Turcia şi rolul acesteia în conflictul Israeliano-Palestinian

În lumina ultimului conflict dintre Israel şi Palestina, Premierul Turciei Recep Tayyip Erdoğan nu a pierdut într-o alocuţiune recentă prilejul de a relua o veche temă dragă diplomaţiei turce: Consiliul de Securitate al ONU.

Dacă iniţial acesta a criticat activitatea generală a ONU, din postura sa de principal garant internaţional al păcii şi eforturile reduse ale acestuia pentru medierea conflictului, în finalul declaraţiei susţinute în faţa ambasadorilor acreditaţi la Ankara, premierul turc s-a concentrat pe reclamarea reprezentativităţii reduse pe care o are actualul Consiliu de Securitate printr-o frază cheie: „totul este între buzele celor cinci ţări”.

Tentativele de mediere ale Turciei în ceea ce priveşte actualul conflict israelo-palestinian s-au intensificat în ultimele zile, diplomaţia de la Ankara angajând discuţii cu SUA, Qatar, liderul HAMAS Khaled Mashaal şi Preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas. Acest efort diplomatic se doreşte a fi unul care să includă astfel „toţi jucătorii” şi astfel să aibă o mai mare forţă. Pentru Turcia pare vitală menţinerea unităţii actualei administraţii palestiniene, acesta acuzând Israelul că acesta ar fi în realitate scopul campaniei sale armate.

Pe de altă parte, presa israeliană a acuzat Turcia şi Qatar-ul de sabotarea procesului de mediere iniţiat de Egipt în data de 16.07.2017, ţări care împreună cu unele facţiuni palestiniene nu ar dori ca prin acceptarea acestei oferte să legitimeze regimul preşedintelui egiptean Abdel Fatah Sisi, care nu poate fi iertat de arabi pentru apropierea prea mare de americani şi depărtarea prea tare de Allah.

Acesta este şi motivul pentru care recenta solicitare a ONU de suspendare a ostilităţilor pentru câteva ore necesare ajutorului umanitar al civililor din fâşia Gaza a fost, cel puţin declarativ, imediat acceptată de Palestinieni.

Relaţia dintre Israel şi Turcia, în ciuda presiunilor americane, pare a nu fi deloc ceea ce ar justifica realităţile economice şi geopolitice ale zonei şi momentului. Dependenţa Turciei de importurile de gaze şi nevoia acesteia de balansare a deficitului de cont curent o făceau candidatul ideal de colaborare cu Israelul în contextul nou descopritelor resurse de gaze naturale (câmpul de gaz maritim Leviathan), care pentru a fi exportate este necesară o rută cât mai sigură. Relaţia Turcia-Israel era pe de altă parte vitală în contextul actualelor conflicte din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, şi poate şi pe fondul apropiatelor alegeri prezidenţiale din Turcia, premierul Erdoğan concluziona recent că o normalizare a relaţiilor cu Israelul este imposibilă în condiţiile în care una dintre părţi comite un masacru, aruncând sute de tone de bombe asupra unei populaţii fără apărare, şi astfel ameninţînd pacea globală.

Cu siguranţă ultimele declaraţii ale preşedintelui israelian Binyamin Netanyah, care în contextul sângeroaselor conflicte intrasectare din Iraq, a menţionat că sprijină crearea unui stat independent kurd, nu au fost de asemenea de natură să sprijine normalizarea relaţiilor cu Turcia. Nu penru că Turcia ar mai avea încă temerile din anii 1991, când interzicea chiar şi exprimările culturale ale minorităţii kurde ci pentru că pe problema independenţei kurzilor, care de facto există acum in Iraq, este mai degrabă într-un acord de viziune cu Teheranul. Astfel, Turcia şi Iranul acceptă acum un stat kurd independent, cât timp acesta nu se extine mai departe de graniţele Iraqului. Turcia nu este astfel sigură ce fel de discuţii au kurzii cu israelienii în privinţa acestor graniţe, în contextul propriei minorităţi kurde de 15 milioane de oameni şi a unui istoric de tensiuni interne perpetue.  Israelul are nevoie mai mult ca oricând de un aliat arab stabil, fidel şi puternic în zonă, iar kurzii de recunoaştere şi de un partener de afaceri potent. Nu întâmplător Israelul este creditat a fi cumpărătorul petrolului brut adunat în ultimele zile de autorităţile kurde, care au intervenit cu forţe armate proprii pentru a limita distrugerea infrastructurii petroliere a Iraq-ului de către militanţii autodeclaratului Stat Islamic.

Într-un astfel de moment tensionat, Turcia ar putea să facă un gest politic şi diplomatic abil, care să aibă şi efecte economice interne pozitive, acceptând ca acest petrol brut kurd să fie prelucrat în rafinăriile sale oricum aflate în deficit de producţie, petrol care ulterior să fie exportat în parte tot către kurzi, care în aceste momente stau pe câteva miliarde bune de dolari având în schimb nevoi stringente energetice şi de dezvoltare a propriei economii.

Turcia pe de altă parte trebuie în curând să facă faţă şi unei alte realităţi. Una financiară. Sistemul financiar monetar internaţional se pregăteşte de încheierea programului de relaxare cantitativă al Federal Reserve, această bancă centrală fiind creditată de economiştii de peste ocean a fi fost cel mai bun partener al Turciei în contextul în care aceasta a avut nevoie în ultimii ani ca de aer de bani ieftini pentru finanţarea deficitului de cont curent. Erdoğan a reuşit printr-un program economic keinesianist riscant să menţină o efervescenţă continuă în propria economie, să câştige alegerile parlamentare şi cel mai probabil o va face şi în cele prezidenţiale. Paralizia electorală a ultimilor anii a fost finanţată cu dolari americani ieftini dar acum acest moment se apropie de sfârşit. Structura contului curent al economiei turce, puternic dependentă de importuri în contextul unor exporturi cu valoarea adăugată redusă se va face cu siguranţă simţită în perioada următoare în politica internă şi externă a Turciei.

Pentru a putea face faţă tensiunilor şi conflictelor aflate în creştere în zonă, Turcia trebuie să se orienteze acum spre a îşi întări propria economie şi pentru o diplomaţie care să sprijine aceste eforturi ce au nevoie inclusiv de pace. Toate acestea pentru ca propria stabilitate să nu poată fi pusă la îndoială şi să se poată ridica la înălţimea prestigiului diplomatic pe care această ţară a ştiut întotdeauna să şi-l păstreze.

Dincă Marius – Doctorand Relaţii Internaţionale SNSPA. În prezent acesta se află detaşat la Departamentul de Relaţii Internaţionale al Universităţii Sakarya din Turcia.