Primăvara anticorupţie a Indiei. Cine a energizat scena politică indiană?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În condiţiile în care corupţia a devenit una dintre principalele problme care afectează economia şi societatea indiană, lupta anticorupţie s-a transformat la rândul ei într-un proiect pe care indienii îl doresc tot mai vizibil. Cine sunt cei care au schimbat percepţia societăţii asupra acestui flagel şi ce promit ei să facă?

India se pregăteşte pentru organizarea celui mai amplu exerciţiu democratic din lume, şi anume alegerile pentru Lok Sabha - Camera inferioară a Parlamentului - ce vor avea loc în luna mai a acestui an.

Până la acest moment, pe scena politică indiană s-au succedat la putere în mod tradiţional, două partide: Partidul Congresului, grupare politică seculară de centru-stânga şi Partidul Poporului Indian (BJP), partid de dreapta ce promovează valorile naţionalist-hinduse.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din acest an a adus însă o schimbare a discursului politic în al doilea cel mai numeros stat al lumii, în contextul în care, un nou partid ce a luat fiinţă în urmă cu doar un an, a devenit alternativa politică pentru foarte mulţi dintre indieni.

Aam Aadmi Party (AAP) sau Partidul Oamenilor Obişnuiţi, îl are ca lider pe Arvind Kejriwal, un fost funcţionar public la Departamentul indian de colectare a taxelor şi un activist cunoscut al societăţii civile indiene, ce s-a făcut remarcat prin organizarea unei ample şi susţinute campanii anticorupţie, fiindu-i decernat şi Premiul Ramon Magsaysay sau Nobelul pentru Pace al Asiei, pentru categoria Leadership emergent.

Redefinirea luptei anticorupţie

Platforma politică promovată de AAP, partid de centru-stânga, este bazată pe transparenţă guvernamentală, lupta anti-corupţie şi swaraj – termenul ce în limba hindi înseamnă auto-guvernare şi descentralizare politică.

Succesul pe care AAP a început să îl înregistreze în multe dintre statele indiene, vine în condiţiile în care, în ultimii ani, India a cunoscut cele mai mari scandaluri de corupţie la nivel guvernamental de până acum.

Odată cu creşterea economică importantă realizată de numeroase companii private indiene, numărul actelor de corupţie în care au fost implicaţi membri ai guvernului a crescut şi el semnificativ, populaţia solicitând tot mai des, fie prin proteste generalizate, fie prin prin diferite dezbateri publice, transparetizarea şi implementarea unor legi care să reducă în mod eficient corupţia din societatea indiană.

Această ”Primăvară arabă” a Indiei, aşa cum mulţi analişti politici au numit-o, a căpătat contur începând cu anul 2011, când activistul societăţii civile, Anna Hazare, căruia i s-a alăturat ulterior şi liderul AAP, a demarat mişcarea India Împotriva Corupţiei.

Principalele cauze ale corupţiei din India sunt reprezentate de gradul foarte ridicat al birocraţiei, sistemele complicate de taxe, lipsa transparenţei legilor şi a instituţiilor ce le pun în aplicare.

Mişcării India Împotriva Corupţiei i s-au alăturat numeroase organizaţii non-guvernamentale, dar şi segmente importante ale societăţii, cu precădere cele din clasa de mijloc indiană, intelectuali, activişti ai societăţii civile şi în special tinerii indieni, care pe lângă organizarea de campanii şi proteste anti-corupţie la nivelul întregii Indii, au realizat şi proiectul de lege Jan Lokpal Bill. Proiectul prevede punerea bazelor unei instituţii independente care să investigheze faptele de corupţie, dar şi să îi protejeze pe cei care înaintează astfel de acuzaţii.

Reformele propuse de AAP, al cărui simbol electoral este o mătură, semnificând curăţenia ce promite să o facă în sistemul politic indian, sunt intens dezbătute in mediul online, acestea găsindu-şi numeroşi aderenţi prin intermediul reţelelor de socializare.

Totodată, Partidul Oamenilor Obişnuiţi a iniţiat o campanie naţională de strângere de noi membri, numărând în acest moment aproximativ 10 milioane. Obiectivul în ceea ce priveşte alegerile generale din acest an este obţinerea a cel puţin 6 procente din totalul voturilor, prag ce le va conferi statutul de partid naţional.

Primul test pe care partidul AAP şi liderul său, Arvind Kejriwal, l-au trecut cu succes a fost reprezentat de câştigarea alegerilor locale din statul indian Delhi, ce numără peste 20 de milioane de locuitori, unde se află şi capitala indiană, New Delhi.

Astfel, gruparea politică AAP a obţinut cele mai multe locuri în cadrul adunării legislative locale, iar Arvind Kejriwal a devenit guvernatorul şef al statului Delhi, devansând-o pe Sheila Dikshit (Partidul Congresului), care a ocupat această funcţie timp de cinsprezece ani consecutiv.

Kejriwal promite să pună în aplicare cât mai curând proiectul de lege anticorupţie, Jan Lokpal Bill.

Totodată, Kejriwal îşi continuă seria de proteste şi din funcţia de guvernator şef, zilele acestea conducând un amplu protest ce are ca obiectiv trecerea Poliţiei din Delhi din subordinea guvernului federal în cea a guvernului local. Se ştie că Poliţia este unul dintre cele mai corupte segmente ale societăţii indiene, iar un astfel de transfer ar putea conduce la o supraveghere mai eficientă a acesteia.

Schimbările produse de AAP contextului politic indian

Deşi multe dintre sondajele de opinie realizate până acum îi declară câştigători ai alegerilor generale din acest an pe candidaţii Partidului Poporului Indian (BJP), iar pe liderul acestora, Narendra Modi, cunoscut om de afaceri şi guvernator de peste zece ani al prosperului stat Gujarat, ca fiind următorul prim-ministru al Indiei, gruparea politică AAP a generat o schimbare a discursul politic şi a dezbaterilor de la nivelul societăţii indiene, energizând scena politică.

De acum, vechile partide indiene trebuie să îşi reorienteze şi să îşi redefinească programele politice, astfel încât să încorporeze reforme anti-corupţie substanţiale şi eficiente, pentru a-şi păstra sau atrage noi votanţi. Totodată, partidele se văd nevoite să acorde o mai mare importanţă promovării acestor programe şi în mediul online, prin intermediul reţelelor sociale, pe care tot mai mulţi tineri indieni le accesează.

Până la acest moment, cei mai mulţi dintre criticii AAP au încercat să atragă atenţia asupra lipsei de experienţă a membrilor AAP în ceea ce priveşte actul guvernării, dar şi a modului în care aceştia îşi susţin proiectele, şi anume prin proteste generalizate care, consideră ei, de multe ori nu au o bază solidă şi nu vor aduce schimbările promise.

Fenomenul politic produs de partidul AAP pe scena politică şi la nivelul societăţii indiene a fost un subiect de discuţie şi în cadrul întâlnirilor Forumului Economic Internaţional de la Davos, Elveţia, desfăşurat în urmă cu doar câteva zile. Corporaţii internaţionaleşi diverşi investitori străini încep să îşi regândească proiectele investiţionale luând în calcul şi o relaţionare cu reprezentanţii AAP.


Autor: Sorina Zainea

A absolvit Facultatea de Istorie - secţia Relaţii Internaţionale din cadrul Universitaţii Bucuresti, iar în prezent urmează Masterul Roads to Democracy al Universităţii Siegen din Germania şi colaborează ca intern cu FP România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite