Amnesty International şi antisemitismul stângii

În timp ce Amnesty International crede că Israelul ar practica ”apartheid” în tratamentul aplicat arabilor Ţării Sfinte, statul evreu acuză ONG-ul de antisemitism. Unul, evident, de stânga. De partea cui e dreptatea?

Amnesty International a dat recent publicităţii un voluminos raport referitor la tratamentul aplicat palestinienilor. Cele 300 de pagini ale documentului sunt o colecţie de acuze privind acte cotate ca încălcări şi ”negări ale drepturilor şi libertăţilor populaţiei palestiniene”, care ar crea ”un regim instituţionalizat de opresiune şi dominaţie sistematică” şi ar permite, potrivit ONG-ului, să se considere că Israelul i-ar ”trata pe palestinieni ca un grup rasial inferior”. Raportul se înscrie într-un şir de acuze similare ale altor ONG-uri cu agende de stânga, de extremă stânga, sau anti-israeliene, precum B*Tselem sau Human Rights Watch, fiind în esenţă nu mai puţin unilateral.

Pentru că raportul dat publicităţii de Amnesty International ”uită” să menţioneze componente cheie ale unui segment atât de amplu al realităţii, încât nu poate fi considerat decât produs ideologic pur. Ce uită între altele să menţioneze raportul? Şi ce efecte va avea?

Şase motive pentru care AI greşeşte încă din titlul raportului său

1. Intitulat ”Apartheidul Israelului contra palestinienilor: un crud sistem de dominatie şi crimă contra umanităţii", raportul face abstracţie de terorismul palestinian, care nu e calificat nicăieri ca atare, deşi e sistematic şi îndreptat de multe decenii împotriva populaţiei civile, israeliene.

2. Documentul ignoră şi democraţia israeliană şi complexităţile istorice ale devenirii ei. Or, cetăţenii ei din segmentul minoritar, arab, se bucură de drepturi civice şi politice egale cu ale evreilor. Arabii israelieni sunt reprezentaţi de partide proprii în parlament, au exponenţi în guvern, la Curtea Supremă, în cele mai înalte poziţii şi instituţii ale statului. A plasa, cum face AI, Israelul în vecinătatea regimului generalilor din Myanmar, care şi-a surghiunit în masă populaţia Rohyngia, e a sfrunta cinic realitatea, a o lua în derâdere şi a o transforma în bătaie de joc.  

3. La fel e şi preluarea greşită a unui concept legat de sistemul de apartheid al Africii de Sud, însemnând completa sau parţiala segregare a negrilor şi a membrilor altor rase de populaţia minoritară, albă. Nici vorbă nu poate fi de segregare în Israel, ori ca semiticul popor evreu să fie cotat, aşa cum fac ideologii extremei stângi, ca fiind de ”rasă albă”, iar liderii săi drept tributari ai ideologiei supremaţiei albe.   

4. Lipsa de obiectivitate a organizaţiei e vădită când, ignorând necesităţile securitare şi coexistenţa iudeo-arabă în mare excelentă, în Ţara Sfântă, acuză statul evreu că, ”de la înfiinţarea sa”, ar fi ”urmat o politică explicită de stabilire şi menţinere a hegemoniei demografice evreieşti şi de maximizare a controlului său asupra pământului în beneficiul evreilor israelieni”. Ceea ce implică evidenţa că Amnesty International nu-i recunoaşte, de facto, Israelului dreptul de a exista ca stat evreu şi că, deci, e animat de antisemitism, conform definiţiei internaţional acceptate a noţiunii.

Toate acestea şi altele justifică pe deplin replica autorităţilor israeliene, potrivit cărora ONG-ul „aplică statului evreu standarde duble şi îl demonizează, pentru a delegitima existenţa Israelului ca patrie a poporului evreu”. Iată o definiţie cât se poate de justă şi cuprinzătoare a antisemitismului de tip antisionist, propriu de multe decenii extremei stângi apusene, respectiv ”antisemitismului modern”, după cum i-a spus ministerul de externe israelian. La fel, ori în mod similar, văd lucrurile, în covârşitoarea lor majoritate, şi SUA, şi marile organizaţii evreieşti americane, şi marile ziare supraregionale germane, inclusiv presa de stânga din Republica Federală.

5. Între efectele extrem de pernicioase pe care le poate avea acest părtinitor raport, se situează, la loc de frunte, alimentarea masivă a unui antisemitism care a crescut oricum enorm, în vest, în ultimul timp. Documentul, care ar putea facilita traducerea în justiţie a Israelului, în faţa unei Curţi Penale Internaţionale riscând să fie la fel de puţin obiectivă faţă de singurul stat evreiesc din lume ca Adunarea Generală ONU sau Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, mai are neajunsul major de a minimaliza, implicit, apartheidul sudafrican şi rasismul ideologilor suprematismului alb.  

6. Înseamnă toate acestea că palestinienii ar trăi în paradis? Defel. Nici ei, nici evreii israelieni. Pe care grupările palestiniene conducătoare, OEP şi Hamas, nu-i acceptă într-un viitor stat palestinian purificat etnic. Or, se ascunde aici o ostilitate iudeofobă şi o concepţie segregaţionistă, palestiniană, despre care, de asemenea, nu e vorba defel în raportul AI. Care ştie că, pentru soarta oamenilor trăind în aria unui conflict încă nerezolvat, de vină sunt, mai ales, liderii proprii.

Realitatea faţă cu ideologia

Iar cei palestinieni, între care şi Yasser Arafat şi succesorul său, au preferat, frivol, terorismul, repetatelor oferte de pace şi de transpunere a soluţiei celor două state, între care cele extrem de generoase faţă de revendicările palestiniene, mediate de fostul preşedinte american Bill Clinton. 

Activitatea AI şi rapoartele acestui ONG au părut, mult timp, credibile, respectabile şi utile apărării drepturilor omului. Dar aberantul şi vitriolantul ei produs anti-israelian actual, reeditând ideea rezoluţiei de maximă ruşine a ONU, revocată acum 31 de ani, care echivala, antisemit, ”sionismul cu rasismul”, decredibilizează fatal Amnesty International.

În plus, raportul aduce încă un enorm deserviciu păcii în Orientul Mijlociu. Căci ”nu e obiectiv”, ci reprezintă activism, ”militantism politic”, după cum afirmă, textual, ziarul german Tagesspiegel. Conform cotidianului de stânga berlinez, raportul conţine ”greşeli, imprecizii şi exagerări grosolane”, despre ”situaţia complexă a unor palestinieni, trăind în condiţii regretabile, în care ar fi multe de ameliorat, dar care n-are nici în clin nici în mânecă cu apartheidul”.

Nu altfel văd lucrurile şi alte ziare germane progresiste, între care Süddeutsche Zeitung şi TAZ, care deplâng lipsa diferenţierilor dintr-un raport vehiculând aserţiuni precum acuza de ”regim de apartheid” pe care până şi ecologist-stângista TAZ o etichetează ca ”absurdă”.

Discursul antisemit al stângii, resorturile şi ţelurile lui

Dar e ea absurdă? Sau urmăreşte vreun ţel nemărturisit? De pildă, distrugerea statului evreu, cum presupune analistul britanic Richard Kemp, care a cerut autorităţilor de la Londra să intervină împotriva unui ONG cu un mesaj de ură, avându-şi cartierul general în Regatul Unit? De ce s-a autodiscreditat Amnesty? Pentru că, în siajul dezinformărilor kaghebiste şi securiste ale anilor 60 şi 70, AI şi-a asumat modul de a fi şi de a se comporta al extremei stângi apusene. Care, (de pe poziţii neomarxist-deconstructiviste) a lansat un narativ ideologic anti-apusean şi anti-iudeo-creştin, prea puţin congruent cu realitatea, dar apropiat de revendicările islamiste, refuzând suveranitatea nemusulmanilor în ţinuturi controlate cândva, în istorie, de islam. Or, realitatea conferă succes diplomatic şi o tot mai amplă legitimitate internaţională, inclusiv în lumea arabă, statului evreu.

Pentru apărarea de această realitate, de argumente şi logică a delirului stângist şi islamist cerând între altele boicotarea şi lichidarea acestui stat, e nevoie, între nemusulmanii din vest, de zelul fanatic al unei religii surogat, seculare. Care nu se poate lipsi de un limbaj pseudoclerical, de tip ”newspeak”. Acest jargon contorsionează şi falsifică, întru propagarea mimatei ”sacralităţi” a narativului propriu, sensul unor cuvinte cheie ca apartheid, rasism, sionism, naţionalism, fascism, Holocaust, putere, opresiune, dominaţie, din ale căror înţeles şi conotaţii strâmbate se extrage susţinerea dogmelor ultramoraliste alimentând prejudecăţi, inclusiv identitare, inclusiv antisemite. Aşa s-a ajuns ca AI să sugereze prin raportul său că dreptul evreilor la o ţară proprie în patria lor istorică ar fi, chipurile, o violare a dreptului internaţional. Ceea ce, evident, nu este. 

La fel, delegitimarea, demonizarea şi duplicitatea standardelor aplicate statului evreu nu sunt singurele piloane ale discursului antisemit al stângii contemporane. El mai conţine şi negarea sau minimalizarea caracterului antisemit şi rasist al Holocaustului, întru anexarea, de către neevrei, a suferinţelor evreilor torturaţi şi asasinaţi de cel de-al Treilea Reich, o poziţie căreia i-a dat glas, recent, actriţa americană Whoopi Goldberg, când a susţinut repetat (înainte de a-şi regreta derapajul) că ”Holocaustul nu e despre rasism”. Iar evreii ar fi ”albi” şi deci, implicit, potrivit ideologiei neomarxiste a ”teoriei critice rasiale”, ”făptaşi”. Or, evreii au fost exterminaţi de regimul hitlerist tocmai pentru că erau evrei şi reprezentau, pentru nazişti, ”o rasă inferioară”.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle