A deschis Kosovo cutia separatismelor?

Dezbatere FP În ediţia curentă, FP România a relansat chestiunea recunoaşterii şi de către Bucureşti a independenţei Kosovo. Problema aţâţă tensiunile din multe alte colţuri ale lumii. Poate constitui recunoaşterea independenţei Kosovo un precedent şi pentru alte minorităţi?

Istoria a consemnat numeroase situaţii când o idee bună sau considerată bună a avut efecte contrare celor scontate. Tocmai de aceea se spune că „drumul spre iad este pavat cu intenţii bune". Ideea autodeterminării a fost lansată de britanici şi susţinută de francezi în timpul Primului Război Mondial. Scopul declarat al iniţiativei era de a reduce animozităţile dintre minorităţi şi populaţiile majoritare, în interiorul imperiilor Austro-Ungar şi Otoman, iar cel nedeclarat era de a dezmembra aceste imperii pentru a-şi putea extinde stăpânirea şi sferele de influenţă.

Promovarea principiului autodeterminării ar fi o reparaţie morală pentru toate comunităţile care au avut de suferit de pe urma experimentelor unor oameni care s-au crezut mai presus decât cei cărora le-au hotărât destinele. Cu toate acestea, în politică trebuie să fim raţionali şi să evaluăm consecinţele imediate şi pe termen lung ale acţiunilor noastre. Ce se va întâmpla dacă toate minorităţile existente de zeci şi sute de ani în unele state, cele recent constituite prin migraţie legală şi ilegală, precum şi cele care trăiesc în tabere de refugiaţi ar solicita să primească autodeterminare?

Cel mai plauzibil răspuns este acesta: Kosovo este doar începutul unui şir de modificări care vor bulversa lumea mai mult decât colapsul URSS. Printre argumentele care susţin acest scenariu posibil se numără atitudinea miilor de manifestanţi kurzi, armeni, ceceni şi de alte naţionalităţi care, la anunţul deciziei Administraţiei americane de a recunoaşte independenţa provinciei Kosovo, au protestat în faţa Casei Albe afişând panouri pe care scria: „De ce pentru Kosovo da şi pentru noi nu?". „Kosovo este un caz unic", au răspuns atunci SUA.

Naţionalism sau pragmatism?

Raţiunea ne îndeamnă să analizăm o situaţie din mai multe perspective pentru a avea o imagine integrată şi coerentă a prezentului, pe baza căreia să putem prognoza viitorul. A calculat cineva costurile financiare şi de altă natură pe care le presupune aplicarea fără discernământ a principiului autodeterminării prin comparaţie cu beneficiile? (Cu ani în urmă am întrebat un canadian şi un australian: De ce o consideraţi pe regina Marii Britanii drept şeful statului vostru, pentru că oricum sunteţi independenţi? Răspunsul a fost identic: Pentru că alternativa ne-ar costa cam 10 miliarde de dolari şi putem face ceva mai bun cu banii aceştia!)

Ce se va întâmpla cu sistemele de referinţă după care se relaţionează statele - Carta ONU, Tratatul de la Helsinki din 1975, care recunoaşte inviolabilitatea frontierelor în Europa? Nu trebuie avut un proiect acceptat înainte de a demola ceva ce există şi funcţionează? Poate cineva garanta că situaţia Kosovo este unică, în condiţiile când avem, deja, o nouă za - Abhazia şi Osetia de Sud - al unui posibil lanţ de modificări, pe toate planurile, ale lumii în care trăim?

Deocamdată situaţia pare a fi sub control, dar nimeni nu poate să spună până când. Atentatele, demonstraţiile de protest, existenţa guvernelor în exil şi alte forme de nerecunoaştere a autorităţii statului din care fac parte bascii din Spania sau Franţa, irlandezii din Irlanda de Nord, corsicanii, cecenii, kurzii din Turcia sau Iran, armenii din Nagorno-Karabah, uigurii din China sau musulmanii din Kashmirul indian conturează o imagine, incompletă, a amplorii reale a frământărilor existente în multe comunităţi etnice şi religioase din întreaga lume care au ca obiectiv obţinerea autodeterminării.
În cazul Kosovo există unele aspecte de ordin politic pe care ar trebui să le lămurim fără echivoc. 

După cum ştim, atât Kosovo, cât şi Serbia vor să se integreze în UE şi mă întreb cum vor convieţui albanezii şi sârbii în această comunitate? Sunt albanezii kosovari informaţi că integrarea presupune un transfer de suveranitate către UE? Dacă ştiu şi sunt de acord, atunci de ce nu acceptă propunerea Serbiei de autonomie extinsă? Ce se va întâmpla când ei nu vor fi de acord cu unele soluţii care ar trebui să devină decizii ale UE? Vor bloca procesul decizional până li se vor respecta interesele lor particulare?

Independenţă de facto

Oare de ce nu judecăm situaţia Kosovo prin comparaţie cu Taiwanul care a fost independent de facto, dar nu şi de jure pentru că nu i-a fost acceptată cererea de acordare a independenţei de către ONU din cauza opoziţiei Chinei? În litera Cartei ONU toate statele sunt egale, aşa că şi Serbia trebuie să obţină o decizie similară cu a Chinei. În perspectivă, este posibil ca relaţiile economice şi culturale existente între China şi Taiwan să contribuie la reunificare, aşa cum ar trebui să se întâmple şi în cazul Serbiei şi Kosovo.

Bombele ediţiei

FP România nr. 14 (ianuarie/ februarie) publică topul celor 100 de minţi care ghidează efectiv mersul lumii. Nu doar Obama, familia Clinton, Papa Benedict sau Mario Vargas Llosa, dar şi iluştri lideri chinezi, indieni sau arabi.

Subiectul fierbinte al ediţiei este lista bombelor cu ceas ale anului 2010: posibile ciocniri ruso-ucrainene (şi americane) în Crimeea, cucerirea Yemenului de către Al Qaida, o succesiune explozivă în Egipt, o nouă catastrofă umană în sudul Sudanului, un apăsător vârf al petrolul şi un reflux al liberalizării comerţului internaţional. Pe termenul lung întrebarea este dacă actuala recesiune a democraţiei chiar şi în Vest va face necesară o nouă revoluţie.

În rest, relatări din pseudo-ţări: Abhazia, Kurdistanul irakian, Somaliland. Şi subiectul omolog românesc: Să recunoaştem statul Kosovo? Răspund: Iulian Chifu, Zoe Petre, Vladimir Pasti, Radu Săgeată, un analist albanez, unul rus şi unul american.