În lume

articolul anterior articolul urmator

Al cui aliat şi partener va continua să mai fie Turcia?

61
23 May 2021 11:52:18
Cristian Unteanu

Întrebarea se pune pe un ton şi mai presant decât înainte deoarece se adânceşte periculos de rapid o falie dublată de o criză la nivelul relaţiilor Ankarei cu Uniunea Europeană şi cu SUA.

Consecinţa cea mai evidentă este că în sud-estul european poate să apară o schimbare majoră a hărţilor de putere prin ieşirea posibilă a Turciei din sistemul de alianţe din acest moment şi activarea altor opţiuni pe care, de altfel, le are deschise de mai mult timp şi le-a cultivat cu grijă, profitând, ca întotdeauna, de sentimentul de superioritate absolută al occidentalilor faţă de restul lumii.

Deocamdată, ce avem concret, sunt trei situaţii care, împreună, sunt extrem de aproape de a se consolida într-o criză de securitate apărută într-un moment de care Erdogan vrea să se folosească la maximum în realizarea propriilor sale ambiţii regionale, dar şi pentru a avansa în propriul său proiect personal de lider inconturnabil în procesul rescrierii hărţilor Orientulului Mijlociu şi Asiei Centrale, conducător al „ofertei de nerfuzat a unei lumii musulmane moderate“.

Până în acest moment, întrebările astea păreau cel mult teoretice, primind de fiecare dată răspunsuri lenifiante şi triumfaliste.  Inclusiv în presa de la noi, se vorbeşte cu atât mai abitir despre unitatea de nezdruncinat a NATO, despre coalizarea ţărilor din estul continentului în acţiunea susinută de SUA de consolidare a fortificării zonale împotriva intenţiilor militare ale Rusiei. Sau despre interesele extrem de puternice ale UE de a avea relaţii cu Turcia, sacrificându-şi mereu principiile sub presiunea constantă a unuia sau mai multor valuri migraţioniste din Orientul Apropiat.

Numai că asta a fost odată şi doar diplomaţiile neexperimentate şi neatente nu au văzut cum se joacă simultan pe partituri diferite pentru a testa rezilienţa diferitelor scenarii. Acesta este contextul în care au început să se simtă presiunile reale şi să se arunce puţină lumină pe proiectele strategice conexe care ar putea justifica tensiunile majore.

Iată, să începem cu ziua de miercuri când, în Parlamentul European, a fost votată o Rezoluţie care recomandă suspendarea negocierilor de aderare cu Turcia . Rezoluţia nu are caracter obligatoriu şi, pesemne din această cauză, nici europarlamentarii sau politicienii noştri n-au catadicsit să vorbească despre semnificaţia ei. Semnal mai mult decât limpede asupra reticenţei fundamentale a deputaţilor europeni de a continua vreo relaţie politică de apropiere cu Turcia. Din această perspectivă, textul este important deoarece, condamnând cu fermitate încălcarea de către Turcia a drepturilor omului şi libertăţilor sale fundamentale, a beneficiat de o susţinere importantă, adică de 480 de voturi „pentru“, doar 64 „împotrivă“ şi de 150 de abţineri. Paragraful 6 din concluziile Raportului, acolo unde se propune suspendarea negocierilor de aderare cu Turcia, a fost aprobat cu 520 de voturi „pentru“ şi 64 de abţineri.

Ministrul turc de externe a replicat spunând că „în niciun caz nu este vorba despre un raport obiectiv... un text care nu numai că cuprinde afirmaţii false privind încălcarea drepturilor omului, democraţia, statul de drept... şi vede o ameninţare în politica externă a Turciei, eficientă, orientată înspre găsirea de soluţii şi umanitară". Acuzând forul european că ascultă şi este influenţat de retorica Greciei şi a grecilor ciprioţi privind Marea Egee, problemele Mediteranei de est precum şi poveştile armene privind evenimentele din 1915.

Lucrurile se complică însă şi pe alte paliere: vineri, Middle East Eye, publicaţie reluată apoi de surse media din Turcia, anunţă o ştire extrem de gravă: Suleyman Solylu, ministrul de externe al Turciei, a oprit toate programele de cooperare între Turcia şi SUA în domeniul securităţii. Concret, au declarat surse din Ministerul de externe, asta înseamnă oprirea programelor comune de antrenament între forţele de poliţie din cele două ţări, a pus capăt accesului american la bazele de date turceşti cu informaţii despre suspecţi şi refuză să facă schimb de informaţii cu colegii din Wahington privind suspecţii din cazurile aflate sub anchetă. O evoluţie aşteptată, în linia tensiunilor acumulate şi în spirală ascendentă pe temele deja binecunoscute: achiziţiile de către Turcia a sistemelor antirachetă S-400, motivul pentru eliminarea ţării din programul american F-35, îndepărtarea Ankarei de poziţiile şi acţiunile SUA , mai ales în Orientul Apropiat, culminând cu condamnarea în termeni foarte belicoşi a acţiunilor Israelului împotriva palestinienilor, Erdogan devenind avocatul cauzei acestora din urmă, în numele solidarităţii musulmane.

Dar nici asta nu ar fi fost într-atât de grav, dată fiind capacitatea dovedită americanilor de a se face că nu aud nenumăratele sfidări, chiar insulte, proferate de Erdogan.

Dar s-a întâmplat ceva extrem, extrem de grav: pentru prima oară în istoria NATO (dar şi caz în premieră în care un stat în negocieri de aderare la UE procedează astfel), într-un interviu pentru postul de radio Habor Global, ministrul de interne al Turciei (foto) a acuzat faptul că nu numai Gruparea FETO condusă de Gulen (care beneficiază de safe heaven în SUA) a fost actorul aflat în spatele evenimentelor din 15 iulie  (încercarea nereuşită de lovitură de stat militară n.n.). "

Pentru a nu lăsa vreun dubiu asupra înţelesului acestei afirmaţii care echivalează cu mai multe bombe nucleare trimise către prestigiul şi credibilitatea SUA, ministrul Soylu a adăugat următoarele, într-un interviu publicat de zairul Hurriet: „Este evident că Statele Unite au fost în spatele evenimentelor din iulie 2016. Cu acea ocazie, Europa s-a arătat entuziastă. După ce-am aflat citind documente britanice, am aflat că SUA se aflase şi în spatele lovirturii de stat din 27 mai 1960, asta citind declaraţia «Băieţii noştri au reuşit s-o facă!»“, a spus ministrul turc, referindu-se la o telegramă trimisă la Washington de Paul Henze, şeful staţiei CIA de la Ankara, imediat după ce militarii reuşiseră lovitura de stat sângeroasă care i-a adus la putere în 1960.

Acuzaţia asta deschide atâtea porţi spre scandaluri profunde încât nu ar ajunge săptămâni pentru enumerarea lor. Iată câteva implicaţii, în ordinea gravităţii:

Ministrul turc lasă să plutească o incertitudine asupra modului în care a ajuns în posesia telegramei confidenţiale a şefului de staţie CIA, oferind doar indicaţia unei surse britanice care a livrat documentele. Se spionau oare aliaţii? A „întors haina“ cineva din serviciile britanice care primeau asemenea telegrame pentru informare sau au fost piratate sistemele de comunicaţii britanice? Ministrul turc, în aceeaşi declaraţie, spune că ţara sa nu mai apelează la INTERPOL, deoarece organizaţia, sub presiunea SUA, nu a dorit să ia niciun fel de acţiune împotriva lui Gullen.

Dar cel mai grav lucru dintre toate este, dacă ne gândim şi la poziţia în care este pusă şi Romănia, faptul că doi dintre aliaţii noştri strategici au ajuns într-o situaţie absolut neobişnuită, Turcia acuzând SUA de a fi fost în spatele pregătirii unei lovituri de stat militare. Ambele ţări sunt aliate în NATO şi, în principiu, organizaţia, dacă vrea să-şi păstreze credibilitatea şi panaşul, ar trebui, după propria sa anchetă, să spună ceva. Din păcate, nu se poate altfel deoarece ideea că un aliat practică lovituri de stat într-o ţară aliată poate duce la o concluzie cum nu se poate mai primejdioasă, sugerată de altfel de ministrul turc, anume că SUA ar mai fi orchestrat cel puţin un asemenea evienment, folosind acelaşi tipic, adică militarii aflaţi sub conducerea uni grup de generali care s-au jucat într-atât cu focul încât s-au fript rău de tot. Unii definitiv.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

61 Comentarii

Florescu Constantin
23.05.2021, 12:01:48

Sultanul Erdogan nu mai are nici o legatura cu NATO, UE , USA iar faptul ca Turcia mai este inclusa in NATO este doar speranta ca acest Erdogan va fi debarcat de la conducerea Turciei. Erdogan este mai repede aliatul Rusiei si pastreaza legaturi apropiate cu tarile musulmane. Nu va intra niciodata in UE nu ptr drepturile omului pe care aproape le-a eliminat ci din cauza religiei. Nu are nimeni nevoie de turcafleti musulmani in UE.

-3 (31 voturi)
Vanatorul/d.c.
23.05.2021, 12:02:06

https://postimg.cc/t12b7r9w . In poza e aliatul cu care Erdogan impartaseste aceleasi valori : dragostea pentru Merkel, pentru teoristii palestini din Hamas si islamisti in general, precum si oarece gingașe trairi antisemite.

-7 (13 voturi)
Victor Nagy
23.05.2021, 12:25:00

........... "ministrul de interne al Turciei (foto) a acuzat faptul că nu numai Grupare FETO condusă de Gulen (care beneficiază de safe heaven în SUA) a fost singirl actor aflat în spatele evenimentelor din 15 iulie (încercarea nereuşită de lovitură de stat militară n.n.). " Ha ha ha .... ce stia tot satul a aflat si barbatul ( cred ca stia de atunci dar acum a ales sa o faca public ) . De ce acum ? Ca sa faca credibil / mascheze Calul Troian (Turcia ) in curtea Rusiei ? In articolul anterior , dl Unteanu afirma ... in titlu : " Joe Biden îi poate face Angelei Merkel cadoul cu care Cancelarul va rămâne în istorie" Cred ca se cuvine o rectificare ... in sensul ca : Germania condusa de d-na Merkel .... incepe sa-si castige independenta . Asta cred / sper eu ca este realitatea .

-9 (13 voturi)
Lucifer
23.05.2021, 12:36:15

Turcia s-a hazardat într-un joc riscant. Ca şi Germania, Turcia este prea mare pentru zona ei, dar prea mică pentru a face jocuri de putere globale. Dar Turcia are şi ea dreptatea ei: Europa de Vest nu mai prezintă nicio atracţie, este la fel ca Rusia, două zone fără şanse şi fără viitor care şi-au consumat propria istorie. Cu SUA+UK este altceva, Turcia blufează pentru a forţa un fel de acreditare din partea SUA pentru zona Orientului Mijlociu, Nordul Africii, zona dintre Marea Neagră şi Marea Caspică, etc, adică zona fostului Imperiu Otoman. Şi, chiar dacă SUA nu acceptă asta, Turcia îşi face propriul joc de reînviere a Otomanismului( aş zice că şi prin Europa de Vest se vrea aşa ceva prin crearea Federaţiei Europene condusă de Germania şi Franţa...). Prin zona noastră, TOŢI vor refacerea propriilor imperii-Rusia, Turcia, Germania+Franţa, chiar Hungaria, Polonia.... Da, şi România este într-o poziţie cel puţin incomodă, dar parcă începe o politică externă şi de securitate autonomă în care intră şi relaţiile cu Turcia( care plac sau nu unora sau altora). Pentru România, Turcia şi Polonia sunt planul B: dacă Europa de Vest sau NATO fac pactul diavolului cu Rusia( cum l-au mai făcut în WW2...), atunci o linie de rezistenţă în Est se impune. De aici au rezultat "trilaterala" Turcia, Polonia, România plus Ucraina, formatul B9 al statelor NATO din Est dar şi posibilitatea "noii Europe" numită Intermarium. Anul 2021 va fi un an decisiv pentru configurarea noilor zone influenţă şi de putere.

-6 (12 voturi)
Victor Nagy
23.05.2021, 13:03:42

........ " Ca şi Germania, Turcia este prea mare pentru zona ei, dar prea mică pentru a face jocuri de putere globale." " Cunoastete pe tine insuti si vei trai mult si bine pe pamant " ( din Biblie ) Atat timp cat Turcia isi cunoaste adevarata putere si se intinde cat este plapuma propriei puteri ... bravo ei ... bravo ca are plapuma mare , bravo ca o foloseste . Rusine celor ce au plapuma mica ... si nici nu o folosesc ... corespunzator . Interesant ca si turcii ca si germanii nu prea au spatiu vital .... in nord e Rusia ... in sud Siria ( Rusia ) , Izrael .... in est este Iranul ... deci cam limitata ... Turcia . Invidia pe realizarile celorlanti in contrapondere cu propria impotenta si slugarnicie .... este jenanta .

-7 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (61)

Modifică Setările