Avertisment ONU: Schimbările climatice şi bolile ameninţă să transforme planeta într-un „iad nelocuibil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezastrul provocat de uraganul Ianus, în Grecia
Dezastrul provocat de uraganul Ianus, în Grecia

Creşterea numărului dezastrelor climatice, alături de pandemia de COVID-19, demonstrează că liderii politici şi economici nu reuşesc să oprească transformarea planetei într-un „iad nelocuibil“ pentru milioane de oameni, conform unui raport emis luni de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), relatează Thomson Reuters Foundation.

În ultimele două decenii, numărul dezastrelor provocate de fenomenele meteorologice extreme aproape s-a dublat la 6.681, în creştere de la 3.656 între 1980 şi 1999, conform unui raport emis cu o zi înainte de Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor, marcată în fiecare an la 13 octombrie.

Inundaţiile şi furtunile din ce în ce mai grave au constituit aproximativ patru cincimi din totalul dezastrelor naturale din perioada 2000-2019, la care s-a adăugat o înmulţire a perioadelor de secetă, incendii şi valuri de caniculă.

”Suntem în mod deliberat distructivi. Aceasta este singura concluzie la care se poate ajunge”, acţiunile pentru reducerea schimbărilor climatice şi a altor ameninţări majore întârziind, a declarat Mami Mizutori, reprezentant special al secretarului ONU pentru reducerea riscurilor de dezastre.

”COVID-19 este doar ultima dovadă că liderii politici şi din mediul de afaceri nu sunt încă în acord cu lumea din jurul lor”, a adăugat Mizutori într-un comunicat.

În ultimii 20 de ani au fost înregistrate aproape 7.350 de dezastre majore, inclusiv cutremure şi tsunami, care au provocat peste 1,2 milioane de morţi şi au afectat 4,2 miliarde de oameni. De asemenea, aceste fenomene au provocat pierderi economice globale de aproape 3 trilioane de dolari – aproape de două ori în comparaţie cu valoarea pagubelor din cele două decenii precedente.

Agenţia Europeană de Mediu: Oraşele trebuie să-şi intensifice pregătirile în faţa schimbărilor climatice 

Oraşele şi guvernele din Europa trebuie să facă mai mult pentru a se pregăti pentru consecinţelor schimbărilor climatice care afectează zonele urbane, inclusiv un risc crescut de inundaţii şi secete, a declarat marţi Agenţia Europeană de Mediu (AEM), relatează dpa, preluată de agepres.ro.

Această problemă este una esenţială în condiţiile în care aproape 75% dintre europeni trăiesc în mediul urban şi numărul lor urmează să crească în următorii ani, a precizat agenţia cu sediul la Copenhaga.

Rolul cheie în economie pe care oraşele îl au în calitate de huburi industriale şi în domeniul serviciilor a fost un alt aspect menţionat pentru nevoia adaptării lor la schimbările climatice.

Multe oraşe din Europa se află în zone de câmpie inundabile, iar solurile lor sunt acoperite cu beton sau asfalt, făcându-le vulnerabile la viituri.

Zonele pe care se află construcţii se află şi ele în apropiere de zone predispuse la incendii sau alunecări de teren, se arată în raportul AEM, denumit "Adaptarea urbană în Europa".

Oraşele din sud-estul Europei au fost proiectate să se confrunte cu cea mai mare creştere a frecvenţei valurilor de căldură din cauza schimbărilor climatice. Cu toate acestea, oraşele au cele mai mici suprafeţe acoperite de spaţii verzi, conform raportului.

Totodată, valurile de căldură provoacă un număr de decese mai mare decât oricare alte dezastre naturale, se precizează în raport. Aşadar, este necesară o adaptare a locuinţelor, precum şi a spitalelor şi şcolilor la temperaturi ridicate.

Parcurile şi alte spaţii verzi din oraşe pot asigura temperaturi mai scăzute în timpul valurilor de căldură, precum şi absorbţia unei anumite cantităţi de precipitaţii a căror frecvenţă se preconizează că va creşte în multe părţi ale Europei. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite