Atenţie la cele trei crize globale mortale, multiple şi suprapuse!

Decidenţii politici se feresc să le pomenească împreună, nu vor să spună exact ceea ce sunt ele, adică părţi componente ale unui bloc coerent care se constituie în cea mai teribilă ameninţare globală a epocii moderne.

Sunt trei, criza climatică, criza alimentară şi pandemia cu Covid-19. Fiecare în parte şi mai ales împreună, au dovedit că au o capacitate autonomă de evoluţie ascendentă, rapidă, constantă şi care cuprinde din ce în ce mai largi zone geografice ale planetei, cu efecte mortale vizibile pe termen scurt, şi perfect previzibile pe termen mediu, lung. Prin persistenţă şi auto-alimentare, pot să afecteze şi să schimbe, poate chiar definitiv, caracteristicile de dezvoltare ale unei largi părţi a omenirii.

Ceea ce atrage acum atenţia este suprapunerea lor perfectă într-un sistem foarte asemănător celui prin care foile de ceapă suprapuse protejează miezul. Cele trei crize, prin caracteristicile lor specifice, se susţin una pe cealaltă, antrenând consecinţe economice care modifică relaţiile de producţie, pieţele muncii şi comportamentele sociale în societăţile afectate. Totul în cel mai dramatic context imaginabil, în prezenţa unei clase politică obişnuite să navigheze doar în climatul auto-sustenabil generat de prosperitatea economică şi garanţiile date de un uriaş mecanism mondial care, până acum, a mers în virtutea obişnuinţei. Neschimbând nimic nu fiindcă totul ar fi fost  perfect, departe de asta, ci fiindcă totul era îndestul de convenabil pentru destul de multă lume: iar cea mai gravă criză, cea din 2008, păruse depăşită fără prea mari scuturături de sistem. Chiar mai mult, până de curând, orice discuţie despre tragediile produse de combinaţia pandemie, schimbări climatice şi ameninţarea foametei erau categorisite drept teme vehiculate exclusiv de progresişti, neo-marxişti, neo-comunişti, anarhişti de stânga, minciuni ordinare create de sistemul de propagandă al ocultei iudeo-masonice.

Dar abordarea asta s-a dovedit contrazisă de realitate şi faptul că a fost ignorată se răzbună prin amplificarea crizei.

Dovezile în teren se multiplică şi apar acum zeci şi zeci de studii care argumentează, din nou, că ar trebui elaborate rapide modele de reconstrucţie a economiilor lumii de mâine, atenuând nu numai efectele de suprafaţă, ci conştientizând şi proporţiile uriaşe ale modificărilor care deja s-au produs în societăţile contemporane sau sunt anunţate ca iminente.

1. Este limpede că efectele pandemiei sunt cele legate de consecinţele sale asupra vieţii oamenilor, dar au fost puse în evidenţă mai multe hibe grave, structurale, la nivelul tuturor societăţilor. În proporţii diverse, s-a dovedit public fie incapacitatea, fie slaba pregătire şi lipsa de viziune preventivă a liderilor politici care, în consecinţă, nu au mai putut decât să reacţioneze la criză, cârpind ce se putea, când se mai putea şi cu ce se găsea prin ogradă. Structurile au fost nepregătite şi rezervele prost sau foarte prost manageriate, fapt care s-a repercutat la nivelul populaţiei, accentuând starea de incertitudine şi de panică. Concluzia este că, în cazul crizei pandemiei, există deja certitudinea privind cele două sub-crize aflate în desfăşurare, cea a medicamentelor şi materialelor sanitare precum şi cea cea, aflată doar la început, a pieţelor de muncă şi şomajului aferent.

2. Pandemia a atacat puternic şi structurile de funcţionare ale statelor, coerenţa acestora, modul de operare al circuitelor puterii centrale şi locale dar a produs şi efecte pe care doar ni le putem închipui asupra sistemelor secundare. Cel şcolar spre exemplu, atâta timp cât fiecare stat adoptă politici naţionale proprii, niciuna confirmată vreodată de o aplicare în realitate. În Europa, nici măcar pe timp de război.

3. Indicii de risc climatic continuă să se înrăutăţească, iar previziunile pe termen scurt şi mediu sunt catastrofale, indicând o tendinţă constantă de modificare a condiţiilor de climă pe zone largi ale planetei. Creşterea continuă a temperaturilor  este ireversibilă şi va genera deşertificarea unor zone enorme, fiind o precondiţie pentru dezvoltarea unor patologii care să se transforme în alte pandemii. Spre exemplu, anumite tipuri de ţânţari vectori ai Zika, febrei galbene, etc se deplasează anual înspre zona nord până în Alaska, conform unui studiu apărut în revista PLOS şi citat de Relief WEB. În plus, distrugerea ecosistemului este un factor cert favorizant al epidemiilor, aşa cum este atestat în cazul Ebola sau paludismului. Să nu uităm spun cei de la Global Virome, că fauna sălbatică este vazda a aproximativ 1,7 milioane de viruşi neclasificaţi, iar Ebola a părut în 2017 într-o zonă proaspăt despădurită din Africa occidentală tocmai după ce liliecii pierduseră o parte masivă a habitatului lor natural.

Iată, ţările cele mai afectate în acest an de riscuri climatice conform German Climate Risk Index 2020:

Suprapuneţi această ultimă hartă pe cea a difuzării globale a pandemiei şi vedeţi zonele exacte în care şi riscurile se combină.

4. Poate să apară o „pandemie a foamei“, prevăzută oficial de un document comun al celor de la FMI, OMS şi FAO despre care am vorbit pe larg într-un articol anterior. Dar cel mai grav, în imediat, este avertismentul reiterat de mai m ulte surse, deschise sau confidenţiale, rapoarte ale diverselor servicii de informaţii, că este foarte nobil, ba chiar probabil, ca această combinaţie de crize să aibă consecinţe foarte serioase atât în ţările care vor fi lovite de acest fenomen, cât şi în ţările dezvoltate înspre care se vor îndrepta valuri necontrolate de migraţie. Dar şi - iar asta se simte deja acum - suferind de pe urma reducerii sau anulării semnificative a linii lor de aprovizionare. Dar şi a schimbării în natura forţei de muncă de cel mai jos nivel, necalificaţii care prestează munci sezoniere, de obicei folosiţi în agricultură. Există rapoarte, vom vorbi cu altă ocazie mai mult despre ceea ce conţin, care atrag atenţia că, dacă lucrurile mai continuă mult în direcţia de acum, nu este deloc exclus să apară “revolte ale foamei“ sau să vedem o combinaţie între acestea şi nemulţumirea şomerilor al căror număr creşte pe măsură ce se vede cât de adânci au fost şi vor rămâne rănile produse de pandemie, combinate cu celelalte crize de care aminteam. Iată amplitudinea acestei crize, aşa cu o prevăd cei de la Programul alimentar mondial : în lume, numărul persoanelor grav afectate de foamete s-ar putea dubla datorită pandemiei, ajungând până la finele anului la 250 de milioane de oameni. Pandemia are un impact potenţial catastrofal pentru milioane de persoane deja extrem de fragilizate. Anul trecut conflictele armate erau principalul factor cauzator de crize alimentare pe plan naţional sau regional (77 milioane de oameni afectaţi) , dar condiţiile climatice extrem erau deja pe locul doi, afectând 34 milioane de oameni. „Nu există încă foamete. Dar trebuie să vă avertizez că dacă nu ne pregătim şi nu acţionăm acum pentru a garanta accesul, evita deficitele de finanţare şi perturbările circuitului comercial - am putea să fim confruntaţi peste câteva luni cu episoade multiple de foamete de proporţii biblice. În timp ce ne confruntăm cu pandemia de Covid-19, suntem în pragul unei pandemii de foame“ - a declarat David Beasley, şeful acestui program al ONU, în faţa Consiliului de Securitate.

Trei crize care se suprapun, din ce în ce mai corozive, fără să avem nici măcar perspectiva unei reacţii unitare a factorilor de decizie. Ba chiar dimpotrivă, se accentuează politizarea crizelor exclusiv în perspectiva unor campanii electorale şi în termenii unor ideologii ale vechii lumi. Poate, cine ştie, se schimbă jocurile şi nu rămânem doar cu asta. Abia atunci vom fi martorii marii pandemii.