În lume

articolul anterior articolul urmator

Şeful diplomaţiei ucrainene, la Forumul de la Davos: „Ucideţi exporturile Rusiei”

8
25 May 2022 18:09:44
Autor: Ion Gaidau
Dmitro Kuleba FOTO EPA-EFE
Dmitro Kuleba FOTO EPA-EFE

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a îndemnat miercuri comunitatea internaţională, la Forumul Economic de la Davos (WEF), în Elveţia, „să ucidă exporturile Rusiei”, pentru a exercita astfel presiuni în vederea opririi războiului dus de Vladimir Putin împotriva ţării sale, relatează AFP.

„Mesajul meu este foarte simplu: ucideţi exporturile Rusiei, cu excepţia anumitor produse critice de care are nevoie lumea”, a declarat Kuleba în intervenţia sa la Davos.

Moscova ar trebui să înceteze „să câştige bani şi să-i investească în maşina de război care omoară, violează şi torturează ucraineni”, a insistat şeful diplomaţiei ucrainene.

Anterior, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut discuţii directe cu Vladimir Putin pe tema încheierii războiului.

„Mi se pare că actualul preşedinte al Federaţiei Ruse nu este conştient în totalitate de ce se întâmplă. Mi se pare că trăieşte în lumea lui virtuală, fără să-şi dea seama că Ucraina nu pleacă nicăieri şi va nu face concesii”, a spus Zelenski într-o conferinţă organizată de Fundaţia Victor Pinciuk în marja Forumului Economic Mondial de la Davos.

Zelenski a promis că nu va ceda teritorii în schimbul păcii. „Ucraina va lupta până când îşi va recupera întregul teritoriu”, a precizat el.
 
Pe de altă parte, Volodimir Zelenski s-a declarat „recunoscător” faţă de ajutorul financiar şi militar în valoare de 40 de miliarde de dolari primit din partea Statelor Unite.
 
Preşedintele ucrainean a făcut totodată un apel la solidaritate între occidentali. „Punctul nostru forte era unitatea în interiorul ţării şi acum asta depinde de unitatea Occidentului, pentru a fi puternic şi a susţine ferm Ucraina. Vom avea avantaj asupra Rusiei atunci când vom fi toţi cu adevărat uniţi”, a declarat Zelenski, citat de agenţiile internaţionale de presă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Fahrenheit 451
25.05.2022, 18:26:43

Kuleba, e normal să îndemni la așa ceva, dar bogații lumii strâmbă din nas, nu le convine ,,să ucidă exporturile Federației ruse'', că pierd miliarde și, ca, să vezi, bogaților lumii nu le convine să piardă, ci să câștige bani! Spune-i, Kuleba, asta și lui Kissionger! Pe față te va aproba, prin spate, nu, că-l cam doare în...! ,,Kissinger duce mesajul lui Putin la Davos: Fostul secretar de stat al SUA spune că este nevoie de pace în Ucraina, chiar dacă Rusia ia teritorii.''

+5 (5 voturi)
X -Files1
25.05.2022, 18:57:20

@Fahrenheit 451 --------------------------------------- Nu bogatii lumii platesc. Platesc americanii de rand la pompa, europenii de rand cand vine factura la energie, etc. "Bogatii lumii" si-au triplat averea in timpul COVID; la criza asta noua, probabil c-o dubleaza din nou. Soros (cine altul?) tocmai ce si-a dat cu parerea ca trebuie lungit razboiul, "nu se poate sa-l lasam pe Putin...bla, bla, bla"

0 (6 voturi)
Fumator De Patrunjel
25.05.2022, 19:04:36

Kissinger la 97 de ani ar trebui sa isi vada de scutec. Lumea civilizata nu uita ca lui i se datoreaza in mare parte dezastrul din Vietnam. A refuzat sa bombardeze liniile de aprovizionare ale Vietcongului, care actionau in alte tari vecine. A aplicat jumatati de masura si a limitat tintele militare (!!!) pe care pilotii SUA le puteau alege. De asemenea, in cazul in care intalneau un avion inamic trebuiau sa se asigure de 3 ori(!!!) ca nu este rus sau chinez (???!!!!). In acelasi timp tintele erau ales in zone puternic aparate anti-aerian, masura luata si asumata tot de catre geniul strateg Kissinger. Pilotii americani il numeau "Deadly Harry" si nu din cauza pagubelor produse vietnamezilor, ci din cauza ineptiei cu care conducea razboiul si a numarului ridicat de morti din randul trupelor americane. A fost un fel de Soigu al SUA, Kissinger asta. Ma intreb lucra de atunci pentru rusi, sau a inceput mai tarziu ? In al 2-lea rand trebuie sa sugrumam Rusia economic. Si pe cei care ne impiedica sa o facem. In primul rand cei care se opun sanctiunilor impotriva petrolului, ca si "suveranistul" VIktor Orban ultimul retard din UE ramas puternic pe baricade. Eu propun pana cand guvernul "suvernaist" chinez sau rus ,ca dreq stie pe la ce posterior isi mai plimba astia limba, sa boicotam toate produsele si companiile unguresti. Eu de la smecheria facuta de MOL acum vreo 2 luni NU mai alimentez de la ei. Si refuz sa mai cumpar produse unguresti sau Made in Hungary. De rusesti nici macar nu se mai pune vorba. E o solutie simpla care ar pune presiune enorma pe guvernul Ungariei care deja se confrunta cu probleme economice grave si cu un forint in prabusire libera din cauza masurilor populiste inepte adoptate. Am obtine acordul lor pentru embargoul petrolier in mai putin de 2 saptamani. Si daca continua cu apropierea fata de Moscova propun ca si guvernul Romaniei sa rechizitioneze legal bunurile guvernului ungar de pe teritoriul Romaniei. Cu cat le dam mai mult nas acestor idioti, dictatori cu gandire medievala, nazista, cu atat mai multe probleme vom avea mai tarziu. Ceasul nu se mai poate da inapoi pe 23 februarie. Nu va mai exista asa ceva. Trebuie actionat cat de repede.

+1 (5 voturi)
wakki m
25.05.2022, 18:33:39

rusnacii, adunătură de criminali bețivi, trebuie terminați

+14 (16 voturi)
Utilizator Adevărul
25.05.2022, 18:56:17

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările