Top FP România/ 2014 - categoria Social, versiune extinsă

Am găsit anul trecut buni samariteni şi filantropi. Apar noi feluri de antreprenori sociali – pe bani româneşti sau europeni. Se consolidează sisteme de strângere de fonduri şi reţele de voluntariat pentru servit cauze sociale. Fete rome dau tuturor lecţii de reuşită în viaţă – iar străini aşezaţi în România ne dau tuturor lecţii de reuşit ca societate.

Fragment din lista Top 100 FP România/ 2014, publicată în ediţia FPR nr 44 (feb/ mar 2015) - versiune extinsă faţă de print.

Vedeţi şi Premiile FP România 2015 - înmânate în cadrul Galei FP România 2015.

1 – Viorel Paşca

Un bun bihorean

Pentru ajutorarea celor de care ceilalţi nu vor să ştie.

Aflam anul trecut, din Adevărul, despre un bun samaritean din satul Dumbrava, comuna Holod, judeţul Bihor (cam la 50 km de Oradea). În urmă cu opt ani, într-o iarnă geroasă, Emil Paşca a văzut la televizor un reportaj despre oameni ai străzii morţi de frig. Iar el – ca şi mulţi alţii – avea două camere în care nu locuia nimeni. A fost declicul care a schimbat nu doar viaţa lui, dar mai ales a celor pe care îi ajută de atunci. Omul s-a transformat în fiul părinţilor abandonaţi, în nepotul bunicilor bolnavi care dorm pe drumuri, în fratele celor părăsiţi la colţ de stradă sau în prietenul celor uitaţi într-un salon de spital – cum îl descria în ziar Claudia Bonchiş.
Acum îngrijeşte 130 de persoane, plasate în şase locuinţe, răspândite în sat, construite cu ajutorul donaţiilor unor oameni uimiţi de eforturile lui. De altfel, întregul azil funcţionează „cu ajutorul providenţei”. „Nu e uşor să hrăneşti atâtea suflete. Unii oameni ne aduc mâncare. Alţii ne dau bani, alţii alimente, alţii haine. Cu ajutorul lor, reuşim să mergem mai departe“, explică Viorel Paşca. „Noi le asigurăm cazare, căldură, mâncare şi asistenţă medicală. Cea mai mare nevoie a acestor oameni o reprezintă afecţiunea. Un lucru care nu costă nimic. E important pentru ei pentru a-şi putea recăpăta încrederea şi pentru a fi mai puternici de la o zi la alta“, spune domnul Paşca. Inspirat de activitatea tatălui său, cel mai mare dintre cei trei copii ai familiei Paşca este acum student la Facultatea de Asistenţă Socială din Oradea.
Din înţelepciunile domului Paşca: „Dacă sunt oameni care încă locuiesc pe stradă este de datoria noastră să facem ceva pentru ei. Nu putem să dormim liniştiţi, să mâncăm bine, atunci când ştim că la câţiva metri, acolo, în stradă, cineva e la un pas de moarte. Nu cred că există un om care să spună: «Sunt prea sărac ca să-l pot ajuta pe celălalt». Poţi să-i ajuţi prin lucruri mărunte care contează mult pentru ei, lucruri care nu costă nimic. Nu trebuie să-i privim de sus. Nu avem acest drept. Putem să-i privim de sus doar atunci când îi ridicăm de jos. Dragostea de semeni poate face minuni acolo unde este nevoie uriaşă de ea.“
Viorel Paşca primeşte acum locatari şi la recomandarea personalului din spitalele bihorene. Iniţial, însă, a mers el la spitale din judeţ pentru a căuta bătrâni care aveau nevoie de ajutor. Pentru a fi credibil, le-a spus asistentelor că vine din partea unei biserici… Nici nu era greu de crezut. Nu asta ar trebui să facă Biserica, fiecare preot? Ca şi creştinii cu adevărat practicanţi.

notabil
•    De doi ani, biserica Sfântul Ilie Tesviteanul din Focşani, care aparţine Garnizoanei Focşani, este transformată zilnic, vreme de două ore, în sală de meditaţii pentru BAC. Profesoarele Maria Ungureanu, Silvia Grigorescu şi Elena Deju (care meditează la Limba română), Dorina Tiugan (Gramatică), Alina Seceleanu (Biologie), Constanţa Giurcan (Istorie), Gherghina Felea (Matematică) şi Alexandra Tătaru (Geografie) au mari satisfacţii. Din primii 25 de cursanţi, 19 au luat cu brio Bac-ul, iar 14 sunt studenţi: Florin Corodeanu, un elev de la casa de copii, a luat nota maximă la matematică, iar acum urmează Aeronautica; Raluca Larion, care a avut media generală 9.40, este studentă la Bristol.


2 – Vlad Voiculescu şi echipa

Un altruist

Pentru MagiCamp.

Unii doar dau like la cauze, alţii le servesc practic şi neostenit. Proiectul MagiCamp a apărut anul trecut la emisiunea România te iubesc, a fost premiat de Aspen România – a fost chiar subiect în interviuri cu vedete. MagiCamp este o tabără pentru copii bolnavi de cancer, organizată în localitatea Brăneşti, pe lângă Târgovişte. Ideea e ca aceşti copii, adesea izolaţi, ceea ce le amplifică suferinţele, să-şi poată regăsi copilăria furată de boală… Pentru asta, cineva a pus la bătaie inclusiv casa şi dealul părinţilor.
Câteva cuvinte despre Vlad Voiculescu, de pe blogul Simonei Tache: „Am un prieten bun, care, de fapt, mi-e cam ca un frate. Şi are o calitate unică prietenul ăsta al meu: în fiecare zi mă face să mă simt prost. De ce? Pentru că, orice-aş face şi oricât de mult m-aş strădui, n-o să reuşesc niciodată să fiu la fel de bună ca el. Findcă eu nu scot niciodată laptopul la bere, să-i arăt prezentarea unui site pe care vreau să-l fac ca să ajut nişte oameni. Şi nu fac voluntariat, când stau în telescaun, la ski. Şi nu mă prinde noaptea dând mailuri, ca să ajut un om, pe care nici măcar nu-l cunosc. (…) Vlad a visat, în ultimii câţiva ani, obsesiv, să facă o tabără pentru copii bolnavi de cancer. Da, ştiu, începeţi şi voi să vă simţiţi prost şi să vă şi enervaţi. (…) Dar să revin la tabăra pentru copii bolnavi de cancer. Pentru că tocmai a făcut-o. Între 15 şi 30 august, a avut loc prima ediţie MagiCAMP. Două săptămâni în care 30 de copii s-au jucat, au dansat, s-au căţărat, au călărit, au jucat teatru, au cântat, au pictat, s-au îmbăiat în piscină, au îngrijit iepuraşi şi câte şi mai câte. Pentru astea două săptămâni, Vlad a muncit ca un rob, împreună cu Melania Medeleanu, timp de cel puţin jumătate de an. În jurul lor s-au adunat o grămadă de voluntari, care au făcut de toate, de la găsit sponsori la montat pătuţuri, de la făcut teatru cu copiii la făcut rost de iepuraşi, de la gătit pentru voluntari la supravegheat tabăra din punct de vedere medical (da, s-au implicat şi medici oncologi!) şi câte şi mai câte…”
Şi alte câteva cuvinte, de la Melania Medeleanu, în revista OK!: „Nu-i o persoană publică. Lucrează în¬tr-o bancă. Din zece oameni care-l descriu, proba¬bil şase folosesc termenul înger în ceea ce-l priveşte. Este un om fabulos, care se gândeşte la alţii aproape în fiecare secundă a vieţii lui. Dacă îl vezi cu o foaie şi cu un pix în mână, probabil construieşte un proiect pentru cineva. În preajma lui este foarte greu să fii altfel decât altruist. (…) Vlad avea un deal şi-o casă mare şi îşi dorea foarte mult ca acolo să se întâmple ceva. Ne-am aşezat într-o zi la o poveste, care a durat câteva ore, o poveste care ducea într-o mie de direcţii, de la festival de jazz până la tabără pentru co¬pii. Apoi, după ce am stabilit că beneficiarii sunt copiii bolnavi de cancer, am început să punem pe o hârtie ce ne-ar plăcea să facem, cine sunt oamenii de care ne-ar plăcea să ne înconjurăm şi care, la rândul lor, cunosc alţi oameni. Şi uite aşa am ajuns să avem mai bine de 60 de volun¬tari şi activităţi foarte variate: căţărat pe panou vertical, tiroliană, tir cu arcul, tea¬tru de umbre, dans, muzică, bătut la tobe, hipoterapie.”
Ah, tot de la Simona ştim că Vlad îşi doreşte de ziua lui un căluţ - dintr-o rasă potrivită pentru hipoterapie şi care costă vreo 2-3.000 de euro. Unii pot să sprijine această cauză şi doar aşa.


3 – Ionuţ Pătrăhău, Sergiu Stoica

Antreprenor; Medic

Pentru ideea că vieţile pacienţilor pot fi puse înaintea profitului clinicii.

Sănătatea n-are preţ – deci se poate profita de asta. Ionuţ Pătrăhău şi Sergiu Stoica au dorit să facă medicină privată în regim de antreprenoriat social. Ionuţ Pătrăhău a fost director general adjunct la Banca Transilvania, apoi CEO la reţeaua de clinici Regina Maria. Neurochirurg plasat în elita europeană a specialităţii, Sergiu Stoica a profesat în Franţa şi Canada, iar în ţară a coor¬do¬nat departamentele de neuro-chirurgie de la Spitalul Marie Curie şi de la Spitalul Euroclinic – Regina Maria. Anul trecut, cei doi au lansat centrul de neurochirurgie Brain Institute (dezvoltat în parteneriat cu spitalul Monza), care funcţionează după principii inedite pe piaţa clinicilor private din România: profitul se măsoară în vieţi salvate, iar acestea e bine să fie cât mai multe. În primul an de funcţionare centrul lor a operat 428 de pacienţi şi a avut venituri lunare de circa 700.000 de lei. „Am fost pe profit din prima lună. Nu ne-am băutut capul cu asta. Noi ne batem capul ce să facem cu banii pe care îi generăm“, a zâmbit, în decembrie, Ionuţ Pătrăhău, citat de ZF.
Pătrăhau şi Stoica s-au cunoscut pe când ambii lucrau la Regina Maria. „Am ajuns ca fraţii. A fost o potrivire ciudată. De când l-am văzut i-am spus: «Tu eşti o minune care trebuie multiplicată. Nu poţi sta într-o sală şi să faci oamenii bine şi să le faci altora profit fără să fii ajutat să faci mai mult. Trebuie să creăm un centru de neurochirurgie foarte puternic unde să poţi să îţi multiplici forţa»”, povestea anul trecut domnul Pătrăhău pentru Business Magazin. „Cineva trebuia să aibă grijă să închege mai mulţi medici, să îi ţină la un loc şi să creeze un model de business în aşa fel încât să le dăm de lucru, iar pacienţii să înţeleagă că se pot opera în România cu 7.000 de euro şi nu cu 50.000 de euro la Hanovra.”
Centrul Brain Institute a necesitat o investiţie de un milion de euro, făcută de acţionarii italieni ai spitalului Monza. Modelul de business este remarcabil. Centrul este gestionat de firma Brain Hospital Team, înfiinţată de Sergiu Stoica. Societatea are contracte cu cei cinci medici implicaţi şi împarte 80% din încasări către salarii, utilităţi şi consumabile, iar 20% către investiţii şi cazuri pro bono. (Conform Business Magazin, medicul Sergiu Stoica câştigă circa 30-40.000 de euro pe lună, o sumă egală împărţindu-se între ceilalţi membri ai echipei medicale – iar managerului Pătrăhău îi revin 4.000 de euro lunar.)  Mai recent, doctorul Stoica a înfiinţat Fundaţia pentru Neurochirurgie Modernă, care cumpără acum părţile sociale ale societăţii sale – şi care se ocupă de cazurile sociale (anul trecut acestea au fost 10% din numărul pacienţilor operaţi).

notabil
•    Aproximativ 30 de medici şi asistente asigură asistenţă medicală integrată gratuită pentru persoanele fără venituri, neasigurate, adesea şi fără adăpost, în cadrul Policlinicii Sociale Regina Maria.


4 – Ştefania Magidson

Filantroapă

Pentru un model de caritate în educaţie.

Ştefania Magidson, braşoveancă la origine, a ajuns în Statele Unite, împreună cu familia ei, la vârsta de 15 ani. Cu tot şocul economic şi socio-cultural iniţial, a obţinut o licenţă în Sănătate Publică, apoi o diplomă de master în Psihologie Aplicată. Într-o revenire la Braşov, o vizită la câteva orfelinate a fost suficientă pentru a conştientiza că menirea ei este să schimbe destinul celor născuţi sub o stea mai puţin norocoasă – arăta anul trecut jurnalistul Viorel Vintilă, din California, în deschiderea unui interviu cu doamna Magidson publicat de Romanian Global News. Din 2002, Fundaţia Blue Heron, înfiinţată de Ştefania Magidson, acordă burse de studiu tinerilor abandonaţi sau orfani, dar dotaţi intelectual şi motivaţi să reuşească absolvirea unei facultăţi.
De ce? „Duritatea Americii şi-a pus amprenta asupra evoluţiei mele şi adaptării mele, deoarece am pornit la drum cu doar 500 de dolari, alături de părinţii mei care nu vorbeau limba engleză şi am fost forţată să mă confrunt cu job-uri grele, de jos, de la frageda vârstă de 16 ani – aceasta fiind o adevărată provocare din viaţa mea. A durat 10 ani, a fost un drum noroios, anevoios şi foarte abrupt, pe care l-am străbătut cu foarte mare greutate. Am avut sentimentul, aproape continuu, că de-abia îmi puteam menţine capul la suprafaţă. Într-un fel am simţit că nu am voie să clachez şi că trebuie să mă realizez prin educaţie. (…) Prin căsătorie viaţa mea s-a transformat mult, atât pe plan social cât şi material; adiţional, a trebuit să fac şi acel salt spiritual interior pentru a mă adapta noii trepte socio-economice: de la cea mai de jos la cea de sus. Schimbările sunt profunde, şi nu neapărat uşor de traversat. Au sosit şi copii şi, cu toate că o perioadă m-am simţit împlinită ca mamă, cu timpul, am avut sentimentul că vreau să mă folosesc de platforma socială şi materială şi să fac ceva şi pentru alţi copii, pentru cei rămaşi în urmă, în România. Astfel, în 2002 am pus bazele fundaţiei Blue Heron, o fundaţie non-profit activă aici şi în România.”
Şi cum? „Misiunea acestei organizaţii este îmbunătaţirea calităţii vieţii tinerilor orfani şi abandonaţi din România pentru a le asigura un acces mai larg la oportunităţile pe care le oferă viaţa. De-a lungul anilor, am dezvoltat câteva programe. De exemplu: construirea unor terenuri pentru joacă şi sport în cadrul orfelinatelor, implementarea şi dezvoltarea programelor speciale pentru copii înregistraţi cu HIV sau alte boli paliative etc., dar în ultimii 7 ani ne-am concentrat pe acordarea de burse universitare pentru tinerii care sunt în grija statului sau provin din situaţii extrem de precare. (…) În fiecare an avem 90-100 de studenţi în programul nostru (dintre care 10 chiar şi la medicină!), tineri orfani sau abandonaţi care sunt îndeajuns de capabili şi ambiţioşi să urmeze o facultate. Noi le acoperim taxele universitare (aproximativ 2.200 de dolari/an pentru medicinişti şi 600 de dolari/an pentru restul bursierilor) şi le acordăm o sumă lunară (55 de dolari) care ajută la achitarea unor necesităţi zilnice. Celor care trec la buget, datorită notelor mari, li se acordă până la 400 de dolari pe an pentru cursuri de şofat, IT sau de engleză. Tinerilor din programul nostru li se cere să frecventeze cursurile universitare la care sunt înregistraţi, să nu figureze cu restanţe la începerea noului an universitar, să prezinte lunar, prin e-mail, inclusiv în vacanţă, un jurnal de activitate adresat Mentorului şi reprezentanţilor Fundaţiei. De asemenea, studenţii efectuează, în timpul anului de studii, săptămânal, 5 ore de muncă voluntară în cadrul unui centru de plasament sau al unei instituţii caritabile sau din aria lor de studii. Ideea este aceea de a-i ajuta să se clădească şi în interior, în aşa fel încât, atunci când termină facultatea să poată fi capabili să navigheze printre succesele şi provocările vieţii. (…) Oficial, mentorii sunt persoane recomandate de către Fundaţia Blue Heron, membri şi/sau donatori ai acesteia, atât din România cât şi din Statele Unite ale Americii. Aceştia reprezintă un exemplu de succes personal, profesional şi social, constituind un sprijin moral şi o relaţie continuă a bursierilor cu Fundaţia de-a lungul anilor de studii. Ei menţin legătura cu bursierul lunar sau săptămânal, ajutându-l să gândească decizii, sprijinindu-l cu sfaturi şi încurajări. De obicei, mentorii sunt experţi în aceleaşi ramuri de studiu ca ale bursierilor: doctorii iau sub aripa lor bursierii de la medicină, inginerii pe ingineri, etc. Adesea mentorii ne mărturisesc că simt, în urma acestei experienţe, că <<primesc mai mult decât bursierii>>; iar bursierii ne spun ca <<fără mentori ajutorul financiar nu ar însemna foarte mult>>. (…) Donaţiile provin, în primul rând, de la persoane private din SUA (toate donaţiile sunt deductibile de la taxe, dat fiind statutul 501 c3 al fundaţiei), iar în acest an am primit şi un grant generos de la o fundaţie americană. Legat de Blue Heron, remarcabil este faptul că ÎNTOTDEAUNA 100% din donaţii sunt folosite direct pentru copii/tinerii din programele noastre. Fondatorii acoperă TOATE cheltuielile fundaţiei. Adiţional, aproape in fiecare an, organizăm baluri de binefacere în România. Din 2002 şi până acum am strâns peste 1.250.000 de dolari de la peste 700 de donatori români şi americani şi am transformat vieţile a aproape 3.000 de copii şi tineri. Dintre aceştia, peste 200 au fost beneficiarii burselor universitare Blue Heron.”

de urmărit
•    Şansele de angajare, în special pentru persoanele din comunităţile defavorizate, se formează în copilărie – prezenta anul trecut Ion Nicolai un proiect al Institutului IKEDOO, al cărui co-fondator este. Era vorba despre Laboratorul Mobil IKEDOO, „prima platformă interactivă experienţială pentru copiii din România” – un microbuz ticsit cu unelte specifice diverselor meserii, care urma să călătorească prin ţară pentru a le oferi copiilor ocazia de a descoperi şi experimenta diverse profesii. Ideea laboratorului a apărut în contextul în care Fundaţia ERSTE, prin Programul Roma Partnership, ce urmăreşte creşterea şanselor de angajare a romilor, căuta idei de proiecte educaţionale cu impact în comunităţile defavorizate. Institutul IKEDOO a venit cu propunerea de a aborda copiii, nu adulţii. „Noi credem că prin experiment şi practică le deschidem copiilor gustul pentru lucruri noi, îi ajutăm să aibă mai multă încredere în forţele proprii, să găsească ei înşişi soluţii şi să creeze obiectele de care au nevoie. Iar acest lucru înseamnă construirea unei generaţii care va gândi liber şi nu va depinde doar de factori externi”, explică domnul Nicolae.
•    Prin programul „Vreau în clasa a noua!”, World Vision România acordă burse unor copii de la ţară care nu posibilităţi materiale, dar au rezultate bune la învăţătură şi doresc sa continue şcoala la un liceu de la oraş. Bursele, oferite de donatori români, prin sponsorizări individuale, acoperă parţial costurile administrative, de transport şi materialele ale elevilor. Pe lângă ajutorul financiar lunar, bursierii sunt permanent monitorizaţi şi sprijiniţi să depăşească eventualele probleme. Programul a fost lansat în 2008 având ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar – şi până acum a ajutat peste 500 de copii. Din prima generaţie de bursieri au terminat liceul 202 elevi, din judetele Cluj, Dolj, Iaşi şi Vâlcea. În 2012 au absolvit alţi 104 elevi, din judeţele Iaşi, Ialomiţa şi Dolj. În fiecare an, aproape jumătate din absolvenţi au devenit studenţi.


5 – Alina Şerban, Anina Ciuciu

Actriţă; Studentă

Pentru că arată cât de greu pot reuşi romii – cu atât mai mult fetele rome.

Alina Şerban a terminat Royal Academy of Dramatic Art de la Londra, iar acum compune piese şi joacă pe scene din capitala britanică. Vorbeşte mai ales despre problemele celor ca ea – imigranţi, romi. Într-o discuţie purtată anul trecut la Adevărul Live, Alina a explicat povara de a fi fată de etnie romă în România: „Să ne gândim la liceu: vrei să fii plăcut. Toată lumea vrea. E uşor pentru toată lumea să spună: nu vrem să ne asociem cu romii. Dar de ce nu ne întrebăm cum s-a ajuns aici? Există la noi, în manualele de istorie, faptul că au fost cinci sute de ani de sclavie?” În Marea Britanie, actriţă s-a lovit de alte stereotipuri, alături de alţi imigranţi sau minoritari. „Am luat un premiu – Cea mai bună studentă româncă din UK – dar asta nu mă ajuta la nimic, nu puteam lucra nici măcar ca ospătar. Maică-mea îmi spunea să vin în ţară şi, pe atunci, văzând că nu pot să aplic, că îmi trebuie permis, am scris un fragment care se numea Letter to the Queen. Începea aşa: Dragă Regină, îmi pare bine că ai ocazia să mă cunoşti, fiindcă sunt specială. Scrisoarea asta am scris-o plângând, în autobuz, în timp ce mă duceam către un spital să implor pentru un loc de muncă, să fac curăţenie într-un spital. Mi-au spus că nu mă pot angaja, iar apoi am câştigat concursul. A fost extraordinar”, şi-a amintit artista. „Poveştile vin spre tine” – urmează şi alte piese.
Anina Ciuciu are poveşti asemănătoare. A plecat în 1997, împreună cu familia, din cartierul de rromi din Craiova, aşezat, desigur, aproape de groapa de gunoi a oraşului. În mai 2012 a obţinut licenţa în drept privat la Universitatea Jean Moulin Lyon III, apoi s-a înscris la Masterul de carieră judiciară de la Universitatea Sorbona din Paris. În 2013, a publicat în Franţa volumul Je suis Tzigane et je le reste, scris direct în limba franceză; anul trecut a apărut şi traducerea în română: Mândră să fiu rromă: de la Faţa Luncii la Sorbona (Editura Pandora M). Când era mică, copiii de la grădiniţă nu voiau să îi dea mâna. După ce a scris cartea se temea să o publice – îi era, în continuare, ruşine de povestea ei. De citit atât cartea, cât şi discuţiile pe marginea ei – precum cea cu Adevărul: „Drumul spre Franţa a fost foarte greu, a durat mult şi am fost nevoiţi să ne oprim în Italia. De fapt, persoanele care ne-au adus ne-au lăsat într-o tabără de rromi, de la marginea Romei. Un loc oribil. Nu am avut de ales. A trebuit să stăm acolo, să supravieţuim câteva luni. Şase luni, cred, şi să facem rost de bani, să putem pleca în Franţa, pentru că obiectivul nostru era Franţa. De la bun început, tata a vrut să ne ducă în <<Ţara Drepturilor Omului>>. (…) Am întâlnit-o pe madame Jacqueline, cum îi spun în carte. Este profesoară. Cunoştea puţin situaţia rromilor de aici, pentru că a fost în România. Ne-a ajutat să găsim o locuinţă. Nici să obţinem actele de şedere în Franţa nu a fost uşor. A durat ani întregi. Pentru că era profesoară, doamna Jacqueline ne-a înscris la şcoală şi ne-a învăţat să vorbim şi să scriem în franceză. La scurt timp, i-am întâlnit pe Marie-Claude, care este infirmieră, şi pe Armand, soţul ei. Ne-au ajutat şi ei mult. (…) Am multe prietene acum. Vreau să spun asta. Maïté este cea mai buna prietenă a mea. Am întâlnit-o la colegiu. Vorbesc despre ea şi în carte. (…) Am avut dintotdeauna acest ideal al justiţiei. Noi am fost privaţi de această dreptate. Noi şi mulţi alţii. Am avut mereu dorinţa de a repara ceva; este o viziune idealistă. Cred că magistratul are acest rol. Oricum, ştiu că e dificil să ajung acolo, pentru că e un concurs greu. Din fericire, am obţinut cetăţenia franceză. (…) Pentru cei care încă mai au prejudecăţi (am scris cartea – n. red.), pentru rromii care se pot recunoaşte în povestea mea, pentru cei care vor să reuşească şi care trăiesc cum am trăit eu. Vreau să le transmit curaj. Şi pentru părinţii mei. Lor le este dedicată. (…) Nu mai spusesem povestea mea. Îmi era ruşine. Vorbesc încă despre ruşine şi ruşinea apare des în cartea mea, chiar dacă sunt conştientă că nu trebuie să am acest sentiment. Mă întrebam cum va fi primită cartea de persoanele care nu mă cunosc, dar şi de cele care mă ştiu. Am fost plăcut surprinsă, pentru că a fost foarte bine primită, în Franţa, unde a fost plublicată prima dată, şi sper că va fi primită bine şi în România.”

6 – Ivan Patzaichin

Sportiv - acum şi antreprenor social

Pentru grija faţă de cei dintre care a plecat.

În ultimii ani, Ivan Patzaichin s-a reinventat, ca antreprenor social. După ce a plecat din Deltă să cucerească lumea, acum caută să aducă lume în Deltă. „Sunt Ivan Patzaichin şi te invit să vâslim împreună prin România. Rowmania este proiectul prin care vreau să promovez barca cu vâsle, o noua bicicletă a apelor, cu care să te plimbi ori de câte ori vrei să te relaxezi, în weekend sau în vacanţă, în preajma oraşelor sau pe traseele sălbatice din Delta Dunării şi în rezervaţiile naturale. (…) Cred că România are resurse naturale şi umane încă nedescoperite care, dacă sunt puse inteligent la treabă, pot să o dezvolte şi să o facă atrăgătoare pentru turişti. De aceea Rowmania se lansează odată cu canotca, o canoe ca o lotcă, un produs românesc nou, care preia tradiţia marangozilor, meşteşugarii bărcilor de lemn din Delta Dunării, şi o îmbină cu liniile dinamice ale unei canoe” – spune campionul olimpic pe site-ul Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23 (la ale cărei proiecte vâsleşte împreună cu Teodor Frolu, cofondator al agenţiei DC Communication).
Anul trecut, Asociaţia lui Ivan Patzaichin a prezentat „trei dintre cele mai ample proiecte iniţiate în Delta Dunării”, al căror scop este să demonstreze că ecoturismul şi infrastructura verde pot oferi acestei zone un viitor sustenabil. La finalizare, proiectele vor aparţine comunităţilor locale şi vor fi integrate în activitatea curentă a locuitorilor. Proiectul Crişan + Caraorman + Mila 23 – Ecoturism pentru viitor, de exemplu, caută o identitate comună a acestei zone, care să se poată transforma într-o destinaţie ecoturistică cu marcă proprie. Concret, proiectul va facilita specializări de ecoturism pentru proprietarii de pensiuni din zonă, va furniza material didactic privind valorile ecoturismului pentru profesorii şi elevii şcolilor din cele trei comunităţi şi va instala un centru de promovare şi educaţie interactivă despre Delta Dunării la Muzeul Satului din Bucureşti; va construi facilităţi pentru birdwatching la Sanctuarul păsărilor de la Caraorman şi va realiza un traseu-pilot culinaro-turistic prin zonă. Rezultatul aşteptat: punerea triunghiului Crişan + Caraorman + Mila 23 pe harta destinaţiilor premium din Deltă. „M-aş bucura să pot spune, peste câţiva ani, că am pus seminţele unor proiecte frumoase, care merg bine, şi care, după ce au fost sădite şi îngrijite după puterile mele, au trecut în mâinile celor pe care i-am avut în gând atunci când am pornit la treabă: oamenii din Deltă, cei cărora le sunt dator cu copilăria mea, cu omul care sunt acum şi felul de a privi lumea” – a spus Ivan Patzaichin.

de urmărit
•    Marian Ivan, membru fondator al OPTAR, anunţa în decembrie trecut, pe blogul de pe adevarul.ro: „De astăzi, fac parte din echipa care va realiza Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov. Voi realiza strategia de dezvoltare a mersului cu bicicleta. Piste, benzi, parcări, comunicare, întreţinere, propuneri de schimbări legislative… tot ce este necesar pentru a transforma Bucureştiul într-un Oraş pentru Oameni. Cum vreţi să fie infrastructura pentru biciclete din Bucureşti ? V-a întrebat cineva până acum? (…) În următoarele 4-5 luni veţi avea posibilitatea să interacţionaţi cu experţii şi să le spuneţi opiniile voastre despre zonele pietonale, accesibilizarea oraşului, pistele pentru biciclete, benzile dedicate transportului public, parcările auto sau de biciclete etc. Iar după luna iulie 2015, pe baza acestui Plan, vor apărea şi primele proiecte de infrastructură. Aşadar, să vorbim despre infrastructura pentru bicicletă. Dar nu omiteţi nici celelalte moduri relevante de transport. Pentru că, pentru prima dată în Bucureşti, automobilul nu va mai avea prioritate în faţa Omului.”


7 – Asociaţia Dăruieşte Viaţa

Pentru capacitatea de a genera impact.  

Servirea cauzelor sociale necesită bani, iar strângere acesora necesită un sistem adecvat. Bursa de Fericire, proiectul de fundraising lansat în noiembrie 2013 de Asociaţia Dăruieşte Viaţa, cu sprijinul agenţiei Ogilvy&Mather România, raporta anul trecut că în primele trei luni a strâns un milion de euro. Bursadefericire.ro este o platformă online de strângere de fonduri pentru dotarea secţiilor de oncologie din ţară – specificul proiectului online este că fiecare donator, persoană fizică sau juridică, poate să urmărească traseul banilor, stadiile proiectului şi finalitate lui. Prin acest proiect, asociaţia caută să schimbe percepţia despre filantropie şi să aducă în atenţia companiilor importanţa gestului de a redirecţiona 20% din impozitul pe profit către dotarea centrelor de oncologie.


8 – Premianţii Societăţii Civile

Pentru că nu lasă toate serviciile sociale în grija statului.

Servirea cauzelor sociale necesită bani, iar strângere acesora necesită un sistem adecvat. Bursa de Fericire, proiectul de fundraising lansat în noiembrie 2013 de Asociaţia Dăruieşte Viaţa, cu sprijinul agenţiei Ogilvy&Mather România, raporta anul trecut că în primele trei luni a strâns un milion de euro. Bursadefericire.ro este o platformă online de strângere de fonduri pentru dotarea secţiilor de oncologie din ţară – specificul proiectului online este că fiecare donator, persoană fizică sau juridică, poate să urmărească traseul banilor, stadiile proiectului şi finalitate lui.
Creată în 2009, de Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu şi Bianca Voinescu, sprijinite de preşedinta onorifică Paula Herlo, Asociaţia Dăruieşte Viaţă urmăreşte să determine autorităţile să respecte dreptul la viaţă şi la tratament, să realizeze proiecte menite să creeze condiţii optime de tratare în ţară a bolnavilor de cancer şi să sprijine pacienţii care au nevoie de ajutor şi informaţii în a gasi cele mai bune soluţii de îngrijire medicală. Până anul trecut, asociaţia strânsese peste trei milioane de euro, care au condus la crearea Centrului de excelenţă în tratarea cancerului la copii, la Spitalul Louis Ţurcanu Timişoara, a triplării capacităţii de transplant de celule stem a României prin construirea a 18 camere sterile la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti sau la mărirea capacităţii secţiei de neonatologie a Maternităţii Polizu, prin achiziţia de aparatură performantă şi incubatoare. Prin proiectul Bursa de Fericire, Asociaţia Dăruieşte Viaţă caută să schimbe percepţia despre filantropie şi să aducă în atenţia companiilor importanţa gestului de a redirecţiona 20% din impozitul pe profit către dotarea centrelor de oncologie.

notabil
Marele premiu al Galei Societăţii Civile din 2014 a fost câştigat de proiectul „Bun venit pe lume!”, al asociaţiei Salvaţi Copiii România, prin care s-a reuşit strângerea de fonduri (câte 2 euro prin SMS) pentru dotarea cu incubatoare şi echipamente performante a 15 maternităţi din România, pentru salvarea bebeluşilor născuţi prematur.  
Alţi câştigători:
•    Educaţie, Cercetare: Universităţi de Vară pentru Elevi – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti;
•    Artă şi Cultură: Mândrie şi Beton – Ioana Călinescu şi Petruţ Călinescu;
•    Apărarea drepturilor individuale/colective: Ziua Naţională a Adopţiei – Ador copiii;
•    Comportament civic şi participare publică: Siguranţa copiilor în drum spre Şcoala 279 – Grupul de Initiaţivă Civică Callatis-Drumul Taberei;
•    Sănătate: Bun venit pe lume! – Salvaţi Copiii România;
•    Incluziune socială: Speranţă într-o viaţă mai bună – Asociaţia Touched Collection;
•    Asistenţă socială: Îngrijim împreună – HOSPICE Casa Speranţei;
•    Protecţia mediului: O pădure pentru fiecare şcoală – Mihai Eminescu Trust;
•    Dezvoltare economică şi socială: Lumină pentru Ursici – Asociaţia Free Mioriţa;
•    Voluntariat: Locuitorii cartierului Lacul Tei luptă pentru Parcul Circului – Grupul de Initiaţivă Civică Lacul Tei;
•    Tineret: The Duke of Edinburgh's International Award Romania – The Duke of Edinburgh's International Award Romania;
•    Buget - / Eficienţă +: Îmbunătăţirea cadrului legislativ privind drepturile copilului prin modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului – Salvaţi Copiii România;
•    Impact: O pădure pentru fiecare şcoală – Mihai Eminescu Trust;
•    Durabilitate: Şansă pentru copil – Asociaţia Hraniţi Copiii;
•    Originalitate: Controlin – Asociatia REACT;
•    Responsabilitate socială: 10 ani, un milion de kilometri, 15 mii de copii – Asociaţia OvidiuRo;
•    Programe: Creşterea nivelului de control al tuberculozei în România, prin intervenţii orientate către grupurile sărace şi vulnerabile – Fundaţia Romanian Angel Appeal.

De partea sa a societăţii civile, Gala Naţională a Voluntarilor din 2014 a decis că proiectul de voluntariat al anului în domeniul corporativ este un demers al organizaţiei Habitat for Humanity Beiuş: construirea a 30 de locuinţe pentru familii de tineri, vârstnici fără adăpost şi mame singure în Oradea. (Compania Wienerberger Sisteme de cărămizi a donat materialele de construcţie necesare, iar Habitat for Humanity a mobilizat 1.000 de voluntari români şi străini pentru finalizarea lucrărilor.) În cadrul aceleiaşi evaluări, s-a decis că voluntarul senior al anului trecut a fost doamna Ileana Petre, o profesoară pensionară din Constanţa care, în cadrul Fundaţiei Giovanni Bosco, se ocupă mai departe de educaţia unor tineri.


9 – Ingrid şi Hans Mekelenkamp, Elana Andrews

Horticultori; Dirijoare

Pentru că sunt prietenii românilor, romilor şi maghiarilor.

Cuplul de ingineri horticultori olandezi Mekelenkamp administrează o afacere socială din oraşul braşovean Victoria unde îşi găsesc de lucru tineri ieşiţi din sistemul de plasament românesc. Cei doi au venit în România în 2005 şi de atunci au grijă de serele create de fundaţia olandeză Stichting Helt Romania (Ajută România) – relata anul trecut Adevărul. La începutul anilor ’90, fundaţia a pornit un proiect prin care le oferea copiilor din centrele de plasament româneşti vacanţe la familii din Olanda. „Erau relaţii pe termen lung: copiii veneau şi al doilea an, şi al treilea an, şi al patrulea an. Cei de la fundaţie au realizat că, la 18 ani, copiii pleacă din centrele de plasament fără multă pregătire şi ideea a fost să facă unele activităţi aici pentru ei ca să poată să câştige un loc de muncă şi să-i ajute încet să înveţe o meserie. În 2003 au început aici să construiască nişte clădiri, apoi au pus pe picioare serele din 2004, ultima clădire este din 2012, sera mare“, a povestit domnul Mekelenkamp. Aşa a pornit la Victoria o afacere care astăzi include trei sere de flori mari şi cinci mici, cu o suprafaţă totală de 1.400 mp, plus un magazin second-hand cu haine, mobilier şi ustensile de bucătărie din Olanda. Toate sunt administrate de Ingrid şi Hans Mekelenkamp.
La Sfântu Gheorghe, Elana Andrews, o dirijoare din Australia, face pace inter-etnică între copii localnicilor: în corul Superar, aceşti copii învaţă o limbă comună şi… să îşi dea mâna. Stabilită în România după mai mulţi ani de voluntariat aici, doamna Andrews spune că s-a că a fost surprinsă de „ura evidentă” dintre români, maghiari şi romi; şi cel mai tare a fost şocată de faptul că acest sentiment porneşte încă din copilărie. „La început a fost foarte greu, nu voiau să stea unii lângă ceilalţi. Nu voiau să dea mâna unii cu ceilalţi, nici nu concepeau să facem un simplu cerc împreună. Totul s-a schimbat însă în momentul în care i-am pus să cânte împreună. Astăzi, dacă se văd pe stradă, se salută. Limba lor comună este muzica”, a povestit dirijoarea, pentru Adevărul. E drept, preferă, totuşi, să aleagă cântece în germană, engleză sau japoneză, pentru a nu întâmpina refuzul unora dintre copii să cânte în română sau în maghiară… O problemă specială o are la liceul cu predare în limba maghiară, unde este nevoie de un al doilea profesor care să traducă. „Pentru mine este foarte ciudat să văd că oamenii de aici nu vorbesc limba oficială. (…) Din acest motiv şi copiilor le este imposibil să vorbească unii cu ceilalţi. Este foarte interesant ce fac aici, este o adevărată provocare”, explică Elana Andrews – în română.
Copiii romi provin dintr-una dintre cele mai sărace comunităţi din judeţ – şi sunt cei mai marginalizaţi. „Cei care stăteau în spatele meu mă loveau, îmi făceau tot felul de semne şi a fost nevoie să mă mute. Unii copii spuneau că ei nu sunt prieteni cu noi şi că nu ne putem ţine de mână”, a mărturisit, pentru Adevărul, un băieţel rom de 9 ani. „Au fost părinţi maghiari care au ales să-i retragă pe micuţi din cor când au aflat că aici sunt şi romi”, a completat mama acestuia.  
„Cred că este nevoie de mai multe proiecte de genul ăsta, care cumva să-i unească pe copiii din cele trei comunităţi. Mă doare sufletul că trebuie să vină alţii să aplice aşa ceva. Sper ca acest proiect să se extindă la nivel naţional, pentru că înseamnă altceva faţă de tot ce am văzut eu până acum”, a conchis Luminiţa Curceanu, directoarea Colegiului „Mihai Viteazul“ din Sfântu Gheorghe. Partenerul principal al Superar România este Fundaţia Katarina Turnauer şi iniţiativa este susţinută la nivel local de către Caritas Alba Iulia, în timp ce Fundaţia ERSTE este partenerul regional al reţelei Superar.

de urmărit
•    Don Lothrop, cetăţean american care spune că a investit un milion de dolari într-o fundaţie ce va promova acţiunile societăţii civile din România de la firul ierbii. “I am American. I grew up in Germany. I attended Penn State University and Harvard Business School. I spent most of my career with Delphi Ventures, a Silicon Valley venture capital fund. Thanks to luck I did not deserve, I was able to retire at 42 and search for my place in the world. I found Romania. I have encountered corruption from the village clerks up to cabinet ministers – but I am yet to meet a Romanian I do not like. What I do not like is the system that crushes dreams and leaves the majority of young Romanians wanting to leave the country. It is up to us – as simple citizens – to decide the system we want. We are a free people – if we want to be.”


10 – ChildPact

Pentru exportul în regiune a reformelor orfelinatelor româneşti...

La începutul lunii 2014, fundaţia World Vision România, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil din România şi coaliţia regională ChildPact au lansat la Bucureşti proiectul „Împreună pentru copii”, al cărui scop este să contribuie la inserarea de bune practici în reforma protecţiei copilului în ţări din regiunea Mării Negre. Cifric şi geografic, ChildPact – the Regional Coalition for Child Protection in the Wider Black Sea Area adună 600 de ONG-uri care lucrează cu 500.000 de copii vulnerabili din Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Kosovo, Republica Moldova, România, Serbia. Această coaliţie regională a dobândit personalitate juridică anul trecut la Bucureşti.
La acel moment, Mirela Oprea, Senior Liaison Manager în cadrul biroului pentru Europa de Est şi Orientul Mijlociu al World Vision International şi Secretar General al ChildPact, explica în FPR: „Protecţia copilului poate fi o prioritate fiabilă pentru politica română de cooperare pentru dezvoltare. După aproape două decenii de ajutor extern pentru reforma sistemului de protecţie a copiiilor, România îşi poate exporta în regiune această nouă expertiză.”
Proiectul ChildPact este finanţat de Ministerul Afacerilor Externe, prin Programul de Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare, via UNDP – BRC (Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite – Centrul Regional din Bratislava), şi implementat efectiv de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil, Coaliţia pentru Copii din Armenia, Organizaţia Reliable Future din Azerbaijan, World Vision Georgia şi APSCF Moldova. Ce de lume.

notabil
•    Diana Fericel a primit, anul trecut, un atestat de merit din partea statului italian pentru activităţile de voluntariat pe care le-a desfăşurat în ultimii ani. Ea a fost unicul cetăţean străin care a primit o asemenea distincţie în Italia.

Integrala listei Top 100 FP România/ 2014 este publicată în ediţia FPR nr 44 (feb/ mar 2015).