Agenda 2020. Sancţiuni americane, indignare europeană şi rusă, ofensivă turcă

Nimeni nu vrea să cedeze. Conflictul este deja amorsat şi nu mai e vorba de politică declamativă, ci despre jocuri de supravieţuire la dimensiune geopolitică.

Se joacă în termeni foarte duri, pe măsură ce, sub ochii noştri, se schimbă foarte rapid hărţile de putere, odată cu apariţia unor noi zone cu rezerve uriaşe de hidrocarburi, asta în timp ce e în plină desfăşurare procedura informală de contestare a deţinătorii tradiţionali de autoritate, ceea ce face să apară ameninţarea unor reacţii de forţă pentru apărarea vechilor privilegii. Contextul este şi mai exploziv deoarece au apărut şi relativ mulţi noi actori, deopotrivă statali şi non-statali, care se opun actualei arhitecturi decizionale pe piaţa mondială a hidrocarburilor, impunând (sau ameninţând că vor acţiona în acest sens) propriul control în zonele economice exclusive, odinioară cedate la preţuri de nimic marilor companii, singurele care deţineau echipamentul de foraj, extracţie şi exploatare, mai ales în cazul zonelor offshore.

Iar evenimentele care se precipită acum ar putea domina agenda internaţională în 2020. Şi cauzele posibile care să alimenteze mari tensiuni, chiar conflicte, vor fi reţele de transport hidrocarburi din Marea Nordului şi din Marea Mediterană, acolo unde harta regională a intereselor economice, politice şi militare începe să fie fundamental debalansată.

Să vedem cum începe acest conflict, cum se dezvoltă şi care sunt deja consecinţele în teren

Vorbim despre legea semnată vineri de Donald Trump privind instaurarea de sancţiuni economice împotriva companiilor care sunt implicate în construcţiaa celei de-a doua conducte din proiectul NorthStream 2, valoarea lucrărilor fiind estimată la 11 miliarde euro. Raţiunea invocată este că acest proiect menit să aducă direct gazul din Federaţia Rusă în Germania ar mări în mod considerabil dependenţa europeană faţă de Rusia şi, evident, în egală măsură, ar reduce apetenţa unora dintre ţările europene de a face apel la gazul lichefiat provenind din SUA. Trump a afirmat că această conductă construită de GAZPROM (lungime1227 Km) ar putea să facă din Germania “ostatica Rusiei”.

Germania, apoi Uniunea Europeană în ansamblul său, au reacţionat imediat şi cu deosebită vehemenţă. Astfel, Ulrike Demmer, purtătoare de cuvânt a Cancelarului Angela Merkel, a spus că măsurile adoptate de SUA “afectează societăţile americane şi europene şi constituie o ingerinţă în afacerile noastre interne...iar guvernul german respinge aceste sancţiuni extrateritoriale”. La rândul său, un purtător de cuvânt al UE a denunţat deciziile americane deoarece, “din principiu, Uniunea Europeană se opune impunerii de sancţiuni împotriva companiilor europene care efectuează activităţi legitime”. Justificarea adusă la Washington pentru această decizie este, spunea doamna Demmer, dorinţa americanilor de a sprijini Ucraina dar, date fiind progresele realizate joi în găsirea unei soluţii la conflictul ruso-ucrainean în ce priveşte tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina, “sancţiunile apar absolut de neînţeles”. Referinţa este corectă căci, joi seara, la Berlin, sub egida UE, Ucraina şi Rusia au ajuns la un acord de principiu privind tranzitul gazului rusesc, chestiune cu atât mai urgentă cu cât contractul existent se încheia la 31 decembrie acest an. Ieri, Ucraina şi Rusia au parafat proiectul noului acord.

Aşa cum era de aşteptat, reacţie dură a venit şi din partea Rusiei, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de externe de la Moscova estimând că “o ţară cu o datorie publică de 22.000 de miliarde de dolari interzice altor ţări solvabile să-şi dezvolte economia reală”.

Turkis Stream este al doilea proiect vizat de sancţiunile americane. Important fiindcă este o evidentă consolidare a relaţiei strategice ruso-turce dar şi pentru că, în principiu, ca şi Nord Stream, se constituie într-o rută care înconjoară Ucraina. Traseul Turkis Stream, pentru a avea o reală valoare strategică care să influenţeze opţiuni geo-politice, trebuie să aibă continuarea cu tronsonul aflat acum în construcţie, cel denumit Balkan Stream şi care trece prin Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Austria.

Dar, din cele discutate până acum, discuţia poate să apară ca fiind restrânsă la o singură linie de joc, cea care, pe fond, opune SUA intereselor europene şi încearcă să blocheze orice acord direct cu Rusia sau indirect prin Turcia pentru linii de aprovizionare care să scadă din şansele americane de a-şi vinde gazele lichefiate. Dar o asemenea abordare, inclusiv harta de interese subsecvente, este sumară şi nu ia în considerare uriaşa zonă de interese contradictorii care a devenit acum Mediterana şi Maghrebul.

Poate nu este deloc o întâmplare că jocul sancţiunilor americane vine în momentul în care Turcia primeşte acordul unanim al parlamentului de la Tripoli pentru acordul de asistenţă militară care îi dă posibilitatea să intervină cu forţele necesare pentru protecţia teritoriului libian şi pentru a securiza interesele libiene şi turceşti în zonele de extracţie de importanţă strategică din Marea Mediterană, în Bazinul Levant. Aici mizele sunt uriaşe şi implică pe de o parte interesele directe ale Greciei, Ciprului, Israelului, Egiptului care sunt acum conflictule cu pretenţiile Turciei şi Libanului, dar au pus în mişcare şi companiile gigant care exploatează zăcămintele de zonele respective din Mediterana de est.

Iată blocurile actuale de foraj şi luaţi vă rog în considerare doar implicaţiile pe care le-ar avea o simplă linie care să lege trei mari baze aeriene şi trei mari porturi militare turceşti din Turcia, zona turcă din Cipru şi noua bază complexă anunţată de diverse surse ca fiind o decizie turcă agreată de Tripoli, construită în zona capitalei libiene.

Dar nici aşa tabloul conflictual nu este întreg deoarece, aşa cum voi prezenta pe larg în alt articol, există o bază reală suplimentară de supărare a americanilor care văd cum Erdogan, absolut indiferent la toate presiunile de până acum, continuă nu numai achiziţia faimoaselor instalaţii S-400, ci şi ordonă implicarea ţării sale în toate reţelele de conducte care, pe lângă cele prezentate, au ambiţia uriaşă de a acoperi estul Mediteranei pentru a forma ceea ce unii analişti văd acum ca un adevărat “Proiect al Sudului”, aducând în ecuaţie câteva dintre statele musulmane din nordul Africii.

 De văzut ce efect disuasiv vor avea sancţiunile americane de acum asupra unora dintre partenerii angajaţi în proiectele aflate acum în vizorul Administraţiei de la Washingon. Un prim rezultat au avut, căci firma Allseas din Elveţia, participantă la faza finală de construcţie Nord Stream2 (proprietara Pioneering Spirit, cea mai mare navă care amplasează conducte pe fundul mării), a anunţat vineri noapte că-şi suspendă lucrările.

Să vedem dacă va fi suficient pentru oprirea proiectelor. Politic vorbind, o componentă esenţială a viitoarelor restructurări de putere în zona noastră va fi dată de atitudinea Bulgariei care ar putea să-şi modifice opţiunile. Cu titlu strict informativ, vă anunţ că în presa internaţională, în ultimele zile, apăruse ştirea că ar fi pozibil ca GAZPROM, iritată de întârzierile în construcţia conductei pe teritoriul bulgar, ar intenţiona să mute totul pe un traseu prin România. Aveţi aici un articol interesant în teorie.

Uite un joc care nu are nimic din sărbătoarea Crăciunului. Şi nimeni nu are timp să aştepte împărţirea darurilor căci nu se ştie cine şi ce mai apucă.