AFP: Joe Biden justifică fără triumfalism retragerea din Afganistan şi încheierea unui război fără victorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi americani în Afganistan FOTO Arhivă
Soldaţi americani în Afganistan FOTO Arhivă

Joe Biden a încercat să justifice sfârşitul intervenţiei militare în Afganistan, o încheiere a unui război fără victorie, dar şi fără dezonoare, analizează AFP.

Preşedintele american consideră că Statele Unite, care îşi încheie retragerea la „31 august”, şi-„au atins obiectivele” în Afganistan.

Statele Unite au „pus mâna pe teroriştii care ne-au atacat la 11 septembrie”, l-au eliminat pe Osama ben Laden şi, mai larg, au ”scăzut ameninţarea terorismului”, pentru ca Afganistanul să nu mai fie „o bază de unde să se comită atentate împotriva” Americii, a enumerat el.

De mai multe zile se succedă anunţuri cu privire la retragerea rapidă şi pe tăcute a trupelor americane din Afganistan, însă şi ofensive militare ale talibanilor, fără ca preşedintele american să ia cuvântul în mod solemn.

Joe Biden s-a adresat până la urmă americanilor joi, de la Casa Albă, pe un ton foarte ferm, dar abţinându-se de la orice triumfalism.

Pentru ca să nu fie acuzat că a comis aceleaşi greşeli ca un George W. Bush, prea sigur pe el în privinţa Războiului din Irak.

IRAK ŞI VIETNAM

„Nu, nu este o «misiune îndeplinită»”, a dat asigurări Joe Biden.

El se referea astfel la un discurs susţinut de către George W. Bush la bordul unui portavion american sub o banderolă cu acest acest slogan, în 2003 - o punere în scenă care s-a întors aproape imediat împotriva sa atunci.

Abia în 2011 au părăsit trupele americane Irakul, lăsând o ţară pradă haosului, leagănul grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, a avut grijă joi să evite comparaţii istorice jenante, după ce a făcut greşeli în domeniul militar în îndelungata sa carieră politică. El a votat în favoarea invaziei Irakului - un lucru care-i este reproşat până azi.

Preşedintele a dat asigurări unei opinii publice - sătule de cel mai lung război al Americii şi totodată ataşată de trupele sale - că există „zero” comparaţii între plecarea din Afganistan şi sfârşitul jalnic al Războiului din Vietnam.

„Nu e nimeni de evacuat de pe acoperişul ambasadei americane în Afganistan. Nu se poate compara deloc”, a subliniat el, referindu-se la un celebru episod - evacuarea cu elicopterul a unor americani din Vietnam, organizată în pripă la Saigon, în primăvara lui 1975.

„NU, NU, NU, NU”

Preşedintele a cedat însă, un moment, înclinaţiei sale către anecdote personale emoţionante şi şi-a evocat vizitele în Afganistan în calitate de vicepreşedinte şi întâlnirea cu o femeie care-i implora pe americani să rămână în ţară, pentru a-şi putea continua studiile.

A fost „sfâşietor”, a declarat el, apreciind că femeile afgane au „motive bune” să le fie frică în prezent.

Biden a dat asigurări că Washingtonul va continua să susţină Afganistanul şi a promis că afganii care au servit ca interpreţi ai forţelor americane vor avea „locul lor” în Statele Unite, însă a insistat asupra responsabilităţilor autorităţilor de la Kabul.

Kabulul are, în opinia sa, „capacitatea” de a asigura continuitatea Guvernului, cu condiţia să găsească „coeziunea” necesară.

Joe Biden a apreciat de asemenea că „nu este inevitabil” ca ţara să cadă pe mâna talibanilor.

Însă el crede, cu toate acestea, că „probabilitatea să existe un singur guvern unit în Afganistan care să controleze întreaga ţară este extrem de neverosimilă”.

Întrebat cu privire la soarta afganilor, în cazul în care ţara se cufundă într-un război civil, Joe Biden, de obicei foarte empatic, nu s-a abătut de la linia sa.

Întrebat dacă „Statele Unite vor fi vinovate de moartea civililor afgani după retragerea trupelor” americane, şeful statului american a răspuns, ridicând tonul şi bătând cu pumnul în pupitru, „nu, nu, nu, nu. Afganilor le revine să decidă ce guvern vor”.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite