Şahistul Putin îşi mută pionii din regiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înlocuind guvernatorii de regiuni, noul preşedinte rus îşi asigură influenţa în teritoriu încă cinci ani.

Dmitri Dmitrienko, guvernator al regiunii Murmansk (zonă strategică unde se află „cimitirul" submarinelor nucleare ruse) ar fi trebuit să rămână în post până în 2014. Dar, săptămâna trecută, spre surprinderea tuturor, Dmitrienko a demisionat „din motive personale", scrie „Le Figaro".

Înaintea lui, alţi trei guvernatori şi-au părăsit funcţia înainte de expirarea mandatului: în Primorie (Extremul Orient), Arhanghelsk (nord-vest) şi Volgograd (sud-vest). Au fost toţi înlocuiţi imediat cu oameni desemnaţi de Kremlin.

Mişcarea e orchestrată de premierul rus Vladimir Putin, chiar înainte de învestirea sa oficială în funcţia de preşedinte, prevăzută pentru 7 mai. Dar, mai important, această mutare a fost făcută înainte de intrarea în vigoare, în vară, a unei noi legi ce prevede revenirea la alegerea guvernatorilor de regiuni prin vot universal.

Aceasta a fost cea mai importantă concesie a Kremlinului, la protestele opoziţiei după alegerile contestate, legislative şi prezidenţiale. Această măsură părea că rupe „axa verticală a puterii", instaurată tot de Vladimir Putin în 2000.

Schimbări cu gândul la alegeri

Rotirea cadrelor e menită să împiedice apariţia unor candidaţi indezirabili la vot. Din cei 17 guvernatori, cel puţin zece riscă să fie învinşi în caz de alegeri, potrivit Fundaţiei „Politica" din Sankt Petersburg. Primii ar ieşi din joc guvernatorii din Smolensk (vest) şi Ekaterinburg (Urali), ale căror administraţii sunt denunţate pentru corupţie.

Guvernatorul de Belgorod, Evgheni Savcenko, la dentist cu Putin

„Putin nu se opune în principiu alegerilor, cu condiţia să aibă asigurat rezultatul în avans. Iată de ce încearcă să-şi consolideze controlul în regiunile unde consideră că influenţa sa e prea slabă", explică Nicolai Petrov, politolog la Centrul Carnegie.

Schimbarea a devenit şi mai urgentă după înfrângerea suferită la 1 aprilie, în alegerile municipale din Iaros-lav, de candidatul partidului de guvernământ, Rusia. Oraşul a fost câştigat de Evgheni Urlaciov, fost membru al Rusiei Unite, dar care a dezertat în urmă cu câţiva ani.

Candidaţi cu şanse există şi în alte regiuni, susţin analiştii ruşi. Alegerile din Iaroslav au arătat că electoratul vrea feţe noi, iar candidaţii independenţi au mai multe şanse. În plus, regiunile nu prea mai vor guvernatori impuşi de Moscova, care nu au nicio legătură cu realităţile locului şi nu fac altceva decât să respecte „disciplina de partid", scrie „Kommersant".

 În Primorie, guvernatorul demisionar a fost înlocuit cu Vladimir Miklucevski, un necunoscut pentru regiune până acum un an, când a fost propulsat de Putin în funcţia de rector al universităţii din Vladivostok. Postul din Volgograd i-a revenit fostului guvernator din Astrahan, Serghei Bojenov, un politician autoritar. De asemenea, în regiunile Moscovei şi Omsk (Siberia), unde mandatul celor doi guvernatori extrem de criticaţi se termină în mai, procesul de remaniere a început deja.

La timp pentru a scăpa de alegeri. Duma (parlamentul) regiunii Moscova a aprobat deja candidatura lui Serghei Şoigu la postul de guvernator.  Serghei Şoigu, în vârstă de 56 de ani, general de armată şi Erou al Federaţiei Ruse, a condus din 1994 Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă. Candidatura lui la postul de guvernator al regiunii Moscova a fost propusă de preşedintele Dmitri Medvedev.

Şoigu îşi va începe activitatea în acest post pe data de 11 mai, când expiră împuternicirile actualului guvernator Boris Gromov, care a anunţat la mijlocul lunii martie că îşi dă demisia. Prima declaraţie a noului guvernator al Moscovei a fost că Rusia ar trebui să-şi mute capitala în Siberia.

Potrivit noii legi, guvernatorii pot fi aleşi pentru o perioadă de maximum cinci ani, iar partidele vor înainta candidaturile pentru acest post după consultările cu preşedintele. Şeful statului îi va putea demite pe aceşti lideri regionali pentru corupţie sau conflict de interese sau dacă încalcă legislaţia Federaţiei Ruse.

Legea mai prevede că guvernatorii care sunt în exerciţiul funcţiunii după adoptarea noii legi privind alegerile guvernatorilor îşi vor păstra postul până la expirarea mandatului.

Guvernator nou, implicat în scandal

Dar nici nu s-a instalat bine în funcţie şi noul guvernator de Volgograd, Serghei Bojenov, se şi află deja în mijlocul unui scandal. Călătoria sa şi a altor 40 de membri ai partidului de guvernământ în Italia ţine capul de afiş al blogurilor şi presei ruse.

image

Guvernatorul de Hakasia, Viktor Zimin dă mâna cu premierul rus

Potrivit site-ul  Parlamentului regional din Volgograd,  o delegaţie de 46 de persoane, lideri locali şi membri familiilor acestora, în frunte cu guvernatorul Serghei Bojenov, s-a deplasat în Italia, chipurile în interes de afaceri şi schimb de experienţă. Dar bloggeri ruşi au scris că delegaţia a plecat la bordul unui avion privat şi s-a cazat într-un hotel de cinci stele din Toscana. Aici a stat şi prima-doamnă a Rusiei, Svetlana Medvedeva, în urmă cu doar câteva săptămâni.

Un site din Volgograd, Vyssota 102.0, notează că pe 8 aprilie a fost ziua de naştere a guvernatorului şi de fapt acesta ar fi motivul călătoriei în Toscana.  Irina Gusseva care a făcut parte din delegaţie, a declarat cotidianului „Nezavisimaia Gazeta"că „toţi membrii şi-au plătit călătoria din buzunar". „Niciun ban din buget  nu a fost cheltuit".

Dar publicaţia „Vedomosti" subliniază că este ciudat ca membrii unei delegaţii oficiale să se deplaseze pe banii lor, şi culmea, vizita a avut loc chiar în perioada Paştelui catolic, când toţi oficialii italieni sunt liberi şi petrec în sânul familiei. Cel mai dur opozant al puterii, bloggerul Aleksei Navalni, a scris pe blogul său  că va cere Parchetului General din Rusia să verifice cine a finanţat această călătorie.

Şmecherie

Legea cu privire la alegerea guvernatorilor va intra în vigoare cel mai târziu la începutul lunii mai. Dar în multe regiuni, alegerile directe au fost amânate pentru cinci ani după ce, în ultimele săptămâni, vechii guvernatori au fost înlocuiţi. Proaspăt numiţii au dreptul să-şi ducă mandatul de cinci ani până la capăt.

image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite