În lume

articolul anterior articolul urmator

FOTO Atentat cu maşină-capcană împotriva Ambasadei Franţei la Tripoli. Oficialii libieni denunţă un atac terorist

0
23 Apr 2013 09:08:36
Autor: Viorica Marin, Elena Dumitru
Un atentat cu maşină-capcană a fost comis marţi împotriva sediului ambasadei Franţei din Tripoli. FOTO twitter.com
Un atentat cu maşină-capcană a fost comis marţi împotriva sediului ambasadei Franţei din Tripoli. FOTO twitter.com

Un atentat cu maşină-capcană a fost comis marţi împotriva sediului ambasadei Franţei din Tripoli, iar doi paznici au fost răniţi relatează AFP. Ministrul libian de Externe a calificat atacul drept un act terorist.

Un atentat cu maşină-capcană a fost comis marţi împotriva sediului ambasadei Franţei din Tripoli, iar doi gardieni au fost răniţi, dintre care unul grav, fiind produse pagube matriale importante, potrivit unei surse din domeniul securităţii libiene, relatează AFP.

Ministrul libian de Externe Mohammed Abdel Aziz a condamnat atentatul, pe care l-a calificat drept "act terorist".

Atacul de marţi este primul îndreptat împotriva unei ambasade americane din Tripoli. Ministrul de Externe al Franţei, Laurent Fabius, a condamnat atentatul şi a promis că autorităţile vor demara o anchetă imediat pentru a scoate la lumină vinovaţii. 

Ambasada Franţei a fost lovită de ceea ce se pare a fi o maşină-capcană, în urmă atentatului fiind răniţi doi gardieni din serviciul de securitate al misiunii diplomatice. „A fost un atac asupra ambasadei. Credem că a fost un vehicul-capcană“, a afirmat un oficial pentru Reuters, adăugând că importante pagube materiale au fost provocate clădirii. 

Explozia a spart mai multe conducte de canalizare, iar strada este acum inundată. 

Deflagraţia a afectat şi clădirile de lângă ambasadă, potrivit BBC. În faţa acestora s-au strâns acum rezidenţii de pe acea stradă, furioşi de lipsa de securitate şi nemulţumiţi de amplasarea ambasadei în cartierul lor. 

Potrivit corespondentului AFP în capitala Libiei, clădirea a fost grav avariată şi o parte din zidul imobilului a fost distrus. Două autoturisme parcate alături au fost carbonizate.

Explozia s-a produs la ora locală 7.00 (8.00, ora României). Ambasada funcţionează într-o vilă cu două etaje situată la colţul unei străzi, în cartierul rezidenţial Gargaresh.

„S-a auzit o explozie puternică. A fost o mare eroare ca Ambasada Franţei să fie instalată în cartierul nostru“, a declarat un vecin venit la faţa locului.

La 11 septembrie 2012, un atentat a avut loc împotriva consulatului american la Benghazi, în care au fost ucişi patru americani, inclusiv ambasadorul în Libia Chris Stevens, iar la 12 ianuarie a avut loc un atac împotriva consulului Italiei.

 

 
 
Vom reveni cu amănunte

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările