Politica externă americană în cel de-al doilea mandat Obama: provocări şi ameninţări

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe dintre provocările de politică externă pe care preşedintele Obama le-a avut de înfruntat în primul său mandat rămân în topul agendei şi pentru următorii patru ani. Totodată, în cel de-al doilea mandat, administraţia americană are nevoie să implementeze politici mai hotărâte pentru a preîntâmpina ameninţările externe care se prefigurează pe termen scurt şi lung. De Iulian Toader

Experţi ai Brookings Institution şi-au asumat la începutul celui de-al doilea mandat Obama sarcina de a realiza recomandări de politică externă pentru următorii ani astfel încât administraţia americană să facă faţă provocărilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

O posibilă destrămare a zonei euro ar avea consecinţe devastatoare pentru economia Statelor Unite întrucât cele două părţi ale Atlanticului sunt puternic legate prin comerţ, sau investiţii directe. Colapsul zonei euro ar putea determina creşterea şomajului în Uniunea Europeană până la 20% şi o scădere a PIB-ului global de 10%, iar efectele s-ar resimţi  pe scară largă în economia mondială şi ar adânci mult mai puternic actuala criză economică.

Atât Statele Unite, cât şi Europa, au nevoie să-şi stimuleze propriile economii fără mai recurge la noi cheltuieli fiscale. Promovarea încheierii unor acorduri de liber-schimb în Europa şi zona Asia-Pacific reprezintă metode care pot aduce beneficii economice şi politice substanţiale şi ar putea reafirma leadership-ul economic global al Statelor Unite.

China va rămâne pe termen lung principalul competitor geopolitic al Statelor Unite. Zona Asia-Pacific prezintă numeroase oportunităţi economice, însă, în acelaşi timp, administraţia americană trebuie să gestionaze corect posibilele dileme de securitate ce se pot ivi din dorinţa aliaţilor regionali ca America să-şi adâncească angajamentele de securitate în zonă. Administraţia trebuie să ia iniţiativa pentru a întări relaţia bilaterală cu China, furnizând în acelaşi timp asigurările de securitate necesare aliaţilor şi partenerilor din regiune. O relaţie constructivă cu noua conducere de la Beijing nu poate fi dezvoltată decât prin maximizarea cooperării în cât mai multe domenii.

De asemenea, America trebuie să fie atentă la probleme care ar putea declanşa o criză majoră în China, precum tensiunile asupra unor dispute teritoriale cu Japonia sau mai multe ţări din Asia de Sud-Est, apariţia unor frământări sociale sau încetinirea creşterii economice.

Evenimentele din ultimele luni ne demonstrează că o confruntare militară directă în peninsula coreeană rămâne un scenariu plauzibil şi o ameninţare de top pentru agenda de politica externă americană. Experţii Brookings Institution susţin că un astfel de scenariu nu este de dorit nici pentru America, nici pentru Beijing. Însă, administraţia americană trebuie să aibă în vedere că Beijingul are interese vitale în zonă pentru propria securitate, astfel că cei doi actori trebuie să comunice pentru a-şi coordona acţiunile, iar riscul unei ciocniri în zonă cu efecte inimaginabile pentru pacea globală să fie redus la minimum.

Retragerea prezenţei militare a Statelor Unite în Afganistan preconizată pentru anul viitor prezintă numeroase riscuri de securitate. Puţini afgani privesc sistemul politic de la Kabul drept legitim, astfel că izbucnirea unui război civil rămâne o posibilitate reală, fapt ce ar compromite sever abilitatea Americii de a-şi urmări interesele în regiune. Aşadar, în perioada următoare, administraţia americană trebuie să fie foarte atentă asupra modalităţii în care se realizează tranziţia de putere.

Tratatul de pace între Israel şi Egipt reprezintă piatra de temelie a stabilităţii regionale şi o platformă esenţială pentru eforturile de menţinere a coexistenţei arabo-israeliene, iar o posibilă denunţare a sa ar reprezenta un eşec strategic major pentru America în Orientul Mijlociu. După căderea lui Mubarak în februarie 2011, Statele Unite s-au concentrat asupra menţinerii acestui tratat, atât de nepopular în rândul lumii arabe. Pentru a diminua posibilitatea denunţării tratatului, administraţia americană trebuie să continue adâncirea angajamentului cu guvernul de la Cairo, armata egipteană şi forţele de opoziţie şi să promoveze comunicarea Egiptului cu Israelul pentru a dezvolta pe termen lung o relaţie fudamentată pe încredere. De asemenea, Statele Unite trebuie să fie pregătite din punct de vedere militar în cazul izbucnirii unei crize în regiune.

Orientul Mijlociu rămâne o zonă ce prezintă numeroase riscuri la adresa politicii externe americane. Siria şi Iran reprezintă principalele puncte de pe agenda de politică externă în regiune cu care Obama se va confrunta în cel de-al doilea mandat.

Regimul de la Teheran continuă să inflameze tensiunile din zonă şi să submineze perspectivele de pace într-o regiune marcată deja de instabilitate. O iniţiativă menită să rezolve criza nucleată iraniană ar reprezenta un succes major pentru preşedinţia Obama şi o oportunitate istorică pentru a demonstra lumii întregi că ne-proliferarea şi dezarmarea nucleară sunt pilonii centrali ai ordinii globale pe care America încearcă să o modeleze. Deşi Iranul este un stat imprevizibil şi nu există garanţii de reuşită, angajamentul diplomatic trebuie să rămână prima alternativă de soluţionare a crizei.

În ceea ce priveşte Siria, experţii Brookings Institution sunt de acord că perspectivele de cădere a regimului sunt de ridicate, însă ceea ce contează pentru administraţia americană este ceea ce va urma după. Siria riscă să se transforme într-o nouă Somalie, de această dată în inima Orientului Mijlociu şi în vecinătatea celor mai importanţi aliaţi ai Americii din regiune. Statele Unite trebuie să-şi asume un rol de lider mai activ prin care să asigure o tranziţie stabilă după căderea regimului Assad. Astfel, administraţia americană trebuie să furnizeze o asistenţă substanţială forţelor de opoziţie, să promoveze un dialog naţional între alauiţi şi creştini, sau să urmărească crearea unei forţe internaţionale de stabilizare care asigure protecţie civililor sirieni.

Iulian Toader urmează un master la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. De la începutul anului efectuează un internship în redacţia FP România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite