Un deceniu de Gânditori Globali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
coperta ediţiei FP-România nr 55  - sau 1/ 2019, serie nouă
coperta ediţiei FP-România nr 55  - sau 1/ 2019, serie nouă

„Într-un an de criză economică mondială şi războaie periculoase, de inovaţii radicale şi o redescoperire a realpolitik, revoluţii de stradă şi retorică dură, nu ne putem gândi la un mod mai bun de a-i da un sens decât prin intermediul marilor idei ale celor care ne modelează înţelegerea asupra lumii”.

cuprins

insights

Un juriu de egali
Cum a utilizat Irlanda o Adunare a Cetăţenilor pentru a-şi rezolva unele dintre cele mai dificile probleme. De Susan McKay

Stil de cartier
De ce sunt fostele zone de locuit segregate ale Africii de Sud încă centrale în imaginarul său. De Eve Fairbanks

Micul război care n-a fost
De ce conflictul din Kosovo contează şi astăzi. De Cameron Abadi

argumente

Noua faţă a terorismului în 2019
Uitaţi de Orientul Mijlociu – este timpul să ne pregătim pentru atentate din fosta Uniune Sovietică. De Vera Miranova

Bun venit în cel mai puţin rea economie a lumii
În pofida inegalităţilor, a datoriilor şi a războiului tarifar, economia SUA este încă cea mai puternică. De Michael Hirsh

recenzii

Apasă „A” pentru a studia mai serios
Un nou joc video surprinde anxietatea părinţilor chinezi. De Rui Zhong

Sărac în Beirut
În Capernaum, Nadine Labaki găseşte un nou mod prin care filmul să abordeze sărăcia. De Bilal Qureshi

Cărţi pe scurt
Lansări recente, despre feminism în China, naţiuni în criză şi naţionalismul liberal.

Ultimul Tango la Shanghai
Reclamele dintr-un ziar care se fărâmiţează permit o privire într-o lume dispărută. De James Palmer


Gânditori Globali

Nota editorului

Top 10 ai ultimilor 10 ani

Primăvară pentru duri
Autoritarii lumii mărşăluiesc – iar Vestul a ajutat să le fie aşternută calea. De Robert Kagan

#MeToo devine globală

Este lumea pregătită pentru următoarea criză financiară?
Noi reglementări şi reforme au ajutat, dar ameninţări majore persistă. De Christine Lagarde

Sfârşitul economiei?
Fiinţele umane sunt rareori raţionale – aşa că e timpul să încetăm să pretindem că sunt. De Fareed Zakaria

40 & Sub

Coeficientul de Bunătate
Jacinda Ardern este anti-Trumpul lumii. De Helen Clark

Putere poporului

Apărare & Securitate

Păpuşarul letal al Iranului
Generalul Stanley McChrystal explică de ce este Qassem Suleimani atât de periculos.

Firma tech favorită a Washingtonului

Înfruntând Kremlinul de pe canapea
Eliot Higgins şi Bellingcat luptă cu Vladimir Putin şi cu cei de soiul lui folosind doar puţin mai multe decât computere şi telefoane inteligente.

Energie & Climă

Criza de mediu care vine
Mica Eră Glaciară ne-ar putea oferi o imagine a tumultosului nostru viitor. De Amitav Ghosh

Tehnologie

Cine va câştiga cursa pentru Inteligenţă Artificială?
China şi Statele Unite conduc cursa – iar cei din urmă riscă pericole majore. De Yuval Noah Harari

Visătorul digital al Indiei
Mukesh Ambani pariază pe o revoluţie a telefoanelor inteligente – şi investeşte sume uriaşe pentru a o face să aibă loc.

Economie & Afaceri

Pacostea susţinătorilor Brexitului
Cum a gripat Gina Miller planurile Marii Britanii de a ieşi din UE.

Să înţelegem războiul comercial al lui Trump
Anul acesta va indica ce doreşte cu adevărat preşedintele. Iată ce e de urmărit. De Douglas Irwin

Ştiinţă & Sănătate

În mintea noii lidere a Planificării Familiale

Prevenţia este cel mai bun medicament
Din Statele Unite în Africa, Mary-Claire King a revoluţionat lupta împotriva cancerului – iar şi iar. De Laurie Garrett

Activism & Arte

India şi lupta globală pentru drepturile LGBT
Prin eliminarea unei interdicţii asupra relaţiilor sexuale homosexuale, Curtea Supremă a inspirat activişti din toată lumea. De Frank Mugisha

Libertatea presei pe glob, în cifre

Lupta pentru vieţile lor
Marea luptă a elevilor din Parkland pentru a supune la vot controlul asupra armelor.

Alegerile cititorilor

Cei plecaţi

Dragoste după o apocalipsă
Marceline Loridan-Ivens, supravieţuitoare a Holocaustului, nu a încetat niciodată să se împotrivească pierderii – sau să lupte pentru a trăi. De Jean-Marc Dreyfus

„Ajută Pământul! Grăbeşte-te!”

Către infinit şi dincolo
Intuiţiile lui Stephen Hawking despre univers au fost profunde – dar intuiţiile sale despre umanitate au fost încă şi mai importante. De Carlo Rovelli


Nota editorului

Bine aţi venit la cea de-a zecea ediţie anuală specială pe care Foreign Policy o dedică Gânditorilor Globali. Un deceniu în urmă, la lansarea seriei, editorii de atunci ai FP scriau: „Într-un an de criză economică mondială şi războaie periculoase, de inovaţii radicale şi o redescoperire a realpolitik, revoluţii de stradă şi retorică dură, nu ne putem gândi la un mod mai bun de a-i da un sens decât prin intermediul marilor idei ale celor care ne modelează înţelegerea asupra lumii”.

Această perspectivă este la fel de valabilă azi ca şi acum 10 ani. (Iar descrierea lumii este, de asemenea, aproape la fel de adecvată azi ca şi în 2009.) Aşadar, anul acesta am hotărât că cel mai bun mod de a explica prezentul extraordinar de complex – şi de a scruta anul care începe – este să ne concentrăm atenţia o dată în plus pe cei ale căror idei şi acţiuni au avut un impact profund asupra planetei în ultimele 12 luni. Ideea nu este să-i onorăm pe cei care fac bine (deşi îi prezentăm pe mulţi dintre ei), ci să punem reflectorul pe cei mai influenţi oameni din lume – în bine sau în rău.

Dat fiind că este a zecea aniversare a formatului Gânditori Globali, am decis să împărţim lista celor 100 de anul acesta în 10 grupuri. Pentru început am nominalizat 10 care – după calculele noastre extrem de ştiinţifice – au avut cel mai mare impact în ultima decadă. Vin apoi cei de 40 de ani şi sub, urmaţi de cele mai influente minţi din domeniile apărare şi securitate, energie şi climă, tehnologie, economie şi afaceri, ştiinţă şi sănătate, activism şi arte. Cum suntem convinşi că nu veţi fi de acord cu unele dintre includerile şi omiterile noastre, am adăugat o categorie de Gânditori Globali aleşi printr-un sondaj online în rândul cititorilor. Şi pentru că atât de mulţi oameni uimitori au murit în 2018, îi menţionăm şi pe câţiva dintre ei într-o categorie numită Cei plecaţi.

Desigur, partea bună la alcătuirea unei astfel de liste este şansa de a pune întrebări membrilor ei şi de a le cere altor gânditori proeminenţi să scrie despre Gânditorii Globali. Robert Kagan dă startul prin a explica de ce 2018 a fost anul politicianului de forţă – iar 2019 ar putea fi la fel. Întrebat ce ar trebui să anticipăm anul acesta, Fareed Zakaria, listat ca Gânditor Global pentru prima dată în 2009, răspunde printr-un eseu care arată că economia a fost cheia înţelegerii ultimelor câteva decenii, însă nu mai poate juca acest rol. Asta nu înseamnă că economiştii nu sunt încă importanţi, desigur. Ei rămân vitali, de aceea am mers la Douglas Irwin – care s-a remarcat recent drept unul dintre cei mai buni interpreţi ai extinderii războaielor comerciale ale preşedintelui Donald Trump – pentru a prezice cum se vor desfăşura aceste războaie în 2019. În acest timp, directoarea Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, prezentă de mai multe ori între Gânditorii Globali, analizează cât de bine şi-a revenit lumea după Marea Recesiune de acum 10 ani şi ce e de făcut pentru a preveni o nouă criză.

Unul dintre motivele pentru care economia nu poate explica totul este că anumite probleme sfidează abilitatea creierelor noastre de a le înţelege complet; pur şi simplu ne depăşesc. Schimbările climatice constituie probabil cel mai bun exemplu pentru acest fenomen – de aceea am rugat un artist, scriitorul Amitav Ghosh, să abordeze subiectul. Într-un eseu care priveşte înapoi la haosul creat de ultima schimbare climatică majoră – Mica Eră Glaciară, cu o perioadă de climax între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea –, autorul încearcă să prezică tipurile de turbulenţe ecologice, sociale şi politice pentru care ar trebui să ne pregătim. Alte subiecte sunt de lăsat experţilor. Aşa că am apelat la Generalul Stanley McChrystal, care a condus Comandamentul Integrat al Operaţiunilor Speciale al armatei SUA, pentru a-şi descrie unul dintre inamici: Qassem Suleimani, conducătorul Forţelor Quds din Iran şi principalul strateg al Teheranului în Siria. Într-o notă cum nu se poate mai diferită, Helen Clark, fostă prim-ministră a Noii Zeelande, detaliază multele reuşite ale actualei prim-ministre, Jacinda Ardern. Frank Mugisha, activist LGBT din Uganda, raportează despre impactul internaţional pe care l-a avut succesul repurtat de Menaka Guruswamy în lupta pentru anularea interdicţiei asupra relaţiilor sexuale gay în India. Iar Carlo Rovelli, fizicianul teoretician de origine italiană, face o frumoasă comemorare a iubitului său coleg Stephen Hawking, care a murit în 2018.

Cu toţii am auzit de înţelepciunea mulţimii, însă unele mulţimi sunt mai înţelepte decât altele. Recunoscând asta, am sondat întreaga noastră listă de Gânditori Globali pentru a obţine previziunile lor colective asupra celor mai mari provocări iminente anul acesta. Unora le-am cerut şi liste de lectură, iar pe alţii i-am întrebat ce planuri au pe mai departe. Punând toate acestea laolaltă, aveţi o imagine interesantă şi complexă a lumii noastre azi – şi o viziune, incitantă, a experţilor asupra a ceea ce urmează. – Jonathan Tepperman

---

FP-România a fost publicată în perioada 2008-2016 de Adevărul Holding – din 2017 este un proiect media independent şi non-profit

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite