Agenda Strategică SUA-Rusia în multiple blocaje sistematice, fără progres

Foto EPA EFE (arhiva)

Întâlnirea de la Geneva, la 16 iulie, dintre preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi cel al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a dus la înfiinţarea a unui număr de grupuri de lucru bilaterale care vizau stabilitatea strategică, atacurile şi responsabilitatea cibernetică, relaţiile dilomatice şi alte teme de interes.

Atunci ultimatumul lansat de Preşedintele american urmărea seriozitatea angajării în discuţii în următoarele 6-12 luni ca punct de referinţă pentru continuarea acestor negocieri şi evaluarea Rusiei. La o lună de la întâlnire, rezultatele sunt mai degrabă modeste. Grupul strategic întrunit pe 28 iulie are comunicate de presă optimiste dar nenumărate blocaje evocate, iar despre celelalte grupuri de lucru nu se ştie să se fi reunit, în timp ce relaţiile diplomatice rămân profund tensionate. O discuţie telefonică de la 11 august între secretarul Apărării Lloyd Austin şi ministrul rus Serghei Shoigu a fost menită să deblocheze dialogul. În septembrie, runda a doua va fi mai elocventă, deşi analiştii sunt rezervaţi în privinţa oricărui tip de progres.

Dialogul strategic şi blocajele multiple

Discuţiile privind dialogul stabilităţii strategice s-a desfăşurat în spatele uşilor închise, la 28 iulie, de aceea avem date doar din comunicatele şi relatările principalilor protagonişti şi a purtătorilor de cuvânt ai Departamentului de Stat şi ai Ministerului de Externe rus. Formulările sunt foarte generale şi diplomatice, ele lăsând calea deschisă viitoarelor negocieri. Discuţiile au fost purtate între două delegaţii conduse de către Adjunctul Secretarului de Stat al Statelor Unite, Wendy Sherman, şi Adjunctul Ministrului rus de Externe, Sergei Ryabkov, la sediul din Geneva al misiunii diplomatice americane, şi nu a produs nici o schimbare de poziţie sau acord relevant. Este şi prima întâlnire la nivel de specialişti, aşteptările nu erau neapărat anticipate, dar chiar şi aşa, după înţelegerea şefilor de state, era de aşteptat să existe agende şi mandate mai flexibile măcar pe o temă, care să fie anunţată ca victorie şi reuşită pentru negociatori.

Ryabkov a spus reporterilor că au fost discuţii "foarte realiste, cu picioarele pe pământ, foarte aşezate pentru a face lucrurile să meargă şi foarte concentrate". De partea cealaltă, Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat a susţinut că discuţiile au fost "profesioniste şi substanţiale", în domeniul controlului armamentelor şi a "altor chestiuni strategice". “Rămânem angajaţi, chiar şi în momente de tensiune, să asigurăm preductibilitatea şi reducerea riscului de conflict armat şi ameninţării cu războiul nuclear”, a declarat Ned Price. “Delegaţia americană a discutat priorităţile SUA şi mediul de securitate actual, percepţiile naţionale despre ameninţările la adresa stabilităţii strategice şi perspectivele pentru acordul de control a armamentelor nucleare noi, ca şi formatul sesiunilor Dialogului pentru Stabilitatea Strategică”, notează Departamentul de Stat, în timp ce Agenţia rusă TASS l-a citat pe Ryabkov susţinând că este satisfăcut cu consultările şi că SUA a demonstrat că e deschisă pentru dialog constructiv în cursul discuţiilor. Şi Radio Sputnik a citat Ministerul rus de Externe insistând pe o discuţie comprehensivă a abordărilor părţilor pentru a menţine stabilitatea strategică, perspectiva controlului armelor nucleare şi adoptarea de măsuri pentru reducerea riscului.

Este pentru prima oară după aproape un an când au loc aceste aşa-numite discuţii despre stabilitatea strategică, în condiţiile fricţiunilor extinse ce includ teme ce se referă inclusiv la controlul armamentelor, în sens mai larg, nu numai a celor nucleare sau strategice. SUA şi Rusia deţin încă 90% din arsenalul global de arme nucleare deşi China a demarat un program de dezvoltare rapidă şi extinsă a arsenalului propriu, fără nici un fel de transparenţă şi refuzând să intre în vreo formă de acord sau control. Asta în condiţia extinderii rapide şi automate a acordului START, fără a considera tipul de ofertă unilaterală a preşedintelui Vladimir Putin, care propunea un moratoriu de un an pe toate caegoriile de arme şi încheierea unui nou acord general strict bilateral.

Refuzul părţii americane a vizat excluderea negocierilor bilaterale, pentru a nu da o scenă şi o platformă specială lui Vladimir Putin, interesul pentru acorduri largi în care Rusia să fie doar unul dintre semnatari printre mulţi alţii, nesingularizată. START a fost prelungit automat, în forma existentă, pe termen de 5 ani, noul acord global urmând să fie negociat şi semnat între timp. Presiunea asupra frontierelor Ucrainei din aprilie a determinat dialogul telefonic Biden-Putin şi acordarea întâlnirii de la Geneva, care a generat dialogurile strategice pe multiple teme.

De asemenea, oficialii Statelor Unite au vizitat a doua zi Bruxellesul şi au comunicat conducerii şi aliaţilor NATO despre conţinutul discuţiilor din ajun şi rezultatele acestora. Discuţiile au fost foarte extinse mai degrabă decât specifice şi aplicate, iar grupurile de lucru se vor întâlni pentru a identifica arii de progres posibile în negocieri. "Dialogul vizează creşterea ameninţării unei potenţiale utilizări a armelor nucleare în cadrul unei crize sau conflict şi care ameninţă să destabilizeze relaţia bilaterală", au declarat oficialii americani nenumiţi reporterilor.

De altfel, această preocupare – care justifică atât urgenţa, cât şi întâlnirea cu partea rusă dincolo de proiectul iniţial de izolare a lui Putin şi a Rusiei şi tratarea în mulţime – este relevată şi de Ryabkov, care a declarat că Rusia va reuşi "să înţeleagă cât de serios este interesul colegilor americani pentru stabilirea unui dialog în domeniul securităţii strategice, care să fie atât energic cât şi concentrat", o referire la ultimatumul acordat de Preşedintele Joe Biden Rusiei pentru a proba interesul său pentru schimbarea de comportament. Totuşi, Ryabkov a luat în derâdere această perspectivă şi a spus că el nu ar dori să ridice chiar atât de mult nivelul aşteptărilor.

Poziţiile părţilor: Rusia încearcă excepţionalismul şi avantajele unilaterale, plus garanţii absolute – Europa fără apărare

Temele Dialogului Stabilităţii Strategice sunt mult mai largi decât cele legate de armele nucleare strategice, care erau, la origine, principalul subiect al acordurilor de tip SALT/START. Federaţia Rusă pledează demult, chiar de la lansarea START 3/START 2 revizuit, pe echivalarea apărării strategice cu armele ofensive strategice, insistând pe faptul că fiecare rachetă defensivă blochează atacul şi strică echilibrul de putere/echilibrul terorii. Dacă în 5 februarie 2011, aceste prevederi intrau în preambulul acordului revizuit, fără relevanţă juridică, Rusia a insistat de atunci neîncetat afirmând că nu există stabilitate strategică fără limite ale armelor defensive la fel ca la armele ofensive. Orice aranjament de control al armamentelor, a anunţat Rusia, va cuprinde obligatoriu şi componenta rachetelor defensive – despre ale căror lansatoare Rusia a susţinut că pot fi folosite în egală măsură pentru a lansa rachete ofensive, inclusiv pe cele cu încărcătură nucleară la bord.

Apoi administraţia Biden doreşte ca Moscova să accepte limitarea şi a armelor nucleare numite non – strategice, care nu sunt cuprinse în actualul START, inclusiv pe cele cu rază medie de acţiune, care erau prevăzute în Tratatul INF, al armelor cu rază medie de acţiune, încălcat de Rusia în ultimii 10 ani şi denunţat de către SUA în perioada Trump, în urmă cu 3 ani. Practic Statele Unite sub administraţia Biden îşi doreşte ca noul acord de control să aibă ca participanţi statele membre permanente ale Consiliului de Securitate, cel puţin, dacă nu pe toate statele nucleare, ba chiar şi toţi alţi doritori, şi să conţină prevederi de tip START, INF şi pe cele ale Tratatului de Neproliferare Nucleară – NPT.

Chiar în timpul primei runde de negocieri din 28 iulie, potrivit lui Ryabkov, echipa americană a fost concentrată pe prezenţa Chinei în acord şi de creşterea exponenţială, extrem de rapidă, a potenţialului său nuclear, în timp ce Rusia, aparent, nu a fost la fel de preocupată, Ryabkov susţinând chiar că există “o probabilitate ZERO” ca China să se alăture acordului (deşi Beijingul ar fi dat câteva semnale mai puţin radicale de negare în negocierile de la Anchorage cu Statele Unite şi ar fi marcat chiar interesul în a se alătura acordului). În schimb Rusia e de acord cu alăturarea la acord a Franţei şi Marii Britanii, în timp ce SUA insistă pentru China. În plus, Rusia îşi doreşte ca în acord să fie incluse şi noile super-arme nucleare cu care s-a lăudat Putin din 2018, rachetele hipersonice, alături de cele câteva mii de arme nucleare ruse tactice(ne-strategice) şi mijloacele lor de transport la ţintă.

Potrivit datelor care au transpirat din interiorul negocierilor, partea rusă nu vrea să facă nici un fel de concesii pentru a acomoda preocupările americane, dacă Statele Unite nu vine ea prima cu concesii. Moscova începe jocurile obişnuite pentru a se lăsa rugată, a marca faptul că nu ea a cerut prima negocierile, a-şi crea avantaje tactice în cursul acestora, mai ales din cauza ultimatumului şi termenului de 6 luni pronunţat de către Preşedintele Joe Biden. Rusia se referă la armele hipersonice ne-nucleare desfăşurate de către Statele Unite în Europa – inclusiv cele din scutul anti-rachetă – şi altele care ar putea fi desfăşurate, pe care ameninţă să le considere arme nucleare de primă lovitură, luând măsuri de răspuns “adecvate” – desfăşurarea unor noi arme nucleare puternice.

Rusia insistă pentru postura sa de “securitate absolută împotriva oricărui şi tuturor inamicilor potenţiali” pe care o traduce în arme nucleare pentru fiecare potenţială ameninţare echivalentă – nu numai pentru cele existente cu adevărat sau nenucleare. Obiectivul “100% securitate naţională” ar fi fost atins deja de către Rusia, potrivit lui Ryabkiv prin desfăşurările din acest moment, dar îşi doreşte un acord care să garanteze această situaţie şi în viitor. O variantă prin care numărul de ogive nucleare de partea rusă să fie supranumeric iar Europa, dacă se poate, să nu aibă nici o apărare nucleară în zona sa estică, nici împotriva Rusiei, nici împotriva ameninărilor terţe. De aici şi insistenţa pe un acord bilateral, care să nu implice alte state.

Dialogul Stabilităţii Strategice nu e doar numai despre armele nucleare

Securitatea strategică este un concept cheie care a stat la originea măsurilor de control al armamentelor în perioada Războiului Rece, între Uniunea Sovietică şi Statele Unite, ulterior după 1991, între Rusia – succesoare la tratate a URSS – şi SUA. Principalele componente ale Securităţii Strategice sunt stabilitatea cursei înarmărilor, al echilibrului terorii, respectiv numărul de ogive nucleare şi purtătoare strategice, şi gestionarea situaţiilor de criză la nivel nuclear, pentru a evita accidentele sau escaladarea în zona nucleară – proiect pus în operă după Criza Rachetelor din Cuba, în 1962.

Între tratatele de control bilaterale, cele mai cunoscute sunt START - Strategic Arms Reduction Treaty, tratatul de reducere a armelor strategice, Tratatul INF - Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty, tratatul armelor nucleare cu rază medie din Europa şi Tratatul ABM - Anti-Ballistic Missile Treaty. Dintre acestea, ABM a fost denunţat de către SUA în 2001, pentru a permite instalarea în Europa a Scutului Anti-Rachetă (celebra Iniţiativă de Apărare Strategică), INF a fost încălcat de către Rusia începând cu 2014 şi denunţat de către SUA în 2018, iar START urma să expire în marte anul curent, dar a fost prelungit pentru 5 ani, ca atare, timp în care se vor derula viitoarele negocieri.

Astăzi, Securitatea Strategică este mult mai extinsă, potrivit unor surse anonime ruse, citate de către mass media oficială. Astfel, pe lângă discuţiile tradiţionale despre controlul armelor nucleare, au fost abordate subiecte vizând utilizarea spaţiului extraterestru – inclusiv pentru plasarea de arme nucleare sau bruierea telecomunicaţiilor de ghidare – inteligenţă artificială şi chestiuni cibernetice, discuţie concentrată pe afaceri strategice şi arme nucleare (şi nu pe dimensiunea de hacking şi răscumpărări a unor grupări susţinute guvernamental sau instituţional, temă ce cade în seama altui grup de lucru).

Totuşi, dacă perioada Războiului Rece avea la bază strategii şi poziţii clare bazate pe fundamente teoretice solide ale Distrugerii Reciproc Asigurate – MAD, azi negocierile strategice la nivelul armelor nucleare chiar, nu au o asemenea evaluare şi ţintă. Statele Unite, de exemplu, nu au făcut încă revista nucleară după preluarea puterii de către Joe Biden, şi negociază fără instrumentele fundamentale pentru a avea toate temele acoperite. Apoi, fiind vorba despre un dialog de stabilitate strategică "comprehensiv", care nu se limitează la chestiunile vizând armele nucleare, temele Inteligenţei artificiale legate de traiectorii, ocolirea apărării inamice şi arme hipersonice sunt prezente - recunoaşte şi partea americană - pentru că gradul în care aceste cuceriri ştiinţifice şi tehnologice influenţează şi afectează stabilitatea strategică a crescut. De altfel, chiar ţinta definind acest dialog vizează "crearea fundamentelor pentru viitorul control al armelor (nu numai nucleare – n.n.) şi măsurilor de reducere a riscurilor." Nu mai există chiar cuvântul limitativ “nuclear” în discuţia curentă.

Pe dimensiunea nucleară, e vorba despre menţinerea regimurilor de control al armamentelor şi a unor eventuale moratorii şi slăbirea sau diminuarea curselor înarmării nucleare, pe diferitele sale dimensiuni actuale. Este un obiectiv minimal, pentru că astăzi, Washingtonul şi Moscova au divergenţe masive pe un număr de teme cheie în domeniul nuclear. Mai mult, declanşarea negocierilor şi includerea rapidă cel puţin a Franţei şi Marii Britanii este un instrument nou, o pârghie pentru a presa China să se alăture negocierilor. Şi în acest caz, s-ar putea ca Statele Unite să pună prea mare bază pe lipsa de coordonare între Moscova şi Beijing pe acest subiect. Efortul de a atrage atenţia Rusiei faţă de explozia creşterii arsenalului nuclear chinez este echilibrată de discuţia cu Beijingul fază de eforturile Moscovei de modernizare a forţelor sale strategice. Rezultatul acestor dialoguri paralele îl vom vedea în viitor.

Revigorarea şi deblocarea dialogului: discuţia telefonică Austin-Shoigu

Pentru că substanţa dialogului a fost blocată, iar progresele erau ameninţate din start, deblocarea a fost încercată la nivelul miniştrilor Apărării din Rusia şi SUA printr-o discuţie telefonică, la 11 august. Comunicatele de presă au vorbit despre o discuţie relativă la Stabilitatea Strategică. Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, şi Ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, au avut discuţia despre care am aflat de la purtătorul de cuvânt al Apărării, John Kirby. Acesta a legat direct discuţia telefonică de negocierile ratate din 28 iulie, reluarea Dialogului Stabilităţii Strategice SUA – Rusia şi a invocate drept conţinut temele legate de transparenţă şi eforturile de reducere a riscurilor".

Mai parcimonios în formularea sa, Ministerul rus al Apărării a comunicat că cei doi miniştri au discutat despre "rezultatele consultărilor bilaterale despre stabilitate strategică, la fel ca şi elemente de securitate globală şi regională." Cele două declaraţii pun accentul pe preocupările fiecărei părţi, fireşte. Statele Unite semnalează, prin comentariul făcut, că vizează transparenţa activităţilor cu relevanţă militară strategică, a tehnologiilor şi desfăşurării armelor, care trebuie cunoscute, dar şi pe reducerea generală a riscurilor(ambele componente extinse şi dincolo de arme nucleare). Pe de altă parte, Rusia semnalează că preocuparea sa substanţială vizează securitatea globală – scutul antirachetă – şi cea regională – componentele sale din Europa, din proximitatea graniţelor sale, sau alte componente viitoare.

Dacă Moscova a spus că îşi doreşte ca Marea Britanie şi Franţa să devină parte a discuţiilor largi pe temele controlului armelor nucleare – aceeaşi preocupare regională, europeană – Statele Unite continuă să ceară includerea Chinei în negocieri, să atragă Beijingul, dacă nu să-l constrângă sau să-l forţeze imagologic să se alăture negocierilor. Rusia nu e preocupată de China şi susţine că Beijingul e singurul care poate decide să se alăture – în ciuda rezervelor lui Ryabkov că o va face vreodată. Totuşi, agenda completă a negocierilor de la Geneva ca şi conţinutul discuţiei telefonice sunt necunoscute astăzi.

Blocajele la nivel diplomatic. “Opţiunea zero” scoasă în discuţie

După întâlnirea de la Geneva Biden-Putin, din iulie, am avut cunoştiinţă despre cel puţin trei grupuri de lucru. Primul e cel despre Dialogul Stabilităţii Strategice. Al doilea despre atacuri cibernetice. Un al treilea vizează chestiunile diplomatice aflate în divergenţă, cei doi şefi de stat convenind doar revenirea celor doi ambasadori – cel rus rechemat acasă pentru consultări care au durat 3 luni, cel American practic expulzat, după ce Kremlinul şi Ministerul de Externe au cerut rechemarea sa la Washington pentru consultări în oglindă.

Dacă grupul de lucru privind atacurile cibernetice nu a fost convocat, schimbul de prizonieri pare să fi fost discutat dar fără nici un rezultat, nu avem date despre nici un fel de activitate, informală sau formală, a vreunui alt grup de lucru. În privinţa dimensiunii diplomatice, negocierile s-au derulat, dar tot fără concluzii optimiste. Cele două părţi au convenit să oprească, eventual să inverseze expulzările de diplomaţi reciproce. Cele două reprezentanţe sunt, mai degrabă, nefuncţionale. Deşi a avut loc după momentul întâlnirii din 15 iulie, Rusia a declarat stoparea angajării localnicilor în Ambasada Statelor Unite – declarat “stat neprieten” – ceea ce ar fi redus scara reprezentării diplomatice în Moscova la o zecime(120 diplomaţi americani faţă de 1200 personal anterior).

În mod similar, vizele americane au o durată de 3 ani şi nu au fost prelungite pentru 60 de diplomaţi ruşi acreditaţi la Washington, care trebuie să plece din SUA la 1 septembrie. Partea americană a replicat faptul că toţi ştiau că vizele expiră şi nu au aplicat pentru prelungirea acestora. Dacă americanii utilizează extensiv personal local, care este şi mai ieftin decât cel american, Rusia utilizează doar cetăţenii săi, din motive de securitate, inclusiv familiile – soţiile îndeplinesc diferite funcţiuni în cadrul reprezentanţei. Ambasada rusă de la Washington ar avea circa 300 de diplomaţi împreună cu familiile.

Partea rusă a anunţat că e dispusă să acorde 180 de vize pentru ca SUA să aducă angajaţi suplimentari în ambasadă, care să ajute la partea de sprijin tehnic, cerând în schimb acelaşi număr de vize pentru diplomaţii ruşi şi familiile lor. Cum raportul rămâne complet debalansat, Rusia a propus şi aşa numita “opţiune zero”, adică revenirea la status quo ante, momentul de la începerea acestor sancţiuni diplomatice reciproce. Partea americană a comunicat că formula e inacceptabilă, pentru că ar anula sancţiunile diferite pentru actele Rusiei dar şi revenirea celor două cabane de odihnă, una pentru Ambasada rusă din Washington şi cealaltă a celei din New York, de pe lângă ONU, din Long Island şi cealaltă din Maryland, folosite pentru spionaj şi pentru care SUA a cerut ca Rusia să le scoată la vânzare, după ce le-a confiscat, în decembrie 2016, în finalul mandatului Obama. Negocierile sunt blocate şi aici.

Septembrie ultimul bal: discuţii informale pentru deblocarea discuţiilor

Toate aceste negocieri şi discuţii sunt sub semnul implacabil al ultimatumului. Pentru a verifica faptul că Vladimir Putin este serios şi dispus să negocieze, dar şi pentru a justifica întâlnirea cu liderul rus, pe teme de interes naţional al SUA, Preşedintele Joe Biden a anunţat un ultimatum formal: “Vom vedea în următoarele 6 luni până la un an(de la 15 iulie-n.n.) dacă există un dialog strategic real cu Rusia pe temele evocate”. Negocierile ar trebui să ducă la acţiuni nu numai pe temele armelor nucleare, ci şi în privinţa securităţii cibernetice şi pe alte teme, mai afirma preşedintele Statelor Unite.

Dincolo de ironiile lui Ryabkov pe această temă, principala temă de blocaj invocată de către Rusia este rezistenţa SUA în a accepta limite la apărarea sa strategică anti-rachetă. Pe de altă parte, Washingtonul nu poate realiza cum să dea unei arme complet defensive, fără încărcătură explozivă măcar, valoarea unei arme nucleare, şi de primă lovitură, pe deasupra, şi să permită echivalarea celor două ca valoare strategică doar pe pretenţia că lansatoarele ar putea fi folosite şi de rachete nucleare, nedesfăşurate vreodată în Europa. În plus, partea americană vede scutul anti-rachetă ca un element descurajator în faţa războiului sau a loviturilor nucleare, deci un element indispensabil în propria sa strategie.

Pentru a debloca, eventual, negocierile, cele două state propun negocieri informale – precum cele probabile din discuţia telefonică Lloyd-Shoigu. Oficialii care se află la conducerea acestor negocieri au o capacitate mai largă de a lua decizii şi de a relativiza sau modifica termeni ai mandatului, respectiv de a utiliza elemente pe care le cunosc şi sunt clasificate şi restrânse la nivelele de vârf ale adminitraţiilor, pentru a putea găsi cheia deblocării acestor negocieri şi a le face să reuşească. Intervalul la dispoziţie e destul de strâns, următoarea reuniune din Dialogul Stabilităţii Strategice urmând să aibă loc în septembrie. Pentru a-l face să funcţioneze trebuie ca şi componenta tehnică să ofere formule de ieşire şi acorduri controlabile şi verificabile la nivel global, pe toate dimensiunile actuale ale acestui dialog.