A venit oare momentul dinamitării podurilor?

În orice narativ militar de tip clasic, aceasta era opţiunea ultimă, încercare disperată de a întrerupe cumva înaintarea trupelor inamice, câştigând timp pentru o eventuală regrupare de forţe.

Dar există şi celălalt narativ, al diplomaţiei ofensive la nivelul marilor puteri, atunci când "dinamitarea podurilor" reprezintă imaginea simbolică pentru deciziile majore care se iau în ultimă instanţă, tocmai pentru că, din momentul următor, vor provoca schimbări majore în structurile şi raporturile de forţă existente pe plan internaţional.

După părerea mea, suntem deja în momentul în care liderii lumii se poziţionează în vederea trecerii liniilor roşii create în raporturile dintre cele două emisfere aflate într-un conflict care se dezvoltă gradual şi foarte rapid. În consecinţă, poate fără să se mai explice multe opiniei publice deoarece oricum democraţia are şi ea limitele ei în situaţie de criză, se pregătesc viitoarele pachete de sancţiuni. Începem cu valul 6. Vor fi echivalente cu iniţierea unei ruperi programatice de relaţii economice şi politice la o dimensiune cum nu s-a mai văzut din perioada de dinainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, mai puternice prin consecinţele sale multiple decât orice alte hotărâri luate în perioada Războiului rece.

Astăzi, spre exemplu, miniştrii de externe din statele membre UE vor dezbate - în linia Rezoluţiei adoptate de Parlamentul European - extinderea la nivel maximal a sancţiunilor economice împotriva Federaţiei Ruse, în principal prin includerea ompletă a interdicţiilor de import produse energetice: pe lângă interzicerea de import de cărbune, deja adoptată, se va ajunge în fine la punctul cel mai sensibil, cel al interzicerii importurilor de gaze naturale, petrol şi combustibil nuclear din Rusia, lipsind astfel Mosoca de venituri extrem de importante care alimentau acum, în principal, efortul său de război împotriva Ucrainei. Desigur că este uşor de imaginat efectul economic al unei asemenea decizii - e vorba de sute şi sute de milioane de euro zilnic - dar, înainte de toate, semnalul ar fi că voinţa politică europeană de a acţiona s-a consolidat sub presiunea evenimentelor teribile din Ucraina şi că, măcar de data asta, aşa cum s-a tot sugerat de săptămâni de zile, este posibil să se adopte un sistem unificat de sancţiuni, politice şi economice care să se cupleze cu acţiunile majore din spaţiul occidental care, în definitiv, ar putea să izoleze aproape ermetic Rusia, penalizând sever conducerea sa politică şi militară, în aşteptarea dechiderii procesului anunţat de Curtea Penală Internaţională.

 Sigur că nu va fi uşor dar rezultatele de ieri ale primului tur de alegeri prezidenţiale din Franţa a arătat că acţiunea de subteran a Rusiei, timp de decenii, în favoarea constituirii unui front puternic al extremei-drepte în Europa a dat roade şi a creat un orizont de aşteptare care s-a transformat în intenţie certă de vot, neliniştitoare prin amploarea sa. În Ungaria a reuşit, în Franţa jocurile sunt în desfăşurare, cu tabere extrem de apropiate în preferinţele electoratului care s-a exprimat în proporţie fără precedent în faţa doamnei Le Pen, mai avem şi alte evoluţii în aceeaşi direcţie, din Italia până în Polonia, trecând prin Belgia sau Olanda...  

Există un ansamblu cert de deziluzii care justifică acest tip de vot, marea problemă de fond fiind că există un sentiment în creştere de nemulţumire şi neîncredere în capacitatea reală de acţiune şi în credibilitatea instituţiilor emblematice din spaţiul euro-atlantic. Un sentiment care bălteşte nebăgat în seamă din motive de corectitudine politică , dar care cu siguranţă există. Dacă vreţi, iată una dintre expresiile sale cele mai virulente: preşedintele Zelensky a aruncat vorbe grele către NATO, neobişnuite la un asemenea nivel şi în circumstanţele actuale. Formulă de presiune imediată pentru a forţa o schimbare de atitudine deoarece are acum postura internaţională care-i permite să joace astfel, spre deosebire, spre exemplu, de discursul cuminţel şi atot-aprobator al alor noştri, în frunte cu doctorul în ştiin'e care ne este acum nu numai general-prim ministru, ci şi şef de partid istoric?

Foarte posibil. Ba chiar extrem de posibil. Iată ce spunea Zelensky într-u recent interviu în emisiunea "60 minutes" de pe CBS, presând NATO să ia măsuri mult mai puternice împotriva invaziei ruse, dar anunţând şi că "nu mai este interesat de diplomaţia" Alianţei.

"Când lucrăm pe cale diplomatică, nu obţinem rezultate. Totul este prea birocratic...Modul în care vorbesc cu ei este absolut justificat. Nu mai am vieţi de dat. Nu mai am nici un fel de emoţii în plus. De acum, nu mai sunt interesat de diplomaţia lor care duce la distrugerea ţării mele...". Într-un interviu anterior, Zelensky vorbise despre NATO ca fiind o organizaţie "slabă" şi "ultra sigură pe sine" şi, în acelaşi timp, "şttin că noi lovituri aeriene şi victime devin inevitabile, a refuzat în mod deliberat închiderea spaţiului aerian deasupra Ucrainei". Şi se adresa direct celor din NATO îndemnându-i să se gândească la "toţi acei oameni care vor muri din cauza voastră".

Din cauza slăbiciunii voastre, din cauza lipsei voastre de unitate, ce-a reuşit să facă Alianţa până acum a fost să trimită 50 de tone de carburant diesel în Ucraina... Ăsta este tipul de alianţă pe care-l construiţi?

Preşedintele Volodimir Zelenski

Cu siguranţă, vorbele astea grele au avut un efect foarte puternic asupra aliaţilor din NATO şi din UE, cu rezultatul că lucrurile au început să devină clare în sensul că, până la urmă, o opţiune serioasă în genul "dinamitării podurilor" să devină posibilă prin trimiterea de armament perfecţionat în Ucraina, chiar dacă, în acelaşi timp, există şi promisiunea unui plan de refacere rapidă de legături în cazul în care va fi ordonată retragerea necondiţionată din Ucraina. Numai că, în afara acestui raţionament care se prezintă acum şi este posibil să devină definitiv în următoarele zile, apare şi dimensiunea superioară a procesului internaţional pentru crime de război, genocid şi crime împotriva umanităţii, procedură pe care o susţin acum liderii de la Bruxelles după ce, de acum în fiecare zi, vi din Ucraina noi dovezi despre acte inimaginabile de violenţă împotriva civililor de care este acuzată armata rusă.

Pentru a realiza dimensiunea reală tensiunilor existente, priviţi în urmă cu doar 24 de ore şi amintiţi-vă care era nivelul de nelinişte din diferite capitale europene (la noi nu, căci alta era prioritatea naţională în materie de jocuri politice în ligheanul micuţ naţional) când se discuta despre scorul pe care ar fi putut să-l obţină extrema-dreaptă şi consecinţele asupra relaţiilor din spaţiul european. Context în care am reamintit avertismentul disperat al lui Zelensky, în speranţa că, inclusiv în NATO, a produs un efect şi că, deja s-a deschis acel drum care aduce cu el lăcuririle mult aşteptate şi îndepărtarea de zona duplicităţilor de tot felul.

Oricum se vor lămuri apele şi, tocmai ştiind că acest lucru este inevitabil, Kremlinul joacă ultima mare carte: transformarea conflictului de acum într-un "război îngheţat" prin care sâ reuşească să introducă o nouă relaţie de nesiguranţă cu Occidentul.

Pe fond, acesta este pariul şi miza este viitorul Europei. Sau, din punctul de vedere al Moscovei, cel al Eurasiei, cea dorită între Lisabona şi Vladivostok.