UPDATE Ambasadorul Italiei în Republica Democrată Congo a fost ucis într-un atac armat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luca Attanasio FOTO EPA-EFE
Luca Attanasio FOTO EPA-EFE

Ambasadorul Italiei în Republica Democrată Congo, Luca Attanasio, a fost împuşcat fatal, luni, într-un atac armat care a vizat un convoi al Programului Alimentar Mondial (PAM) în timpul unei vizite în apropiere de Goma, în estul aceste ţări africane, transmite AFP, care citează surse diplomatice.

Ambasadorul Luca Attanasio a fost „grav rănit în zona abdomenului şi a murit” în timp ce era transportat de urgenţă spre un spital din Goma, a declarat o sursă de rang înalt de la Kinshasa.

Alte două persoane, şoferul şi garda de corp a ambasadorului, au fost ucise în atac, precizează AFP, care citează surse apropiate dosarului.

Victimele călătoreau la bordul unui autovehicul dintr-un convoi MONUSCO, misiunea ONU pentru stabilizarea Republicii Democrate Congo, şi în care se afla şi şeful delegaţiei UE.

Potrivit agenţiei Reuters, care citează autorităţile Parcului Naţional Virunga, convoiul a fost atacat în apropierea oraşului Kanyamahoro, în jurul orei locale 10.15, în cadrul unei tentative de răpire.

Numeroase grupări armate acţionează în şi în jurul Parcului Naţional Virunga, o bijuterie turistică situată de-a lungul frontierelor congoleze cu Rwanda şi Uganda. Aceste grupări au atacat şi au ucis în repetate rânduri paznici ai parcului.

Aflat la Bruxelles, ministrul italian de Externe Luca Di Maio şi-a anunţat revenirea de urgenţă la Roma.

De cealaltă parte, armata congoleză a deschis o investigaţie proprie pentru a afla cine este responsbail de acest atac armat.

Luca Attanasio, în vârstă de 43 de ani, şi-a început cariera de diplomat în 2003, în urma unor studii comerciale la Universitatea Luigi Bocconi din Milano.

A activat iniţial în cadrul Direcţiei Afaceri Economice, după care a lucrat în probleme africane şi cooperare internaţională.

În străinătate, el a fost numit mai întâi şef al secţiei economice şi comerciale al Ambasadei Italiei la Berna (2006-2010), iar apoi consul general la Casablanca, în Maroc (2010-2013). 

După o perioadă la Roma, a devenit consilier al Ambasadei Italiei în Nigeria, în 2015. Se afla la Kinshasa din septembrie 2017, ca şef de misiune, apoi ca ambasador din octombrie 2019.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite