Arestat din gelozie: capcana întinsă de prinţul moştenitor saudit unui văr

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammad bin Salman, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite FOTO EPA-EFE
Mohammad bin Salman, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite FOTO EPA-EFE

Dat de multe ori ca exemplu de către actualul rege al Arabiei Saudite, prinţul Salman bin Abdulaziz este acum una dintre victimele campaniei de epurare a vărului său, prinţul moştenitor Mohammad bin Salman Al Saud. El stă închis de mai bine de doi ani fără să fie condamnat oficial.

Pe când era adolescent, Mohammad bin Salman, supranumit MbS, îşi însoţea adesea tatăl, Salman, pe atunci guvernator al Riadului, în vacanţe în sudul Franţei. Fan al jocurilor video, băiatul de 17 ani era uneori certat de către viitorul rege, care îi reproşa lipsa de interes faţă de studii: „Uită-te la vărul tău. Este studios şi învaţă limbi străine în loc să-şi petreacă timpul cu consola de jocuri şi să mănânce pizza”, mărturiseşte un apropiat al familiei regale saudite pentru cotidianul francez „Le Point”.

Tânărul dat ca exemplu nu era altcineva decât prinţul Salman bin Abdulaziz. Cu patru ani mai mare decât MbS, Salman şi-a încântat mereu familia cu reuşite la învăţătură şi spiritul său deschis. Titular al unui doctorat în drept comparat la Sorbona, acest prinţ rafinat cu fizic de actor este un vorbitor fluent de arabă, engleză şi franceză. În tinereţe, era, prin comparaţie, antiteza lui Mohammad bin Salman, închis în sine şi aflat mereu sub aripa tatălui său, căruia îi datorează evoluţia fulgerătoare de la un moment dat.

Ţinut în detenţie fără să fie acuzat

Între timp, MbS a devenit cel mai puternic om din Arabia Saudită. Prinţ moştenitor încă de la vârsta de 32 de ani, el este considerat conducătorul de facto al Arabiei Saudite, întrucât regele Salman, în vârstă de 84 de ani, are mari probleme de sănătate. În ceea ce-l priveşte pe ilustrul său văr, prinţul Salman bin Abdulaziz, el este acum ţinut în arest. Convocat de MbS la Palatul Regal din Jeddah, la 4 ianuarie 2018, prinţul a fost plasat în detenţie împreună cu tatăl său Abdullah, fratele cel mic al fondatorului şi primul rege al Arabiei Saudite.

La mai bine de doi ani de la plasarea în detenţie, în timp ce impetuosul prinţ moştenitor procedă la un nou val de arestări în cadrul familiei regale, soarta prinţului Salman, astăzi în vârstă de 40 de ani, rămâne necunoscută. „După ce a stat iniţial în închisoarea de înaltă securitate Al-Ha'ir (la sud de Riad, n. red.), el a fost transferat apoi, în compania tatălui său Abdullah, la o proprietate, unde este păzit de 12 gărzi de corp”, spune sursa «Le Point». „Ei pot să dea două telefoane de persoană şi pot primi câte o vizită pe săptămână, dar nu au acces la un avocat şi nu sunt vizaţi oficial de vreo acuzaţie”, adaugă ea.

Printul Salman bin Abdulaziz FOTO Captura YouTube

Prinţul Salman bin Abdulaziz Captură YouTube

Intermediarul

Cum de acest „văr exemplar” a ajuns într-o astfel de situaţie? Fiind la conducerea mai multor societăţi private de transport (avioane şi iahturi), Salman bin Abdulaziz îşi petrecea o mare parte a timpului său în Europa, mai ales în Franţa, unde îşi formase un cerc. A fost văzut alături de Emmanuel şi Brigitte Macron în 2017, de Jacques Lang, preşedintele Institutului Lumii Arabe, sau de fostul ministru Charles Pasqua, decedat în 2015. „Prinţul Salman era foarte bine introdus pe lângă oameni politici francezi, dar nu era interesat de politică”, dă asigurări sursa „Le Point”.

În toamna anului 2016, Salman bin Abdulaziz stârneşte suspiciuni la Riad printr-o vizită în plină campanie prezidenţială în Statele Unite pentru a se întâlni cu senatorul democrat de California Adam Schiff. Ori, pe atunci, Riadul îl susţinea în culise pe candidatul republican Donald Trump şi l-a somat pe prinţ să se întoarcă în ţară în cel mult 24 de ore. El a refuzat. „A existat o neînţelegere cu cei de la Riad. Aceştia au crezut că el discuta cu membrii Congresului pentru a o ajuta pe democrata Hillary Clinton, dar nu era cazul”, explică sursa saudită.

Instalarea lui Donald Trump la Casa Albă strânge şi mai mult legăturile dintre Statele Unite şi petromonarhia dirijată de MbS. În mai 2017, noul lider de la Casa Albă şi-a efectuat prima deplasare în străinătate în Arabia Saudită. La Washington, prinţul moştenitor este recunoscut ca noul om puternic de la Riad. Locuind la acea vreme la Paris, Salman, în relaţii reci cu MbS, nu se hazardează să se întoarcă în ţară. „Altădată amici, MbS era foarte gelos pe Salman, pentru că el era cunoscut în Franţa fără să aibă vreo poziţie oficială, în timp ce nimeni nu auzise de prinţul moştenitor înainte de accederea sa la putere”, afirmă sursa citată.

Apelul telefonic

Într-o dimineaţă din luna iulie a anului 2017, prinţul Salman a primit un telefon din regat. La celălalt capăt al firului era vărul său Mohammad bin Salman. „Conversaţia a durat o oră şi zece minute, iar MbS l-a încurajat să se întoarcă în ţară, amintindu-i că sunt veri”, spune sursa. Era cu peste un an înainte de asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi. Mai mulţi membri critici ai familiei regale fuseseră ademeniţi astfel în regat. Dar tânărul prinţ nu anticipa capcana. „În realitate, MbS s-a jucat cu el. Scopul său era să aducă în regat toate persoane în măsură să vorbească în străinătate şi să le reducă la tăcere”, subliniază sursa din cadrul familiei regale saudite.

Reîntoarcerea în Arabia Saudită a decurs calm. Invitat la Palatul Regal din Jeddah, prinţul pozează alături de MbS şi regele Salman. „Salman era foarte ambiţios şi visa să fie în apropierea tronului, dar nu reprezenta vreun pericol pentru MbS”, este de părere un diplomat occidental intervievat de „Le Point”.

Mohammad bin Salman dand mana cu Donald Trump la summitul G20 de la Osaka in iunie 2019 FOTO EPA-EFE

Prinţul moştenitor saudit dând mâna cu Donald Trump la summitul G20 de la Osaka, în iunie 2019 FOTO EPA-EFE

Epurarea

În octombrie 2017, MbS îşi scoate la iveală partea întunecată a personalităţii sale. El recurge la o epurare fără precedent împotriva a zeci de prinţi şi oameni de afaceri, pe care îi închide la hotelul de lux Ritz-Carlton din Riad. Acuzaţi de corupţie, majoritatea dintre ei sunt eliberaţi după ce acceptă să ramburseze miliarde de dolari. Printre prinţii vizaţi figurează şi şeful Gărzii Naţionale, Miteb bin Abdullah, fiul regelui defunct. „Prinţul moştenitor i-a închis pe toţi cei din familia regală care îi criticau acţiunile. Era un mesaj clar transmis întregii familii”, explică diplomatul occidental.

Trei luni mai târziu, prinţul Salman este chemat la palatul regal şi nu mai iese liber de acolo. „Garda l-a lovit atât de tare, încât şi-a pierdut cunoştinţa. Era o baltă de sânge în jurul lui”, povesteşe sursa de la palat. Fără veşti de la fiul său, Abdullah, un fost consilier al regelui Fahd, îşi alertează cunoştinţele din străinătate. A fost arestat la rândul lui a doua zi. „Este vorba de gelozie şi de o teamă nejustificată a lui MbS că vărul său ar putea realiza o lovitură de stat împotriva lui”, consideră apropiatul familiei regale saudite.

Arestarea ultimilor potenţiali rivali

Operaţiunea de epurare nu s-a oprit aici. Acum câteva săptămâni, prinţii Ahmed şi Mohammad bin Nayef au fost arestaţi şi închişi într-o tabără din deşert. Informaţia a fost dezvăluită de Reuters, care a obţinut-o de la patru surse din anturajul palatului regal.

Potrivit surselor Reuters, cei doi prinţi şi încă o persoană, arestată de asemenea, sunt acuzaţi că „au stabilit contacte cu puteri străine, cu americanii îndeosebi, în scopul de a realiza o lovitură de stat“.

„Odată cu aceste arestări, MbS îşi consolidează accederea la putere. Odată cu această epurare, s-a terminat“, a precizat una dintre surse, dând de înţeles că prinţul moştenitor nu mai are adversari susceptibili să-i conteste instalarea pe tron.

Potrivit Reuters, implicarea unor oameni din anturajul lui MbS în asasinarea lui Khashoggi îi îngrijorează pe unii membri ai familiei regale, care se îndoiesc de capacitatea prinţului moştenitor de a conduce ţara.

Astfel, unii dintre ei văd cu ochi buni îndepărtarea lui MbS în favoarea prinţului Ahmed, singurul frate încă în viaţă al regelui Salman. Acest scenariu ar avea aprobarea mai multor puteri occidentale, precum şi a aparatului saudit de securitate, dar el pare de-acum puţin probabil.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite