Ucraina: de la Euromaidan la alegerile din 25 mai
0
În mai puţin de o săptămână cetăţenii Ucrainei se vor afla în faţa celui mai important moment istoric de după obţinerea independenţei naţionale. Deşi alegerile prezidenţiale anticipate reprezintă o victorie a Euromaidanului, contextul desfăşurării acestora era unul greu de prevăzut de către miile de oameni ce ocupau centrul Kievului cu câteva luni în urmă.
Cu un sistem economic din ce în ce mai slăbit, sub ameninţarea războiului civil şi cu armata rusă cantonată pe graniţa de est a ţării, alegerile prezidenţiale capătă inevitabil o miză fundamentală în jocul de şah al intereselor (geo)politice.
Plecând de la premisa conform căreia buletinele de vot şi nu gloanţele ar trebui să stopeze criza internă, alegerile din data de 25 mai vor legitima noul regim de la Kiev oferindu-i posibilitatea susţinerii dialogului naţional. „Fascistii” criticaţi de Moscova că au preluat abuziv puterea la începutul acestui an vor deveni vocea poporului, însă toate acestea doar dacă alegerile se vor desfăşura în condiţii optime şi corecte în toate regiunile statului ucrainean. În caz contrar, nu vom vorbi doar despre legitimitatea noului regim ci vom putea pune chiar sub semnul întrebării capacitatea Kievului de a-şi exercita controlul asupra întregurului teritoriu naţional, iar „aşa numitele referendumuri din Lugansk şi Doneţk”, după cum afirma Catherin Ashton, vor risca a fi privite cu alţi ochi pe scena relaţiilor internationale.
Totuşi, buna desfăşurare a acestor alegeri ar valida indiscutabil sentimentele europene ale ucrainienilor în primul rând ca urmare a modificării structurii electoratului, unde un procent important al filoruşilor a pierdut cetăţenia şi implicit dreptul de vot odată cu anexarea Crimeei. Mai apoi, pierderea teritorială şi sentimentul de insecuritate provocat de Moscova a slăbit considerabil simpatia Federaţiei în rândul ucrainenilor.
În tot acest context, următorul pas făcut de autorităţile de la Kiev ar consta în realizarea alegerilor parlamentare anticipate, diminuând considerabil influenţa puternică a Rusiei în Rada Supremă. Astfel se explică raţionamentul paradoxal al Moscovei care contestă alegerile prezidenţiale din mai în Ucraina, invocând haosul intern, dar susţine voit însă alegerile din Siria în luna iunie a acestui an.
Este greu de crezut că evenimentele din 25 mai vor reuşi să pună capăt imediat crizei interne, însă cert este că mult dorita lege a lustraţiei reprezintă un proces mai mult decât lent. Dacă libera exprimare, schimbarea regimului Ianukovici sau eliberarea unor deţinuţi politici sunt victorii clare ale Euromaidanului, schimbarea vechii nomenclaturi se lasă încă aşteptată atât timp cât principalii candidaţi sunt puternic legaţi de scandale de corupţie şi jocuri de putere ale vechilor regimuri.
Conform sondajelor de opinie, Piotr Poroşenko (foto dreapta) este cel mai probabil viitorul preşedinte al Ucrainei, bucurându-se chiar de sprijinul declarat al Asociaţiei Foştilor Luptători în Afganistan, unul dintre cele mai active grupări ale protestelor din iarnă. Cu toate acestea, Poroşenko este un european convertit, nu unul nativ. Supranumit „regele ciocolatei”, el deţine importante investiţii în Germania şi Transnistria, fiind prezent pe scena politică în ultimele două decenii, acolo unde a ocupat de-a lungul timpului diferite funcţii cheie precum cele de Director al Băncii Naţionale, Secretar al Consiliului Naţional de Securitate, Ministru al Afacerilor Externe sau Ministru al Mediului şi Economiei.
Totodată, noul preşedinte se va confrunta cu dificila situaţie de a redresa o economie cu o creştere accelerată a inflaţiei şi şomajului, fiind presat să introducă reformele deloc populare ca urmare a acordului între Kiev şi FMI, ceea ce ne arată că sprijinul Uniunii Europene se aşteaptă a fi mult mai activ depăşind palierul politic.
Se încarcă comentariile...
