Acord ruso-turc pentru a încheia războiul în Nagorno-Karabakh după căderea cetăţii Shusha

FOTO EPA-EFE

Apelul de disperare pentru ajutor lansat de către premierul armean Nicol Pahinyan către Kremlin a avut drept rezultat negocieri intense ruso-turce pentru stoparea dezastrului din Nagorno-Karabakh.

Aici armenii minoritari, susţinuţi de armata armeană de ocupaţie, pe teritoriul recunoscut internaţional al Azerbaidjanului, suferă cea mai mare înfrângere după războiul desfăşurat aici între 1988-1994. Ankara şi Moscova ar fi aproape de un acord în momentul în care duminică, preşedintele azer Ilham Aliev a anunţat căderea oraşului citadelă Shusha/Shushi (în azeră/armeană) care deschide calea spre cucerirea capitalei locale Stepanakert, aflată la 15 km.

Un conflict sângeros, în pragul de a se transforma în măcel

Intrat în a şaptea săptămână, războiul din Nagorno-Karabakh între armeni şi azeri pe teritoriul recunoscut legal ca fiind al Azerbaidjanului dar incluzând o enclavă armeană în regiunea cu acelaşi nume, s-a transformat într-un adevărat măcel. Trupele azere în ofensivă au preluat controlul asupra coridorului Lachin între Armenia oficială şi Nagorno-Karabakh, coridor care este în bătaia artileriei azere, blocând aprovizionarea cu arme şi muniţie a enclavei.

Pe acest fond, duminică s-a anunţat de către preşedintele azer, Ilham Aliev, căderea oraşului citadelă Shusha (în azeră)/Shushi în armeană. Fostă localitate locuită de azeri, ea a fost cucerită/abandonată în timpul războiului de acum 30 de ani şi controlată de armeni până la sfârşitul săptămânii viitoare. Anunţul preşedintelui azer a fost contrazis de către partea armeană, care a recomandat încredere în armata sa şi a spus că se luptă în oraş clădire cu clădire.

În fapt, partea armeană a recunoscut bombardamentele şi luptele puternice în regiune din ultima săptămână. Mai mult, luptele au fost identificate de către jurnalişti pe teren din satelit, nu la 5 km ci la 1,5 km de oraş, iniţial, pentru ca ulterior să intre în inima oraşului. Acum şi autorităţile armene recunosc starea de fapt şi armenii sunt tot mai convinşi că au pierdut războiul. Iar numărul de morţi şi răniţi creşte zi de zi, în timp ce părţile se acuză reciproc de bombardarea civililor nevinovaţi şi de crime de război.

Cucerirea oraşului strategic Shushi a fost anunţată de către Preşedintele azer drept o mare victorie. Ilham Aliev a declarat că este o zi care va intra în istorie cea în care cel de-al doilea oraş din enclavă a fost recuperat de la ocupanţi. Ca de obicei, armata azeră nu comunică pierderile proprii, estimate de către Vladimir Putin la câte 5000 de militari de fiecare parte. Cu preluarea Shusha, azerii pot merge direct către capitala Stepanakert.

FOTO EPA-EFE

Acordul de pace încercat de către Moscova şi Ankara

Pe dimensiunea încetării focului şi a unui acord de pace, negocierile par a fi mai dificile. Deja trei tentative de armistiţiu – două ruse şi unul american formal – au eşuat. Acuzaţiile reciproce au fost evidente, fiecare parte reclamând că cealaltă parte a reînceput focul şi se vede azi avansul pe teren al azerilor. Un lucru obişnuit în acest conflict în care nimeni nu recunoaşte nimic şi deschiderea spre dialog e infimă.

Dacă înaintea conflictului, partea armeană putea spera la o formulă de concesii plecând de la eliberarea celor 7 districte azere din jurul enclavei majoritar armene, după declanşarea operaţiunilor, lucrurile sunt mai complicate. În avans constant şi din poziţie de forţă şi de dominaţie, azerii nu au nici un interes să-şi oprească avansul până nu cuceresc întreaga regiune şi mută trupele la frontiera armeană recunoscută internaţional.

Azi, cedarea celor 7 districte nu mai e suficientă. Azerbaidjanul şi-a maximizat poziţia şi solicitările, şi pe fondul capabilităţilor sale şi a forţei militare de pe teren. Câştigarea Shusha e şi mai importantă imagologic, din acest punct de vedere, acest gest mobilizând şi dând avânt trupelor azere şi turnând plumb în ghete armenilor. Astfel, la Baku încetarea focului pleacă de la retragerea trupelor armene din enclavă pe deplin, fără condiţii şi precondiţii.

Cert este că, în noua variantă, Turcia devine deţinătoarea unei poziţii importante în susţinerea intereselor azere. Mai mult, formatul OSCE şi chiar 1plus doi Rusia-Armenia-Azerbaidjan, nu mai au mare relevanţă, atât timp cât Rusia şi Turcia domină formatul. De facto, pacea din Nagorno-Karabakh se dovedeşte a fi o afacere ruso-turcă, şi aici cu rezerve pentru acordul pe care Baku îl va da pe înţelegerea ruso-turcă.

FOTO EPA-EFE

Bătăliile pentru reconciliere: capitularea deplină a Erevanului

Dmitri Trenin, şeful Carnegie Moscova, a fost cel care a anunţat despre finalul negocierilor ruso-turce. În fapt, ar fi vorba despre o sumă de elemente printre care încetarea focului şi condiţii prealabile, retragerea forţelor armene, coridoare de trecere pentru armeni între teritoriul propriu şi enclave şi formule de trupe de menţinere a păcii în Nagorno-Karabakh. Angajamentul nu a fost negat nici de Turcia, iar ultima vizită a ministrului de Externe Ceavusoglu la Baku ar fi avut exact această temă fundamentală, condiţiile acceptabile la Baku pentru încetarea focului.

Situaţia este disperată pentru Armenia. Mai întâi, pentru că acordul seamănă mai mult cu o capitulare decât cu un armistiţiu. Apoi pentru că el prevede din start retragerea completă a trupelor armene de pe teritoriul azer. În fine, celelalte prevederi privind trupe de menţinere a păcii ar fi acceptabile pentru azeri doar între teritoriile celor doi combatanţi, nicidecum în Nagorno-Karabakh.

Concret, lucrurile ar sta şi mai grav. Azerii au poziţia de forţă şi nu mai acceptă nici o prezenţă armeană în regiune. Nu va exista compromis şi nici amnistie pentru cei implicaţi în conflict, o postura dificilă pentru partea armeană. În plus, o parte mare dintre locuitori s-au refugiat deja, iar Baku cere ca, pe lângă revenirea refugiaţilor azeri interni, să se introducă clauze stricte privind armenii din regiune care ar rămâne strict cei care existau în enclavă acum 30 de ani şi urmaşii lor, nicidecum elemente venite ulterior din Armenia şi mai ales din Siria şi relocaţi aici.

Rămâne o problemă majoră şi cu coridoarele de retragere şi contactul între armeni şi azeri. În măsura în care partea azeră este de acord să garanteze accesul la coridorul Lachin pentru armeni în vederea vizitelor reciproce şi a transportului de mărfuri şi sprijin către minoritatea armeană rămasă în Azerbaidjan, el cere la rândul său un coridor prin Armenia însăşi care să permit legarea exclavei Nakhchivan de Azerbaidjan. Până astăzi, legătura a fost făcută prin Nordul Iranului. Dar Baku vrea legătură directă exact pe teritoriul armean, o altă condiţie care blochează eventualele angajamente ofensive armene în Nagorno-Karabakh.

În fine, nu e foarte clară nici idea de forţe de menţinere a păcii. Azerbaidjanul nu vrea să lase pe teritoriul său să intre nici ruşii, nici măcar turcii, dar e de acord să aibă loc această prezenţă la linia de frontieră recunoscută oficial între Armenia şi Azerbaidjan. Temerile Erevanului legate de perspectiva unui genocid în Nagorno-Karabakh nu sunt acoperite de o variantă de trupe de menţinere a păcii interne.

Azerbaidjanul nu-ţi doreşte trupe străine pe teritoriul său, nici oameni implicaţi în conflict pentru a organiza mişcări subversive, de contestare sau sabotaj. De aceea şi aceste eforturi sunt nule fără acceptul Baku, care împinge cât mai departe acordul pentru a-şi crea o poziţie de negociere şi mai puternică. Iar perspectivele sunt profund nefaste pentru partea armeană care devine perdantul actualului conflict.