Stoltenberg le-a declarat jurnaliştilor că Turcia are „îngrijorări legitime legate de securitate” şi a informat NATO în prealabil, în legătură cu atacurile lansate astăzi împotriva luptătorilor kurzi din Siria.
„Mă bazez pe Turcia să acţioneze cu reţinere şi să se asigure că orice acţiune pe care o întreprinde în nord-estul Siriei este proporţională şi măsurată”, a precizat şeful NATO. „Este importantă evitarea acţiunilor care ar putea destabiliza regiunea şi mai mult, escala tensiunile şi cauza şi mai multă suferinţă umană”, a adăugat el.
Reacţia UE
Uniunea Europeană a somat Turcia să înceteze urgent ofensiva militară.
„Uniunea Europeană cere Turciei să oprească această iniţiativă militară unilaterală. Este puţin probabil ca pretinsa zonă de securitate prevăzută de Turcia în nord-estul Siriei să răspundă criteriilor internaţionale în materie de repatriere a refugiaţilor", se arată într-o declaraţie comună a celor 28 de state membre ale Uniunii Europene. Ue avertizează că nu va furniza asistenţă pentru stabilizare sau dezvoltare în zonele în care sunt ignorate drepturile populaţiei.
Între timp. ministrul francez al Afacerilor Europene a declarat că Franţa, Marea Britanie şi Germania vor publica în curând un comunicat comun prin care vor condamna ferm ofensiva Turciei din nord-estul Siriei.
„Franţa, Germania şi Marea Britanie finalizează o declaraţie comună care va fi extrem de clară cu privire la faptul că noi condamnăm cu tărie şi fermitate ofensiva”, a declarat Amelie de Montchalin comitetului de afaceri externe al parlamentului, răspunzând la o întrebare legată de atacul turcilor.
O sursă diplomatică a declarat pentru Reuters că şi UE va publica o declaraţie din partea celor 28 de state membre, dar aceasta nu este încă finalizată, pentru că unele ţări nu au semnat-o. O altă sursă a spus că Ungaria ar bloca comunicatul.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat miercuri pe Twitter începutul unei noi operaţiuni militare împotriva miliţiei kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG).
„Forţele armate turce şi Armata Siriană Liberă (rebeli sirieni susţinuţi de Ankara, n. red.) au început operaţiunea «Izvorul Păcii» în nordul Siriei“, a anunţat Erdogan pe Twitter.
Preşedintele turc a afirmat că ţintele sunt organizaţia teroristă Statul Islamic şi miliţiile kurde YPG, pe care Ankara le consideră aliate cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis în Turcia.
CITEŞTE ŞI
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
28 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Comentariu considerat abuziv.
Pourquoi? L'OTAN ne parle pas le même langage ? :) Et la Turquie est membre de l"OTAN ! Il ne faut pas ignorer ça
Oare mai crede cineva ca NATO este o organizatie militara defensiva ? Este un agresor de temut si care pe deasupra nu asculta de nimeni,nici de NATO ...nici ONU,dar este membru-vorba vine . La ce sa ne asteptam ,e clar ca in ciuda asa zisei aliante ,cei i tar sai mari i SUA si TURCIA fac singure tot ce doresc! CELELALTE state -asa zis aliate -sunt doar pentru decor si a cincea sau a noua roata la caruta,pe ei nu-i intreaba nimeni ! Apropo:a intrebat cineva pe romani ca ce parere au ,stiam ca hotararile in NATO se fac in UNANIMITATE !,dar pe neica nimeni nu-l intreaba nimeni .
Comentariu considerat abuziv.
Comentariu considerat abuziv.
Vezi toate comentariile (28)