Actualitatea dementă a următorului război: distrugerea monumentelor culturale, din nou admisă în arsenalul oficial al războiului?
0
Promisiunea reiterată a preşedintelui Trump de a include pe lista unor eventuale lovituri aeriene ţinte culturale din Irak reprezintă o noutate absolută în tehnica modernă de purtare a războiului.
Reintroduce ideea că o armată poate folosi, preventiv sau în cursul unei operaţiuni militare, lovituri nu numai împotriva unor obiective militare considerate „legitime“, ci şi împotriva unora civile, cu specificarea foarte clară a criteriului de desemnare, anume înalta lor valoare pentru istoria culturală a naţiunii statului-ţintă.
Revenim, brutal, la doctrina străveche care spunea că, dacă vrei cu adevărat să cucereşti un popor, trebuie să-i distrugi mai întâi identitatea naţională, să-i anihilezi amintirile despre trecut care i-ar putea alimenta un sentiment de putere şi legitimitate. Pe pământul pârjolit se putea începe rescrierea istoriei din punctul de vedere al cuceritorilor, singura demnă să rămână în memoria generaţiilor viitoare.
Aceasta a fost, cel puţin până acum, una dintre cele mai importante caracteristici ale acţiunilor criminale, absolut monstruoase, întreprinse de unităţile jihadiste din obedienţa Al Qaeda sau Daesh sau talibanilor din Afganistan, dezlănţuiţi într-o acţiune de o intensitate fără precedent împotriva monumentelor culturale, fapte condamnate unanim de comunitatea internaţional: distrugerea masivă a marii moschei din Samara, palatului de la Mimroud, statuilor de la Hatra sau Palmyra, a statuilor lui Budha de la Bamian sau a mausoleelor din Tombuctu şi bibliotecii conţinând peste 100.000 de documente de o valoare intestimabilă pentru istoria Africii islamice.
Apare, în fine, şi prima reacţie formală şi în termeni legislativi a comunităţii internaţionale: pentru prima oară în istorie, un fost lider jihadist este găsit vinovat pentru “distrugerea de edificii religioase” şi condamnat de Curtea Penală Internaţională. Ansar el-Dine era comandantul regional al brigăzilor “Apărătorilor religiei” în regiunea din Mali unde se află Tombuctu, oraşul cucerit de rebeliunea tuaregilor din 1 aprilie 2012. Pe lângă condamnarea la 7 ani de închisoare pentru fapte asimilate crimelor de război, prin sentinţa din 17 august 2017, este condamnat să plătească şi suma de 2,7 milioane de euro pentru daunele provocate populaţiei din Tombuctu şi Mali. Nu uitaţi însă că jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale nu este recunoscută de SUA (ca şi de Israel) tocmai deoarece i se refuză de orice competenţă de a judeca faptele comise de soldaţii din cele două armate.
Distrugerile de la Tombuctu făcute de teroriştii din grupările jihadiste
Chiar dacă aceasta este prima încadrare penală care creează un precedent în jurisprudenţa internaţională prin echivalarea distrugerii intenţionate a unor bunuri culturale ca parte a unei acţiuni militare, existau nenumărate legislaţii internaţionale generale pentru protecţia siturilor culturale de importanţă istorică. Printre ele, “Convenţia de la Haga pentru protejarea bunurilor culturale în caz de conflict” adoptată în 1954, apoi, complementară, “Convenţia privind măsurile de luat pentru interzicerea şi împiedicării exporturilor şi transferului ilicit de proprietăţi a bunurilor culturale” adoptatră de UNESCO în 1970, acolo stabilindu-se faptul că “bunurile culturale sunt importante pentru un Stat deoarece sunt născute din geniul său colectiv”. În acest context a venit şi decizia UNESCO din 1972 de a se crea Comitetul mondial pentru patrimoniu care să gereze Lista patrimoniului mondial” (unde ne mândrim şi noi că avem înscrise o serie dintre monumentele noastre reprezentative pentru valoarea puterii de creaţie româneşti).
Evocând acest cadru internaţional, acuzaţiile împotriva bandelor criminale ale jihadiştilor islamici au vorbit despre “genocidul etnic” perpetuat de aceştia, asociat campaniei de “curăţire etnică” din teritorii ocupate. Spre exemplu, în Strategia regională din 2015 pentru Siria şi Irak, Consiliul UE a condamnat distrugerea deliberată a bunurilor culturale de către cei din ISIS. Pe 17 februarie 2015, John Kerry, fostul Secretar de Stat American, spunea şi el că “în zonele ocupate Daesh procedează la distrugerea sistematică a patrimoniului cultural al comunităţilor care au rădăcini culturale adânci – distrugând mănăstirile şi mormintele profeţilor, profanând cimitirile...SUA recunosc faptul că aceste crime sunt respingătoare”. Iar Secretarul General al UNESCO spunea că “este vorba despre un mod de a distruge identitatea...anihilaţi cultura, îi privaţi pe oameni de istoria lor culturală, de patrimoniul lor cultural...asta însemană genocid”.
Putem, oare, fără ca asta să fie considerată o blasfemie, să invocăm aceste situaţii extreme pentru care s-a creat o încadrare specială, în contextul afirmaţiilor preşedintelui american privind ordonarea listei de ţinte pentru o eventuală lovitură aeriană împotriva obiectivelor culturale de mare valoare din Irak? Poate.
Dar este cert că ameninţarea ca atare a fost luată foarte în serios şi acesta este semnul că, într-adevăr, există posibilitatea de a se deschide o problemă cu ramificaţii extrem de grave.
Prima care s-a speriat a fost doamna Audrey Azoulay, Directoarea Generală a UNESCO (pe lista patrimoniului mondial figurând 24 de situri protejate iraniene): “Convenţia din 1972 prevede în special că fiecare Stat Semnatar să nu ia în mod deliberat vreo măsură susceptibilă de a aduce daune în mod direct sau indirect patrimoniul cultural şi natural de pe teritoriul altului Stat semnatar al Convenţiei”...reamintind termenii Rezoluţiei 2347 a Consiliui de Securritate adoptată în unanimite şi care condamnă actele de distrugere a patrimoniului cultural”.
Dominic Raab, Secretarul de stat britanic, a spus că bombardarea unor ţinte culturale în Iran ar fi o încălcare a convenţiilor internaţionale privind războiul: “Am fost foarte clari în a spune că siturile culturale se află sub protecţia legislaţiei internaţionale şi că ne aşteptam ca acest lucru să fie respectat”.
Iar Nicholas Burns, fostul ambasador american la NATO în perioada preşedinţiei George W.Bush, transmitea şi el un mesaj accentuat de alarmă spunând că “ameninţarea lui Trump de a distruge situri culturale iraniene ar fi o crimă de război în termenii Rezoluţiei Consililui de Securitate 2347 sprijinită de însăşi preşedenţia Trump în 2017 pentru a preveni acţiuni similare ale ISIS şi Al Qaeda. Ameninţarea făcută de el este imorală şi non-americană”.
Caz în care, este posibil oare să vedem că există pe lista de ţinte americane figurează Persepolis (foto sus), bazarul din Tabriz (cel mai vechi din lume) sau palatul Golestan, simboluri ale valorilor culturale iraniene? Dacă da, în ce va consta răspunsul, din moment ce iranienii au anunţat deja că au şi ei pregătiră o listă de posibile 34 ţinte (baze americane din regiune dar şi din Israel), o singură rachetă bine ţintită putând să distrugă în Ierusalim obiective de valoare inestimabilă din Oraşul Vechi, simbol pentru trei religii? Apoi, este cert că jocul acesta tragic poate însemna şi o justificare incredibil de puternică a organizaţiilor islamiste fanatice de a ataca obiective culturale oriunde în Europa şi SUA, antrenând replici ulterioare devastatoare în care să fie implicată o forţă internaţională care să se alăture SUA. Şi, astfel, să intrăm în zodia unui conflict fără limite, nu unul cu reguli şi convenţii, ci anihilând protocoale şi legislaţii internaţionale în favoarea unei folosiri totale şi dacă se poate definitivă a adversarilor.
Asta să însemne “forţă disproporţionată” termenul folosit de Trump şi lăsat neexplicat până în acest moment? Sau are dreptate Trump şi logica supra-distrugerii pentru a evita repeta distrugerile de acum?
Se încarcă comentariile...
