Americanii au semnat acordul cu talibanii: în teren va rămâne noua entitate, Emiratul Islamic al Afganistanului

Emisarul american în Afganistan Zalmay Khalilzad şi cofondatorul taliban Mullah Abdul Ghani Baradar FOTO EPA-EFE

Este, în fine, un „acord comprehensiv de pace“ care, în fine, ar trebui să pună capăt celui mai lung război din istoria SUA: a durat 18 ani. Mai mult decât cel de-al Doilea Război Mondial (4 ani), mai mult decât Războiul din Coreea (3 ani), mai mult decât războiul din Irak (9 ani) şi mai mult decât cel din Vietnam, a cărui durată oficială este de 8 ani.

NATO a răspuns apelului SUA şi a intrat în Afganistan începând cu luna decembrie 2001, dar întotdeauna americanii au furnizat cel mai mare contingent de trupe, 98.000 în momentul luptelor cele mai intense din 2011. În luna februarie a acestui an, în Afganistan mai sunt aproximativ 16.500 de militari veniţi din 38 de ţări şi care participă la operaţiunea Resolute Support a NATO care este una de sprijin şi asistenţă pentru armata afgană. Şi acum tot americanii sunt cei care furnizează cel mai mare contingent (8000 de militari), apoi Germania cu 1300 de soldaţi, UK cu 1100, Italia 900, Georgia 870 şi România cu 800 de militari. În afară de asta, luând parte la Operaţiunea Freedom Sentinel, în Afganistan mai sunt câteva mii de soldaţi americani, astfel încât numărul lor total este estimat de Pentagon la aproximativ 14.000 de militari.

Tot americanii sunt cei care au înregistrat şi cele mai multe victime, cifra dată de Pentagon la 20 februarie 2020 fiind de 1909 militri ucişi şi 20.717 răniţi, costul total al operaţiunilor diind evaluat de Pentagon la 776 miliarde dolari începând cu 2001, sumă din care 197,3 miliarde reprezintă contribuţia americană la reconstrucţia Afganistanului. Acestea sunt cifrele oficiale dar mai avem şi o altă evaluare, cea din studiul publicat de cercetători de la Brown University la finele anului trecut, de acolo rezultând că totalul sumelor cheltuite de SUA în războaiele din Siria, Irak şi Afganistan din 2001 încoace ar fi de 6400 miliarde dolari.

Ce s-a obţinut după cei 18 ani de lupte în Afganistan în care americanii şi aliaţii lor (printre care şi armata română) au folosit cele mai noi şi complexe dotări militare împotriva unor efective de talibani care nu au depăşit niciodată câteva mii de luptători de gherilă?

Emisarul american în Afganistan Zalmay Khalilzad şi cofondatorul taliban Mullah Abdul Ghani Baradar FOTO EPA-EFE

Răspunsul îl găsiţi sintetizat în documentul semnat ieri la Doha. Îl aveţi aici, un text intitulat, oarecum straniu, „Acord pentru a aduce pacea între Emiratul Islamic al Afganistanului, care nu este recunoscut de SUA şi cunoscut drept Taliban, şi Statele Unite ale Americii“.

Totul însă trebuie pus sub semnul unei relativizări majore, cea indicată de Preşedintele Trump care, într-o conferinţă de presă ieri la Washington a avertizat că „dacă lucrurile nu vor merge bine, ne vom întoarce“. Şi mai e un element complet neplăcut în ecuaţie: textul acordului a fost semnat doar de americani şi de reprezentanţii talibanilor, fără participarea reprezentanţilor guvernului de la Kabul, până acum cel puţin susţinut şi garantat de americani drept singurul reprezentant legitim al afganilor.

Prevederea esenţială este cea prin care „SUA se angajează să retragă din Afganistan toate forţele militare ale Statelor Unite, aliaţilor şi partenerilor săi de coaliţie, inclusiv personalul diplomatic neesenţial, contractorii, trupele private de securitate, instructorii şi personalul care asigură serviciile de sprijin în termen de 14 luni de la semnarea acestui Acord“. Cu următoarea defalcare la nivelul retragerii: prima etapă, în 135 de zile de la semnarea Acordului, va însemna reducerea numărului forţelor americane din Afganistan la 8600, proporţional fiind reduse şi forţele aliaţilor şi Coaliţiei. În plus, tot în această perioadă de 135 de zile, americanii trebuie să se retragă din cinci baze din Afganistan. În fine, în a doua etapă a retragerii, aceasta va deveni completă (se menţionează „toate trupele străine din Afganistan ) „în decursul următoarelor 14 luni de la semnarea Acordului“.

De cealaltă parte, angajamentul talibanilor este cel de a nu permite ca ţara lor să mai fie vreodată folosită ca platformă pentru pregătirea de acte teroriste: în termenii Acordului, „talibanii nu vor autoriza niciunul dintre membrii lor sau alţi indivizi sau alte grupări să folosească teritoriul afgan pentru a ameninţa securitatea SUA şi aliaţilor lor“. Al doilea angajament important pe care şi-l iau talibanii este ca, până la 10 martie, să înceapă ceea ce textul Acordului numeşte „negocieri intra-afgane“, adică unele care să cuprindă şi reprezentanţi ai guvernului de la Kabul, cel pe care până în acest moment au refuzat să-l recunoască. Totul însoţit de angajamentul de efectuare a unui schimb masiv de prizonieri.

„Dacă talibanii nu-şi vor respecta angajamentele, vor rata şansa de a se aşza la masa de discuţii împreună cu ceilalţi afgani şi să delibereze asupra viitorului ţării lor. Statele Unite nu vor ezita să anuleze acordul“, a spus Mark Esper, secretarul de stat american pentru apărare, prezent la Kabul pentru semnarea unei declaraţii comune cu guvernul afgan.

În cazul în care lucrurile vor merge în sensul normalizării situaţiei, atunci, în termenii Acordului, SUA se angajează că „vor cere recunoaşterea şi susţinerea Consiliului de Securitate al ONU“ pentru acest text fundamental.

Dar dacă nu? Americanii promit că vor reveni. Cum? Întrebarea se justifică deoarece, nicăieri în Acord, nu sunt prevăzute prevederi care să permită menţinerea unei baze, fie şi minimală, pentru forţe americane sau aliate sau ale Coaliţiei, aşa cum s-a întâmplat în Irak, spre exemplu. Caz în care orice încercare de revenire a americanilor în zonă ar presupune o operaţiune de mari proporţii care, după tipicul clasic, să fie lansată din exterior (operaţiune mai întâi aeriană eventual de pe navele Flotei din Oceanul Indian, urmată de desant terestru), practic reluare a etapelor războiului de 18 ani. Nu este imposibil, dar va fi extrem de greu de convins opinia publică americană de necesitatea trimiterii unei asemenea noi forţe expediţionare de asemenea anvergură, situaţie ce s-ar putea repeta şi în multe state aliate.

Dar vor crea oare talibanii pretextul pentru anularea Acordului? Dificial de imaginat deoarece, pe fond, victoria lor este totală şi transmite un mesaj de tip precedent istoric în întreaga lume musulmană. Au reuşit cele patru obiective de importanţă politică, strategică şi cu un simbolism uriaş:

1) Au reuşit acordul în care americanii se angajează să plece acasă împreună cu toate trupele străine prezente pe teritoriul afgan;

2) Vor avea statul care să se numească Emiratul Islamic al Afganistanului (aceasta implicând, aşşa cum au anunţat de mai multe ori, o n ouă Constituţie care să impună Charia), necruţătoarea lege islamică);

3) Au un Acord în care se prevede că SUA vor începe procesul de scoatere a talibanilor de pe lista de sancţiuni şi urmărire internaţională;

4) Au obţinut angajamentul că „SUA se vor abţine de la ameninţara cu forţa sau utilizarea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a Afganistanului sau să intervină în treburile sale interne“.

La rândul lor, americanii se pot retrage spunând că şi-au îndeplinit obiectivul major de a anihila orice perspectivă ca Afganistanul să rămână un safe heaven pentru origanizaţiile teroriste şi că au obţinut garanţiile contractuale în acest sens, mesaj care ar putea, pe plan intern, să fie un atu pentru alegătorii lui Donald Trump.

Până în acest moment, liderii noştri politici nu s-au grăbit să salute acest moment istoric, precum şi întoarcerea foarte curând acasă a soldaţilor din Afganistan, cei cu care s-au grăbit mereu să se „tragă în poză“. Să vedem care vor fi termenii în care vor vorbi despre succesul participării noastre la o misiune pe care istoria o va pune la locul său meritat.