Aflat la sfârşit de mandat, ambasadorul Franţei la Washington aruncă vorbe dure la adresa administraţiei Trump şi a Israelului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Franţei în Statele Unite, Gérard Araud, l-a criticat dur pe Donald Trump şi a spus cuvinte grele la adresa Israelului.

Aflat în ultimele zile de mandat în Statele Unite, ambasadorul Gérard Araud s-a dedat unor comentarii deloc diplomatice, comparându-l pe preşedintele american Donald Trump cu un fost rege francez şi calificând Israelul drept un „stat de apartheid“.

Trump este asemeni lui Ludovic al XIV-lea (1638-1715), „un fost rege puţin capricios, imprevizibil şi prost informat“, a spus Araud într-un interviu oferit revistei The Atlantic.

În opinia sa, „America înainte de toate“ promovată de Trump este de fapt „America singură“.

Administraţia Trump „nu are aliaţi şi nici prieteni“, a subliniat el.

Pe de altă parte, ambasadorul francez a declarat că Israelul practică un sistem social, politic şi economic rasist.

„Nu vor face din ei (din palestinieni, n. red.) cetăţeni ai Israelului. Prin urmare, vor oficializa situaţia din prezent, o situaţie de apartheid“, a apreciat el.

Gérard Araud, în vârstă de 66 de ani, este cunoscut pentru stilul său direct. El ar urma să fie înlocuit la Washington cu Philippe Etienne, un fost ambasador la Bucureşti (2002-2005) care îl consiliază în prezent pe Emmanuel Macron în probleme de politică externă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite