INTERVIU Retragerea trupelor NATO din Afganistan şi provocările securităţii din regiune
0
Cum ar putea evolua contextul politic şi militar al regiunii Afganistan-Pakistan după retragerea trupelor NATO, a răspuns pentru FP România, analistul pakistanez Shamil Shams, jurnalist Deutsche Welle şi colaborator al mai multor publicaţii din Pakistan.
După mai bine de 12 ani de când trupele NATO se găsesc staţionate pe teritoriul Afganistanului în cadrul operaţiunilor de menţinere a securităţii în regiune şi stopare a activităţii grupărilor teroriste ce foloseau Afganistanul ca bază de operare şi recrutare, a venit şi momentul încheierii acestui mandat.
Astfel, anul 2014 reprezintă finalul procesului de retragere a trupelor NATO conduse de armata americană, proces început în anul 2011. Între timp, Statele Unite îşi negociază cu autorităţile de la Kabul prezenţa armatei americane pe teritoriul afgan şi după retragerea trupelor NATO. Momentul coincide totodată şi cu alegerile prezidenţiale din Afganistan, al căror rezultate finale le vom afla în luna iunie. Până atunci, situaţia securităţii Afganistanului, dar şi a întregii regiuni, rămâne în continuare foarte fragilă.
1. Ce lasă în urmă trupele NATO după plecarea din Afganistan?
Se poate spune că Afganistanul a progresat într-o oarecare măsură în ultimii 10 ani. Economia este într-o situaţie mai bună, au fost făcute investiţii în infrastructură şi ne putem referi şi la un progres în ceea ce priveşte legislaţia democratică. De asemenea, la acest moment şi numărul copiilor care frecventează şcoala a crescut comparativ cu ce se întampla înainte de invazia americană din 2001. Dar problema terorismului este încă una majoră, care îşi pune semnificativ amprenta asupra acestor îmbunătăţiri resimţite la nivel social. Afganistanul depinde încă extrem de mult de ajutorul financiar extern. Există îngrijorarea că retragerea trupelor NATO la sfârşitul acestui an ar putea conduce la o degradare a situaţiei actuale, şi aşa fragile.
Ce va urma depinde foarte mult de cum vor evolua relaţiile afgano-americane. Dacă preşedintele afgan, Hamid Karzai, sau viitorul preşedinte ce urmează a fi ales în urma votului din acest an vor decide să nu semneze cu Washingtonul acordul bilateral de securitate, şansele ca trupe NATO să mai opereze pe teritoriul afgan nu prea există. Statele din Vest şi-au oferit suportul militar şi după momentul 2014, rămâne de văzut până la ce punct îşi doresc acest sprijin liderii afgani. Este însă evident că armata afgană nu are capacitatea să gestioneze securitatea statului fără ajutor internaţional.
2. Se poate spune că NATO şi-a îndeplinit obiectivele in Afganistan declarate în mod oficial, şi anume stoparea teroriştilor internaţionali care foloseau Afganistanul ca bază?
NATO a dorit eliminarea regimului Taliban şi a bazelor al Qaeda din Afganistan după momentul atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite. Prezenţa al Qaeda în Afganistan nu mai este atât de semnificativă aşa cum se întampla înainte de invazia americană. În acest moment însă, al Qaeda este mai puternică în statul vecin, Pakistan. După momentul 11 septembrie, grupările talibane din Afganistan şi-au găsit refugiul in Pakistan, cu precădere în zonele din nord-vest, zone ce nu se află sub administraţia directă a Islamabadului (Federally Administered Tribal Areas – regiuni tribale semi-autonome). Totuşi, grupările talibane sunt încă puternice în Afganistan. Toate părţile implicate (SUA, Afganistan, Pakistan) au demarat negocieri cu grupările islamiste. Asta înseamnă că reprezentanţii talibani vor face parte cu siguranţă, într-o formă sau alta din viitorul politic al Afganistanului.
3. Ce vor fiecare dintre părţi să obţină în urma acestor negocieri?
Atât Afganistanul cât şi Pakistanul sunt angajate în negocieri oficiale, dar şi neoficiale, secrete, cu grupările talibane, cele care au condus Afganistanul în perioada 1996-2001. Statele Unite au încercat şi ele implicarea într-o serie de negocieri în urmă cu mai bine de un an, dar care nu s-au finalizat cu un rezultat concludent. După părerea mea, negocierile actuale dintre aceştia nu prea au şanse de reuşită.
În acest moment, preşedintele afgan Hamid Karzai doreşte o anumită împărţire a puterii cu grupările talibane, iar acest lucru s-ar putea concretiza într-o formă sau alta. În schimb vine întrebarea referitoare la ce fel de implicare politică le poate oferi Pakistanul? Grupările talibane îşi doresc impunerea unei legi islamice stricte în Pakistan, dar şi întreruperea relaţiilor cu Statele Unite. Armata pakistaneză nu îşi poate permite acest lucru întrucat depinde foarte mult de ajutorul militar american. Dacă nu va mai primi acest ajutor din partea Washingtonului, balanţa de putere regională riscă să se dezechilibreze, iar India va căpata o poziţie semnificativ mai puternică. Problema este că Pakistanul consideră că încă poate folosi anumite grupări talibane pentru a avea un guvern favorabil la Kabul, care să îi confere un spatiu de “adâncime strategică” (“strategic depth”) faţă de India, aşa cum s-a întamplat în anii ‘90. Dar această situaţie nu mai este posibilă. Talibanii sunt ca Frankenstein acum. Au fost “creaţi” în perioada războiului rece, finanţaţi şi înarmaţi de către Statele Unite pentru a face faţă invaziei sovietice din anii ‘80, sprijiniţi de armata pakistaneză, iar acum doresc să negocieze în termeni proprii. Şansele ca discuţiile să funcţioneze sunt mici, iar de data asta nu doar Afganistanul, dar şi Pakistanul s-ar putea confrunta cu un război civil prelungit.
4. Este pregătită armata afgană, susţinută de puterea politică, să facă faţă cerinţelor de securitate ce se impun după retragerea trupelor NATO?
Forţele de securitate afgane nu sunt pregatite să gestioneze problema insurgenţilor. Şi să nu uităm că aceşti insurgenţi talibani încă primesc sprijin din partea armatei şi a serviciilor de securitate pakistaneze. Armata pakistaneză este bine dotată şi foarte puternică. Nu mă aştept ca armata afgană să poată rezolva această problemă pe cont propriu. Nici trupele NATO nu au reuşit să facă acest lucru mai bine de 10 ani, cu atât mai puţin armata afgană.
5. Cum se simte la Islamabad retragerea trupelor NATO?
În mod oficial, autorităţile de la Islamabad declară că Statele Unite nu ar trebui să părăsească Afganistanul în acest moment. Dar este doar o declaraţie diplomatică. Pakistanul îşi doreşte retragerea trupelor internaţionale de la Kabul pentru a-şi exercita din nou influenţa în Afganistan, sprijinindu-şi grupările militante care îi sunt favorabile. Unele dintre facţiunile talibane, dacă nu chiar toate, sunt încă apropiate Islamabadului, iar Pakistanul cu siguranţă le va folosi iar. De-a lungul istoriei Pakistanul a fost evident împotriva unui guvern pro-indian la Kabul. Un viitor guvern de tipul celui condus de Karzai nu va conveni planurilor pakistaneze. Acest lucru cu siguranţă va înrăutăţi relaţiile americano-pakistaneze, întrucat Statele Unite nu doresc să lase Afganistanul pe mâna generalilor pakistanezi.
Dacă Statele Unite vor continua să atace ascunzătorile islamiştilor din zonele tribale din nord- vestul Pakistanului utilizând dronele? Cred că o vor face, iar Pakistanul nu poate opune rezistenţă în această problemă. Deşi Statele Unite au oprit aceste atacuri pentru a da o şansă negocierilor, americanii le vor relua în condiţiile în care discuţiile nu vor conduce la un rezultat favorabil SUA. Relaţiile Islamabadului cu Washingtonul sunt prea importante pentru Pakistan pentru a fi sacrificate pentru o înţelegere cu grupările talibane. Au fost aliaţi împotriva sovieticilor în perioada Razboiului Rece şi i-au sprijinit împreună pe militanţii islamişti în momentul invaziei sovietice din Afganistan. Relaţiile nu au mai fost aşa strânse în perioada anilor ’90, însă ele au fost revitalizate după momentul 11 septembrie. În final, Islamabadul va acţiona în sensul în care Statele Unite vor dori.
6. Cât de mult poate influenţa Pakistanul viitorul politic şi securitatea din Afganistan?
Pakistanul poate influenţa acest aspect doar făcând apel la grupările talibane. Într-adevar relaţiile dintre Pakistan şi aceste grupări nu mai sunt atât de apropiate pe cât erau în perioada de dinainte de 11 septembrie 2001, dar după cum fostul şef al serviciilor de informaţii pakistaneze (Pakistan’s Inter-Services Intelligence – ISI) declara la un moment dat : “Talibanii sunt oamenii noştri şi îi vom aduce înapoi în cadrele noastre ”
Grupările talibane sunt din punct de vedere etnic Pashtuni. Pashtunii trăiesc atât în Afganistan cât şi în Pakistan. Britanicii i-au divizat la sfârşitul secolului al XIX-lea, instituind linia Durand care separă acum pashtunii afgani de cei pakistanezi. Ei nu au acceptat niciodata această divizare. Oamenii încă trec graniţa dintr-un stat în altul fără prea multe probleme. Cele două state au legaturi ce nu pot fi distruse, iar ele vor rămâne aşa indiferent cine se va afla la conducerea Afganistanului. Statul pakistanez a sprijinit mişcările islamiste din zona pashtunilor pentru a suprima mişcarea naţionalistă separatistă a acestora, care viza anexarea zonelor pakistaneze cu populaţii pashtune, zonelor afgane unde aceste populaţii sunt majoritare. Statele Unite au sprijinit la rândul lor islamiştii din Afganistan şi Pakistan pentru a contracara influenţa sovietică. Ce se întâmplă acum în Afganistan este în mare parte rezultatul acţiunilor americane şi pakistaneze în regiune, din anii ’80 şi ’90.
7. S-au schimbat direcţiile politicii externe promovate de Pakistan odată cu noua conducere de la Islamabad? Care sunt soluţiile propuse pentru reducerea terorismului din Pakistan şi din regiune?
Leadershipul politic nu face jocurile în Pakistan, armata pakistaneză însă, da. Politica externă şi securitatea sunt probleme asupra cărora decid generalii armatei. Primul ministru, Nawaz Sharif, are o implicare limitată în luarea deciziilor ce vizează aceste chestiuni. De asemenea, nu cred că Nawaz Sharif îşi doreşte schimbarea drumului propus de armata pakistaneză în problema Afganistanului, dar cu siguranţă ar dori să aibă un cuvânt de spus. Este cunoscut faptul că Sharif a avut şi are o relaţie apropiată cu grupările islamiste Deobandi, susţinute de Arabia Saudită. Secta Deobandi este apropiată de versiunea islamică saudită, Wahabi, ambele fiind segmente islamice dure. În timpul Războiului Rece, suadiţii au deschis şcoli religioase (madrasa) în Pakistan şi a exportat acest tip de Islam şi în Pakistan. Parţial, urmăreau contracararea impactului islamic shiit iranian asupra societăţii pakistaneze după revoluţia din 1979 din Iran, Pakistanul fiind sunnit. Dar scopul principal a fost pregătirea unor luptători împotriva comuniştilor.
Pentru a-şi rezolva problemele cu terorismul la nivel local, Pakistanul trebuie să îşi îmbunătăţească relaţiile cu India. Până când nu va fi pace între aceste două puteri nucleare, problema terorismului islamist din Pakistan, nu va fi rezolvată. Este totodată şi o responsabilitate a Indiei în ceea ce priveşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Pakistanul. Conflictul din Kashmir trebuie supus negocierii, iar Afganistanul nu ar trebui sa fie un alt “câmp de luptă” pentru New Delhi şi Islamabad. Întotdeanua am susţinut faptul că solutia rezolvării problemelor din Afganistan şi a terorismului islamic trebuie să fie una regională. Este nevoie de o schimbare a discursului bazat pe problema securităţii, promovat de puterile regionale, şi transformarea acestuia într-un discurs bazat pe problemele de ordin economic, comerţ. Operaţiunile militare şi războaiele vor agrava şi mai mult situaţia. Deja au facut-o.
Articol semnat de Sorina Zainea, absolventă a Facultăţii de Istorie - secţia Relaţii Internaţionale din cadrul Universitaţii din Bucuresti, iar în prezent urmează Masterul Roads to Democracy al Universităţii Siegen din Germania şi colaborează ca intern cu FP România.
Se încarcă comentariile...
