50 de ani de la vizita preşedintelui Nixon în China. Neîncrederea SUA-China, fără precedent

German Marshall Fund-România, LARICS şi Centrul de Studii Sino-Ruse au marcat împlinirea a 50 de ani de la vizita în China a celui de-al 37-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, printr-o dezbatere online dedicată memorabilului eveniment istoric.

La dezbaterea online (disponibilă AICI) au participat: Alina Achim-Inayeh, Preşedinte German Marshall Fund, Romania şi Viorel Isticioaia-Budura, fost director general al Departamentului Asia Pacific din cadrul SEAE al UE, alături de Profesor Dan Dungaciu, Director ISPRI – Academia Română.

Moderatorul dezbaterii a fost Claudiu Lucaci, TVR.

Săptămâna care a schimbat lumea

Călătoria din anul 1972 a preşedintelui Nixon în China a fost titrată în ziarele din vremea aceea ca fiind călătoria care a schimbat lumea, deoarece acel moment din urmă cu 50 de ani a redesenat lumea. În contextul vizitei lui Nixon în China, SUA au făcut un gest înţelept asociindu-şi într-o relaţie de parteneriat un protagonist în creştere, dar cu notorietate, într-un moment în care inspiraţia politică a SUA a condus la creşterea staturii internaţionale a Chinei până la ceea ce reuşim să înţelegem şi să vedem în zilele contemporană nouă. Dincolo de agenda politică de la vremea respectivă şi relaţia tensionată cu Uniunea Sovietică, SUA au construit un parteneriat cu un stat ce avea să devină un protagonist important în economia mondială.

Preşedintele SUA, Richard Nixon (stânga), luându-şi la revedere de la Premierul Chinei (dreapta), Chou En-Iai la aeroportul din Shanghai, luni, 28 februarie 1972. Sursa: PennToday

Diplomaţii de mare clasă, printre care şi Henry Kissinger, au dorit să integreze China ca fiind un obiectiv geopolitic şi nu s-au raportat la aceasta doar în vederea creării unei relaţii bilaterale solide. Cu toate acestea, în cadrul vizitei neoficiale pe care Nixon a avut-o la Bucureşti (1969), acesta a ridicat problema Chinei, fapt ce relevă faptul că chestiunea chineză era deja prezentă în mintea lui Nixon de dinainte de a deveni preşedinte al Statelor Unite şi de a fi consiliat de Kissinger.

Astăzi, evoluţiile din Ucraina ne obligă să înţelegem paradigma relaţiilor SUA-China şi în ce măsură acestea au confirmat clarviziunea şi inspiraţia politică a SUA din urmă cu 50 de ani sau au creat o agendă mult mai complexă. Ceea ce se întâmplă în Ucraina si dinamica relaţiei ruso-americane reprezintă un semnal de alarmă cu privire la o nouă agendă politică internaţională care se conturează în cadrul căreia este de aşteptat un moment prielnic de acţiune al SUA şi al aliaţilor săi pentru a putea defini ceea ce trebuie să însemne acum relaţia cu China.

Conflictul ruso-ucrainean, China şi conturarea noii ordini mondiale

Din punct de vedere al relaţiilor diplomatice, după 26 de zile de conflict în Ucraina, China pretinde că „joacă un rol echilibrat”, privind arena internaţională ca o mare tablă de şah pe care plasează pioni în mai multe puncte cheie.

Pe de-o parte, China păstrează relaţia cu Federaţia Rusă, plasând-o pe aceasta pe un pilon secundar şi adoptă o poziţie echilibrată faţă de conflictul ruso-ucrainean, păstrând, totodată, o relaţie bună cu Ucraina. Pe de altă parte, China joacă foarte bine relaţia cu SUA şi cu Occidentul, în general, mai ales din punct de vedere economic, promovându-şi negreşit interesele.

FOTO Shutterstock

O mutare interesantă a Chinei este aceea că foloseşte SUA pe fondul desprinderii acesteia de vechile alianţe (de exemplu Arabia Saudită) în avantajul ei. Statele Unite se află într-un moment în care pierd diverse alianţe strategice sub actuala administraţie de la Washington, mai puţin cea cu Uniunea Europeană, iar China speculează aceste momente printr-o lupă a avantajului propriu. China îşi proiectează forţa diplomatică prin faptul că ceilalţi se află într-o interdependenţă faţă de aceasta, în special pe segmentul economic.

Din punct de vedere militar, SUA au anunţat faptul că China şi-a mărit capacitatea militară în Marea Chinei de Sud prin ocuparea mai multor insule artificiale cu tehnică militară avansată şi prin crearea unor zone speciale de interdicţie a accesului navelor comerciale în zonă.

Profesorul Dungaciu apreciază în cadrul dezbaterii faptul că lumea depinde şi va depinde de ceea ce va face China în Ucraina, de relaţia SUA-China şi a noii ordini mondiale care se reconfigurează. Modul în care va juca China este dificil de anticipat, la nivel de detalii, însă există premise conform cărora se află în joc, iar relaţia cu Rusia nu poate fi abandonată subit.

Statele Unite ale Americii şi China. Războiul Rece 2.0?

Alina Inayeh vorbeşte despre modul cum va fi reconfigurată lumea după ce războiul din Ucraina se va fi încheiat şi riscul ca SUA să îşi piardă a bună parte din aliaţi, cu excepţia celor euroatlantici. Aceasta va fi o miză mare a administraţiei de la Washington, viitoarea strategie post-război. China joacă abil şi este una dintre câştigătoarele a ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Marea problemă existentă în cadrul relaţiei dintre SUA şi China este problema încrederii, punctează profesorul Dungaciu. Această chestiune a fost evidenţiată mai ales cu prilejul întâlnirii bilaterale SUA-China din Alaska (martie 2021). În cadrul întâlnirilor organizate în Alaska, SUA au fost reprezentate de Antony Blinken (Secretar de Stat în administraţia Biden) şi Jake Sullivan (consilierul pentru securitate naţională). Reprezentanţa Chinei a fost formată din diplomatul de top, Yang Jiechi şi consilierul de stat, Wang Yi.

Pe parcursul întâlnirilor dintre reprezentanţii celor două state, SUA şi China, s-a reliefat în mod suprarealist poziţia şi opinia Chinei cu privire la Statele Unite (discursul ofensiv al lui Yang Jiechi faţă de reprezentanţii SUA; analiza aici).

Astfel, întrebarea fundamentală a Beijingului se conturează în termenii următori: dacă China s-ar îndrepta către tabăra democraţiilor, ea nefiind o democraţie, ce se va întâmpla cu ea după ce partenerul ei în autocraţie va fi scos din joc (Rusia)? Aceasta e o întrebare fundamentală de real politik dusă până la capăt. Prin urmare, problema nu constă în a merge alături de SUA sau nu, ci dacă ai încredere că tabăra democraţiilor te va susţine chiar şi după ce scapi de partenerul tău, Federaţia Rusă, chiar dacă este un personaj de un calibru diferit decât China.

Existenţa a două tabere antagonice, cea a democraţiilor şi cea a autoritarismelor, reprezintă un element recurent în istorie. Războiul Rece s-a conturat în jurul a două tabere de acest tip (Statele Unite ale Americii versus Uniunea Sovietică în lupta ideologică). Cu toate acestea, principala diferenţă care ne marchează în zilele noastre este faptul că autocraţiile sunt performate economic, nu ca înaintea anului 1989. Performanţa economică a Chinei te obligă în momentul în care faci distincţia dintre democraţie şi autoritarism să tai legăturile pe care le ai cu autoritarismele – din acest fapt reiese o nouă provocare care ne aşteaptă.

În acest moment ne aflăm în faţa unei relaţii Washington-Beijing care nu este construită după un fundament al încrederii reciproce suficient de solide ca să putem aprecia modul concret în care dinamica se va contura, acest fapt reprezintă, probabil, cea mai importantă problemă de securitate a relaţiilor dintre cele două state. Securitatea obiectivă este uşor de obţinut. Securitatea subiectivă, adică securizarea unui stat în raport cu alt stat este dificil de obţinut. Conflictul din Ucraina nu s-a încheiat, iar consecinţele acestuia vor fi de anvergură. Finalul conflictului ne va oferi indicii în plus cu privire la poziţionarea concretă a Chinei în conflict, pe de-o parte, precum şi la poziţionarea concretă a Chinei în noua ordine mondială, pe de altă parte.

Pe marginea discuţiilor referitoare la asocierea evenimentelor internaţionale contemporane cu ideea formării unui nou Război Rece, ambasadorul Isticioaia-Budura evidenţiază faptul că China a fost foarte atentă încă din 1989 la evoluţiile Războiului Rece şi la destrămarea URSS-ului, precum şi la modul în care partenerii occidentali, în special la SUA au tratat URSS-ul şi ulterior Rusia prin politicile pe care Vestul le-a avut faţă de Moscova.

China a făcut o deschidere către Vest mai devreme decât unele ţări est-europene, mai devreme chiar şi decât România, care începând cu 1990 au traversat numeroase schimbări pe care le cunoaştem deja. Deschiderea mai rapidă a Chinei a fost inspirată de către SUA, având experienţa Pieţei Tiananmen (proteste urmate de masacru, Beijing – 1989). Astfel, China a fost atentă la experienţa URSS-ului, ulterior a Rusiei şi la modul în care a fost tratată de către Occident. Pe fondul unor astfel de evenimente, concluziile Chinei din perioada 1990-2008 au fost unele favorabile şi au îndrăznit să încurajeze aripi reformiste în interiorul Partidului Comunist şi al conducerii acestuia până la anumite puncte de inflexiune negative (de exemplu, momentul 2008 atunci când ştafeta olimpică destinată Beijingului era smulsă din mâinile sportivilor chinezi care erau trântiţi la pământ de către cei care susţineau cauzele Tibetului; studenţii chinezi care studiau în Occident au trăit un şoc – momentul incipient al apariţiei neîncrederii).

Mai mult, ideea de creare a unui pivot către Asia în timpul administraţiei Obama anunţa politici generoase de tipul “Build Back Better World” (B3W – iniţiativă economică) sau “Indo-Pacific Strategy”.

Sursa: Wilson Center

Pentru a putea defini relaţia complexă dintre SUA şi China ne putem uita către perioada Războiului Rece, fără însă a ne grăbi în a conchide faptul că ulterior conflictului ruso-ucrainean va exista un Război Rece 2.0; acest scenariu poate fi luat în calcul sau nu. Războiul Rece a produs CSCE/OSCE (Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa – 1973/ Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa – 1994) prin care au fost puse pe hârtie măsuri de încredere reciprocă şi de limitare a riscurilor de conflict.

Nici Războiul Rece nu a debutat cu Helsinki 2 (acord cu privire la controlul armelor în Europa), ci abia după o serie de negocieri asidue au apărut diverse acorduri menite să sprijine un climat de securitate internaţională şi de cooperare economică între state. Daca va exista un Război Rece 2.0, atunci examinam posibilitatea de a merge în aceeaşi direcţie cu un acord de tip Helsinki 3 în perspectivă.

În acest moment, prin prisma conflictului ruso-ucrainean, China este adusă în centrul hărţii strategico-militare, iar prin Organizaţia Mondială a Comerţului (World Trade Organisation – WTO) este adusă în centrul lumii economice. Definirea neutralităţii reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale Chinei prin apărarea integrităţii teritoriale şi prin nevoia de a găsi o garanţie de securitate pentru Federaţia Rusă. China se va poziţiona undeva la mijloc în această cursă pentru hegemonie, întrucât lipsa de încredere o va face să fie atentă înainte de a accepta orice invitaţie venită dinspre Occident şi pentru că puterea ei economică din acest moment nu are un precedent. Există o bună parte a lumii care depinde de China şi care nu vrea/nu poate să aleagă atât de uşor între China şi SUA, cum ar fi statele ASEAN care îşi doresc ca America să fie mai prezentă, însă China este cea care predomină zona economică din acea regiune.

China se bazează pe această ambiguitate conferită de către poziţia sa de mijloc pentru a putea acţiona strategic şi în contextul forţei economice de care dispune pentru a putea juca scenariul unui nou Război Rece. China se va plasa atent şi echilibrat între cele două tabere, dar va juca şi nu va respinge sprijinul pentru Federaţia Rusă, chiar dacă acest sprijin nu va fi total şi complet.

Consideraţii finale

Marile linii economice se vor redesena începând de la marea iniţiativă a Chinei (noul Drum al Mătăsii), chiar dacă conflictul din Ucraina a perturbat anumite trasee economice. Uniunea Europeană s-a echipat complet în ceea ce priveşte acordurile atât cu China, cât şi cu alte state asiatice cu mecanisme similare în ceea ce priveşte ideologia după care funcţionează, cum ar fi Thailanda sau Vietnam, unde UE are o multitudine de strategii care i-ar permite să colaboreze mai eficient cu partenerii săi şi cu China pe mai multe planuri. Influenţa economică a Chinei este într-o continuă ascensiune fără a stagna, iar pe fondul pandemiei de coronavirus, China şi-a reconsiderat unele politici, mizând atât pe cele macroeconomice, cât şi pe cele orientate sectorial.

Alina Achim-Inayeh subliniază în cadrul dezbaterii faptul că existenţa conflictului ruso-ucrainean nu este doar despre Rusia şi Ucraina, ci reprezintă un antagonism între două forţe mult mai mari şi între doi actori geopolitici de talie superioară. Statele care nu au încredere în politicile conduse de către SUA aşteaptă să vadă încotro vor evolua lucrurile pentru a putea face o alegere. În plus, se ridică problema Insulei Şerpilor care se află aproape de România şi acum este cucerită de Rusia. România trebuie să ţină cont de câteva aspecte, precum: existenţa unei graniţe lungi România-Ucraina, situaţia complicată la Marea Neagră, Crimeea şi mai nou, Insula Şerpilor în a cărei proximitate există un perimetru gazeifer pe care nu l-am exploatat şi pe care nu vom ştii când îl vom exploata. Faptul că România face parte din NATO este un avantaj incontestabil; România trebuie să aibă în Marea Neagră o securitate pe care să o gândească împreună cu NATO, dar şi cu ţările litorale care pot lua parte la acest dialog.

Situaţia Republicii Moldova este adusă în discuţie pe fondul conflictului din Ucraina în cadrul dezbaterii, profesorul Dungaciu susţinând faptul că Rusia nu se va ocupa în mod direct de Transnistria, întrucât odată recunoscută Transnistria se dă invitaţia teoretică României de a se ocupa de Republica Moldova, care fără Transnistria devine o fostă bucată de Basarabia. Prin posibila reunificare, pentru că dacă Transnistria este luată de facto şi de iure, în acel moment se poate livra mesajul politic în parlamentul Republicii Moldova de reunificare pe modelul german. Teoretic, este posibil, iar atunci, practic, NATO este adus de pe Prut pe Nistru. Reunificarea cu România ar aduce NATO mai aproape de spaţiul estic. Deci dacă Federaţia Rusă nu recunoaşte Transnistria nu face acest lucru din motivele mai sus menţionate, dar asta nu înseamnă că Republica Moldova are vreo soluţie de securitate în acest moment, pentru că nu are. Asupra Republicii Moldova se manifestă o presiune social-economică, dar şi identitară.

În final, ceea ce se va întâmpla în continuarea conflictului ruso-ucrainean, dar şi după finalul acestuia ne va dezvălui o parte a reconfigurării ordinii mondiale, iar ceea ce se va întâmpla în relaţiile SUA-China şi Uniunea Europeană-China ne priveşte şi pe noi.

A consemnat Matei Blănaru, cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul ISPRI.

Proiect realizat cu sprijinul German Marshall Fund, România.