Al-Qaida a înfiinţat un „ministat“ într-o zonă ocupată în sud-estul Yemenului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraşul Mukalla FOTO Bloomberg
Oraşul Mukalla FOTO Bloomberg

Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia a înfiinţat un „ministat“ în împrejurimile oraşului Mukalla, în sud-estul Yemenului, afirmă surse citate de Reuters.

Filiala yemenită a reţelei teroriste Al-Qaida ocupă de mai multe luni Mukalla, un oraş-port de 500.000 de locuitori situat în sud-estul Yemenului, relatează agenţia de presă Reuters, citată de Mediafax.

Teroriştii au creat practic un „ministat“ în această zonă, anulând impozitele locale şi efectuând controale la frontiere, inclusiv la intrarea în port, cu ambarcaţiuni de mare viteză.

În înregistrări video de propagandă, militanţi ai Al-Qaida se laudă că au construit infrastructură rutieră şi că administrează numeroase spitale.

Existenţa „ministatului“ terorist este confirmată de zeci de diplomaţi şi de membri ai serviciilor de securitate yemenite.

Apariţia zonei aflate sub controlul Al-Qaida este una dintre consecinţele neintenţionate ale intervenţiei militare saudite în războiul civil din Yemen, notează Reuters, potrivit Mediafax.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite