Trebuie NATO să se teamă de noul tanc rusesc T-14?

Lansarea unor noi platforme militare, precum tancul T-14 Armata, ridică anumite întrebări: este doar o demonstraţie de forţă din partea Rusiei? Ce rol joacă în planurile Moscovei? Ar trebui NATO să se teamă? Iată ce spun experţii.

Grupaj realizat de Andrej Matisak. Varianta integrală a grupajului poate fi accesată aici. 

Johan Norberg, analist principal (Swedish Defence Research Agency):

Motivul pentru care Europa ar trebui să se îngrijoreze, nu ţine de faptul că noua platformă se afişează în parade militare. Marele motiv de îngrijorare este acela că guvernul Rusiei şi-a consolidat capacitatea de represiune internă şi de agresiune externă şi de cel puţin cinci ani îşi pregăteşte forţele militare, şi parţial întreaga societate, pentru a purta un război pe scară extinsă. Europa nu a trecut la măsuri similare. Văd aceste noi platforme drept un semnal că Rusia investeşte masiv în dezvoltarea şi modernizarea echipamentelor forţelor sale armate.

De cel puţin cinci ani, Rusia îşi pregăteşte forţele militare, şi parţial întreaga societate, pentru a purta un război pe scară extinsă.

În al doilea rând, este important să înţelegem rolul noului tanc la nivelul capabilităţilor militare. O platformă nouă nu înseamnă în mod automat şi noi capabilităţi. Capacitatea militară înseamnă abilitatea de a desfăşura operaţiuni. Platformele sunt o parte din acest lucru, dar mai importante sunt urmatoarele elemente: personalul bine antrenat, coeziunea unităţilor plus sisteme de comandă şi control adecvate. În sine, un tanc nou înseamnă prea puţin. Este mult mai important faptul că exerciţiile strategice anuale ale Rusiei, în ciuda accentului pe "contra-terorism", au misiunea de a pregăti forţele armate să desfăşoare operaţiuni integrate/inter-arme în războaie la scară extinsă.

Konrad Muzyka, analist specializat în tendinţe militare europene şi din spaţiul CSI (IHS Jane’s):

Trebuie să ne uităm la perspectivele pe termen scurt şi pe termen lung. Pe termen scurt, T-14 nu reprezintă o ameninţare la adresa NATO sau pentru alte ţări din regiune. Ceea ce vedem în Moscova sunt vehicule, care se plasează undeva între prototipuri şi vehicule de serie.

Pe termen lung, aceste noi sisteme de armament vor îmbunătăţi capacitatea de supravieţuire şi sustenabilitatea forţelor blindate ruse. Designul modular va permite utilizarea sa pentru o gamă largă de roluri şi misiuni de luptă şi va reduce costurile achiziţiilor militare. Acestea sunt decizii raţionale, care, în perspectivă vor îmbunătăţi capacităţile globale de luptă ale forţelor terestre ruse.

Capacităţile sale viitoare, precum şi designul unic al T-14 ar trebui să forţeze NATO să dezvolte un tanc de nouă generaţie, arme bazate pe energie cinetică şi o nouă gamă de rachete anti-tanc.

T-14 pare să dispună de un sistem de protecţie activă împotriva unor rachete de top precum BGM-71F TOW sau FGM-148 Javelin. Acesta este aspectul îngrijorător.

Stephen Blank (American Foreign Policy Council):
 

Expunerea noilor arme reprezintă o celebrare a mândriei faţă de reuşitele industriei de apărăre ruseşti şi este o încercare de a intimida Vestul cu marea capacitate militară a Rusiei. Fără îndoiala că Alianţa trebuie să rămână preocupată pentru că Rusia nu respectă integritatea şi suveranitatea niciunui stat de la Est de Germania şi insistă să nu fie trasă la răspundere pentru acţiunile sale. Dar în timp ce capacitatea sa militară a evoluat, agresivitatea Rusiei a transformat şi optica Europei, astfel că bugetele destinate apărării vor continua să crească în NATO câtă vreme Moscova se va comporta astfel. 

În timpul şi după anexarea Crimeei de către Rusia, Putin a urmărit o strategie de război neconvenţional (UW) axat pe formaţiuni proxy, dezinformare şi alte mijloace clandestine.

Stephen Cimbala, profesor de ştiinţe politice (Penn State Brandywine):

În timpul şi după anexarea Crimeei de către Rusia, Putin a urmărit o strategie de război neconvenţional (UW) axat pe formaţiuni proxy, dezinformare şi alte mijloace clandestine. Obiectivele sale par să includă:

(1) menţinerea unor părţi din Estul Ucrainei sub controlul de facto al Rusiei sau într-o stare de turbulenţă care neagă controlul efectiv al Kievului;

(2) prevenirea aderării Ucrainei la NATO şi limitarea implicării Ucrainei în Uniunea Europeană;

(3) evitarea transformării Ucrainei într-un şablon sau rampă de lansare a unei revolutii portocalii în Rusia, care să ameninţe supravieţuirea politică a lui Putin şi a regimului;

(4) reafirmarea Rusiei ca mare putere dupa umilinţele anilor ’90, împingând lumea spre acceptarea unei configuraţii multipolare de putere, departe de hegemonia americană;

Dar câteva pericole plutesc la orizont. Primul ar fi acela ca separatiştii controlaţi sau sprijiniţi de Moscova din estul Ucrainei să se rupă de controlul de facto rusesc, transformându-se în miliţii sau alte formatiuni autonome care nu răspund în faţa vreunei autorităti: o pădure de tunuri dezlănţuite hoinărind prin Noua Rusie şi interesate doar în destabilizare şi haos.

Al doilea pericol ar fi ca, în faţa unei opoziţii interne tot mai puternice şi a unei economii slăbite, Putin să înceapă să folosească aventura militară din Ucraina, ca pe o distragere de la problemele interne ale Rusiei. Acest al doilea pericol implică posibilitatea de escaladare dintr-un conflict local, în sau apropierea Ucrainei, într-un conflict mai mare între unul sau mai mulţi membri NATO şi Rusia.

Andrej Matišák este Deputy Head of Foreign Desk, cotidianul Pravda, Slovacia.