A patra rundă de alegeri generale pentru debarcarea lui Netanyahu

Israelul a intrat în cea de-a patra rundă de alegeri generale anticipate în doi ani. La 23 martie, cetăţenii israelieni sunt chemaţi din nou la urne pentru a alege viitoarea coaliţie care va conduce ţara, în condiţiile în care şi aceste alegeri sunt un nou referendum pentru înlocuirea longevivului premier israelian Benjamin Netanyahu.

 În mod ciudat, din nou nu mai e vorba despre bătălia ideologică stânga-dreapta, care are puţine şanse să fie revitalizată în lipsa unui lider puternic care să preia Partidul Laburist, aflat în afara Parlamentului (dar cu o zestre administrativă relevantă). E mai mult o bătălie în interiorul dreptei în perspectiva de a crea o coaliţie fără partidul Likud şi de a-l înlocui pe Netanyahu la conducerea statului.

Coaliţia anti-Netanyahu a dreptei

Pentru premierul în funcţie, e vorba din nou de o luptă pentru supravieţuire. Aflat în plin proces de corupţie – mai exact pe nu mai puţin de 4 cauze – Benjamin Netanyahu profită din nou de perioada electorală pentru întreruperea acestor procese, în perspectiva de a avea o coaliţie care să-i permită numirea unui Ministru al Justiţiei şi modificarea legislaţiei care să-i confere imunitate. De partea cealaltă, în Parlamentul actual ca şi în sondajele de opinie, se precizează crearea unei majorităţi de partide anti-Netanyahu, care doresc îndepărtarea actualului premier de la frâiele puterii şi încheierea proceselor, însă partidele sunt diverse, divizate, cu rivalităţi evidente între lideri şi cu puţine personalităţi cu adevărat relevante pentru a asigura coeziunea unei majorităţi.

Din contra, formal avem cel puţin doi candidaţi la postul de premier: Gideon Saar, noul sosit în plan politic, cu un partid de dreapta Noua Speranţă ce va rupe suficient de mulţi votanţi de la Likud, ca şi parlamentari, Cu Zaad Elikin marcând deja destrămarea Likud prin demisia sa, un partid în care sunt aşteptaţi fostul şef de stat major Gadi Eisenkot, un veteran care ameninţă să atragă multe speranţe şi voturi, şi Gabi Barbash, directorul general al spitalului din Tel Aviv, care se aşteaptă să i se alăture; şi Naftali Bennett, Preşedintele Yamina. S-ar mai putea adăuga Yair Lapid de la Yesh Atid şi Avigdor Liberman, cu Yisrael Beiteinu între cei ce vor dori poziţia de premier şi conducerea coaliţiei anti-Netanyahu. Lor li se poate lesne adăuga într-o coaliţie de dreapta chiar Benny Gantz, cu ce a mai rămas din coaliţia Alb Albastru după mezalianţa cu Netanyahu.

Dacă o coaliţie anti- Netanyahu a dreptei pare cea mai probabilă formulă de guvern după alegeri, lucrurile rămân neclare azi din cauza unei fluctuaţii în sondajele de opinie care ţine mai degrabă de a valida cel mai probabil lider care-l poate debarca pe Netanyahu decât o opţiune ideologică susţinută de alegători. Astfel, peste 50% dintre alegători nu ştiu încă cu cine să voteze, sunt 20% care nu ştiu sau nu se vor prezenta la vot şi 30% care au o idee, o opţiune, dar sunt nesiguri. Această variaţie importantă riscă să afecteze perspectivele electorale până în martie, în condiţiile în care populaţia e preocupată cu predilecţie de situaţia economică dezastruoasă, de pandemia ce ameninţă să înregistreze al treilea ciclu de închidere totală şi mai ales lipsa locurilor de muncă şi şomajul, ajuns la 15%.

Scenariile stângii şi opţiunile de salvare ale premierului Netanyahu

Experţii se uită cu atenţie şi pe partea stângă a spectrului politic, mai ales din cauza rivalităţilor din rândul liderilor partidelor de dreapta şi a lipsei unei personalităţi carismatice care să se impună ca lider. Totuşi, şi pe stânga, unica rezervă rămâne tot Partidul Laburist, care se află în afara Parlamentului, dar care ar putea beneficia de aportul de imagine al primarului Tel Aviv-ului, Ron Huldai, Ministrul Justiţiei actual din Coaliţia Alb-Albastru, Avi Nissenkorn sau fostul ministru de Externe şi lider al liberalilor, Tzipi Livni. E târziu, partidele formate pentru alegeri sunt deja pe scenă, dar o schimbare e oricând simplu de făcut după cum am văzut cu Coaliţia Alb-Albastru a lui Benny Gantz, ajunsă peste noapte pe poziţia a doua, ulterior pe prima poziţie în alegeri succesive, în doar câteva luni.

Pe de altă parte, nu se poate exclude nici o imposibilitate de creare a unei majorităţi stabile, din motive de orgolii, ceea ce ar menţine un nou interimat Netanyahu pentru încă câteva luni. Atunci coalizarea ar avea nevoie de un nou ciclu electoral, al cincilea. Nu poate fi exclus, chiar dacă e improbabil în acest moment. Tot astfel cum nu pot fi eliminate cu totul ca probabilitate opţiunile şi creativitatea în negociere a lui Benjamin Netanyahu, cel care a reuşit până azi să menţină blocajele şi să lupte pentru propria sa carieră politică, viaţă şi libertate.

Premierul în exerciţiu poate oricând să mai recurgă la câteva idei din tolbă şi la capacitatea sa de negociator pentru a menţine situaţia curentă de interimat şi postura sa de premier în funcţie măcar până după procese, sperând la un deznodământ mai bun odată ce pronunţarea se face cu el în funcţie şi cu nenumărate întreruperi datorate ciclurilor electorale, atunci când justiţia israeliană nu acţionează pentru a nu influenţa alegerile ce vin. Totuşi şi această perspectivă are o probabilitate extrem de redusă pentru că orice revenire post-electorală duce la înaintarea proceselor iar judecătorii israelieni sunt în mica măsură influenţabili şi au precedente de condamnare a unor premieri, vezi Ehud Olmert. Nu însă condamnarea unui premier în funcţie.