Începând de mâine, un Summit European sub semnul tuturor tensiunilor. Biden, prezent în spaţiul virtual pentru a vorbi despre relaţiile transatlantice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
zz

O ştire bună, în fine, după dezechilibrele epocii Trump. „Joi 25 mai - se spune în comunicatul Casei Albe - preşedintele Biden se va întâlni în spaţiul virtual cu membrii Consiliului European reuniţi în Summit.

Le va împărtăşi liderilor europeni dorinţa sa de a revitaliza relaţiile SUA-UE, de a lucra împreună pentru a combate efectele pandemiei şi schimbărilor climatice, să aprofundeze largile relaţii comerciale şi de investiţii. Va mai discuta şi despre interesele politice comune, incluzând aici Rusia şi China“.

Pentru ca discuţia să nu fie văzută, din start, drept un cadru creat exclusiv pentru justificare superioară a viitoarelor sancţiuni, chiar dacă o parte s-ar putea să le vedem listate peste 24-48 de ore, s-a luat decizia ca analiza de fond privind Rusia să fie puţin amânată, pentru a evita şocul unor mişcări de răspuns combinate. Lucru deja menţionat de Charles Michel în scrisoarea oficială de invitaţie pe care a adresat-o colegilor săi, liderii europeni: „În ce priveşte Rusia, propun să avem un punct de informare şi să vă împărtăşim rezultatele celor mai recente contacte pe care le-am avut cu Preşedintele Putin înaintea unei dezbateri cu caracter mai strategic asupra problemei şi care să aibă loc cu ocazia viitorului nostru Consiliu care să se desfăşoare cu prezenţă fizică.“ În aceeaşi scrisoare, referinţa la momentul istoric reprezentat de prezenţa în premieră a lui Biden, adresarea este seacă şi extrem de formală, preşedintele american fiind aşteptat „să ne împărtăşească părerile sale privind viitoarea noastră cooperare“. Europenii nu vor să cadă în plasa unui optimism exagerat şi, poate, din această cauză nu pun pe masă lista tuturor subiectelor fierbinţi, lăsând ca primul contact diplomatic la asemenea nivel să se desfăşoare cu un minimum de zone potenţiale de explozie. Mai ales că, în paralel cu acest mesaje, există o neaşteptat de dură atenţionare venită ieri din partea ministrului de externe rus Lavrov după întâlnirea avută cu omologul său chinez Wang Yi: „Nu există relaţii cu Uniunea Europeană ca organizaţie. Întreaga infrastructură a acestor relaţii a fost distrusă din cauza deciziilor unilaterale luate de Bruxelles“.

Dar, în afară de acest segment care combină protocolul cu câteva foarte aşteptate semnale privitoare la zonele în care liderii vor agrea reluarea colaborărilor în teren, bilateral sau, foarte important, făcând eventual front comun în organizaţiile internaţionale, lista imediată de priorităţi a Summitului va fi legată de scandalurile interguvernamentale între câteva dintre Statele membre cu Comisia Europeană în ce priveşte modul în care a fost gândită şi asigurată campania de vaccinare. Ce vedem acum este o situaţie extrem, extrem de complicată în care se amestecă elemente obiective legate de nerespectarea contractelor, livrarea incompletă sau întârziată a unor date esenţiale despre rezultatele cercetărilor medicale (vezi acuzaţiile americane foarte grave la adresa ASTRAZENECA) cu lipsa de putere de coordonare şi de atribuţii ale Comisiei în vederea realizării unui cadru coerent pentru cea mai mare operaţiune tehnică la care a trebui să se angajeze în istoria instituţiei.

Nemulţumiriea generală este că, dincolo de discursurile solemne ale liderilor, în multe dintre ţările din UE criza sanitară revine în forţă, re-re-redovedind limitele performanţei reale a sistemului sanitar din ţările respective, dublat de lipsa cronică de specialişti reali în domeniu şi de investiţii coordonate.

Discuţia de fond - în Europa şi în SUA - este dacă cineva va avea vreodată curajul să-şi asume organizarea ei, ar trebui să plece despre recunoaşterea greşelii pe care se desfăşoară şi acum lupta împotriva pandemiei. Astfel, în loc ca discuţia iniţială să fi fost despre stabilirea unui sistem sanitar unitar de răspuns, întărit prin forţa unei legislaţii unice europene de urgenţă care să fi fost transpusă imediat în Statele Membre, s-a mers - se merge în continuare - pe improvizaţii cu efecte tragice. Şi, în continuare, măsurile coordonate elementare nu se pot lua deoarece, de fapt - asta ar trebui să discute liderii europeni - nimeni ne gata să cedeze din privilegiile de deciziile naţionale deoarece toţi se suspicionează reciproc, cu convingerea că cea mai mică decalare va fi taxată pe plan intern ca fiind în favoarea „străinilor care vor să ne distrugă ţara“.

Exagerare jurnalistică? Orice este posibil, dar altfel cum vă explicaţi faptul că, în condiţiile în care toate ţările sunt ameninţate de efectele celui de-al treilea val al pandemiei care se anunţă cel mai distrugător dintre toate, Statele Membre nu au fost în stare să impună nici măcar un sistem comun de analiză, stabilire şi comunicare publică a gradului de infectare al populaţiei, cu doar câteva criterii (maximum 5) care să fie aceleaşi în UE şi care să elimine o sursă majoră de scenarii conspiraţioniste dintre cele mai active şi corozive? Cum vă explicaţi că nu există aplicată o reglementare minimală comună pe plan european prin care Comisia Europeană să impună Statelor Membre un stoc minimal de materiale sanitare (calculat în raport cu numărul populaţiei), în paralel cu un număr minimal de paturi aflate în rezerva de siguranţă, altceva decât ceea ce are (sau nu) armata? De ce este imposibilă o cooperare strategică integrată - în sistemul comun cu NATO - care să oblige toate Statele Membre să acţioneze într-un cadrul comun de transfer automat de pacienţi în cazul în care situaţia epidemiologică este atât de gravă încât depăşeşte toate rezervele naţionale?

Liderii europeni, atunci când, mâine spre exemplu, vor discuta despre măsuri pentru combaterea noii faze a pandemiei, ar trebui să spună de ce, nici acum, nu sunt în stare să aplice măsuri unitare de protecţie, inclusiv de carantinare (de la criterii unice de impunere până la criterii unice care să determine compoziţia şi tipul de acţiune al forţelor trimise în teren şi limitele la fel de precise ale mandatului lor de acţiune). Poate lămurind şi ceea ce este acum situaţia haotică a transporturilor strategice autorizate „pe liniile verzi“ de la o ţară la alta, apoi pe plan naţional sau local. Iar asta pare să fie un preambul la ce va fi următoarea criză, cea care logic urmează după deschiderea decisă unilateral de factorii politici a unor ţări ca destinaţii turistice şi care păstrează doar controale minimale, primind inclusiv persoane provenind din zonele roşii. În fine, poate, cine ştie, va urma chiar şi o discuţie despre un sistem comun de reacţie european prin care UE să poată replica unor situaţii precum cea creată de Marea Britanie în cazul nelivrării dozelor contractate de vaccin. Sau cum să nu se mai ajungă la ruşinea maximă de acum, când, din cauza nelivrării vaccinurilor promise ţărilor din Balcanii de Vest de către UE şi SUA, s-a ajuns ca guvernul albanez să anunţe ieri că a semnat cu o companie  din Turcia cumpărarea vaccinului CORONAVAC de producţie chineză, pentru a completa în urgenţă necesarul campaniei de vaccinare naţionale începute cu un prim set de vaccinuri Sputnik V.

Sau măcar ceva din toate astea să se lămurească deoarce haosul este aproape şi de el sunt pregătite să profite forţele extremelor sociale. Politice şi nu numai.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite