sunt mai puţin politice.
de Adam Kirsch 
 
ghidul
 
În şi pe lângă Liov 
Anna Khvil explică unde găseşti îngheţată – amestecată cu vodcă! – şi de unde poţi cumpăra lucrări de design local în Liov. 
interviu de Annabelle Chapman 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Adrian Dinu
3.03.2016, 13:06:35

Unde se gaseste de cumparat?

Adrian Dinu
3.03.2016, 13:09:50

da, am gasit

.aaa aaa
3.03.2016, 13:14:44

Da ce ai cautat,, îngheţată cu vodcă ?? .

Stefanescu Marian
3.03.2016, 15:15:16

Comentariu considerat abuziv.