Ankara anunţă primele pierderi în Siria de la declanşarea operaţiunii „Scutul primăverii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari turci în nordul SIriei FOTO AFP
Militari turci în nordul SIriei FOTO AFP

Doi militari turci au fost ucişi, iar alţii şase răniţi de la începutul operaţiunii „Scutul primăverii“ în provincia Idlib, din nord-vestul Siriei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Ankara.

„În urma bombardării unor poziţii ale militarilor noştri de către forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în zona de operaţiune Scutul primăverii, doi militari de-ai noştri au decedat, în timp ce alţii şase au fost răniţi“, se arată într-un comunicat al Ministerului turc al Apărării.

Este vorba de primul anunţ al părţii turce în legătură cu pierderile suferite în Siria după declanşarea intervenţiei „Scutul primăverii“, la 27 februarie.

Potrivit sursei citate, armata turcă a distrus 151 de tancuri şi a doborât trei avioane, opt elicoptere şi trei drone ale inamicului în cursul operaţiunii duse în provincia Idlib împotriva forţelor fidele lui Bashar al-Assad.

Ankara a lansat  „Scutul primăverii“ după uciderea a 33 de militari turci în Siria.

Situaţia s-a deteriorat grav în Idlib începând din decembrie anul trecut, când Bashar al-Assad, protejat de Rusia, a declanşat o ofensivă împotriva rebelilor din această provincie, unii dintre ei susţinuţi de Turcia. Idlib este considerat ultimul bastion rebel din teritoriul sirian.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite