Ambasadoarea Israelului la Bucureşti: „Israelul cheamă toate ţările care doresc pacea să se alăture Statelor Unite în a recunoaşte capitala la Ierusalim“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadoarea Israelului la Bucureşti, Tamar Samash, a declarat că statul său îi este recunoscător preşedintelui SUA pentru decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, se arată într-un comunicat al Ambasadei statului Israel la Bucureşti.

„Îi mulţumim Preşedintelui Donald Trump pentru decizia curajoasă şi corectă de a recunoaşte capitala Statului Israel la Ierusalim. Ierusalimul este de 3000 de ani capitala poporului evreu, iar la momentul înfiinţării Statului Israel, în urmă cu 70 de ani, guvernul l-a ales drept capitală. De fapt, de la exilarea evreilor de pe pământul strămoşesc în urmă cu 2000 de ani, Ierusalimul nu a mai fost capitala niciunui alt popor“, a declarat Tamar Samash.  

„Această declaraţie are o importanţă istorică deosebită deoarece recunoaşte faptul că Ierusalimul este inima tradiţiei, istoriei şi religiei iudaice. Este un pas esenţial pe drumul spre pace deoarece nu poate exista pace care să nu implice Ierusalimul drept capitală a Israelului“, a adăugat ea. 

„Israelul cheamă toate ţările care doresc pacea să se alăture Statelor Unite în a recunoaşte capitala la Ierusalim şi a muta ambasada acolo. În ceea ce priveşte status quo-ul locurilor sfinte, Israelul rămâne angajat să garanteze libertatea de cult pentru evrei, creştini şi musulmani deopotrivă, în speranţa că vecinii noştri din lumea arabă vor vedea Ierusalimul ca pe un simbol al păcii“, a conchis Tamar Samash, potrivit comunicatului Ambasadei Israelului la Bucureşti.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite