Avertisment puternic al Americii: Rusia, pregătită din nou să invadeze Ucraina!

Foto Shutterstock

Lumea a intrat în fibrilaţie în cursul săptămânii trecute, când Statele Unite au comunicat şi public faptul că au avertizat UE, aliaţii din NATO şi Ucraina asupra perspectivei ca Rusia să deruleze un nou război de invazie în Ucraina în urma poziţionării acoperite a numeroase trupe şi capabilităţi la frontiera de Est a statului ucrainean.

Avertismentul e cu atât mai puternic cu cât se derulează într-o perioadă extrem de complicată în care Europa este supusă deja ameninţărilor hibride ruse, de la tăierea gazului, ridicarea preţurilor la produsele energetice, proiectarea migranţilor din Orientul Mijlociu, Afganistan şi Nordul Africi peste frontiera sa estică şi masarea de trupe ruse la frontiera sa estică. Asta fără a mai număra propaganda, războiul informaţional şi atacurile cibernetice care sunt la ordinea zilei împotriva tuturor statelor europene şi occidentale. De partea cealaltă, Rusia întoarce oglinda şi, negând perspectiva oricărui atac, dă vina pe Occident pentru tot, anunţând aceeaşi îngrijorare nedefinită şi inexplicabilă ca şi cum nu Rusia are 100.000 de militari şi tehnică la frontieră, cu Crimeea şi estul Ucrainei ocupate.

Rusia pregăteşte eliminarea zonei gri dintre Occident şi „Lumea Rusă”

După întâlnirea de la Geneva, din 15 iunie, între preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi preşedintele rus Vladimir Putin, toată lumea a putut constata faptul că America a prezentat dacă nu un ultimatum public de 6 luni-1 an, măcar un avertisment şi o aşteptare pentru ca Rusia să aleagă perspectiva evoluţiei sale în noua rivalitate declarată între Washington şi Moscova. Am avut, după acest episod, întâlniri sterile ale negociatorilor tehnici pe mai toate direcţiile, dar şi o vizită a subsecretarului de stat, Victoria Nuland, la Moscova, cu anunţuri mai degrabă optimiste, deşi nu s-a mişcat nimic, nici măcar la nivelul refacerii reprezentanţelor diplomatice ale celor două state.

Punctul culminant, care în mare măsură a şocat lumea şi a ridicat un prim semnal major de avertizare, a fost vizita la Moscova a şefului CIA, Ambasadorul William Burns, unul dintre cei mai experimentaţi diplomaţi americani, care a avut o discuţie telefonică cu Putin şi întâlniri cu marii jucători în domeniul securităţii ruse, omologul său de la SVR, Serghei Narîshkin, şi Nikolai Patrushev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei. Întâlnirea de joi, 4 noiembrie, a vizat, fără echivoc, preocuparea americană pentru masarea de trupe şi perspectiva unui atac general al Rusiei împotriva Ucrainei.

Patrushev nu a negat aducerea de trupe militare în Estul Ucrainei, mai ales că presa occidentală publicase fotografii din satelit civile care arătau această prezenţă, cu arme auto-propulsate, tancuri de atac, vehicule blindate ale infanteriei sau artilerie de toate felurile masate la o bază de antrenament situată la 250 km de frontiera ucraineană. Singura apărare a şefului serviciilor de informaţii ruse a fost că pozele erau de proastă calitate şi false. După ce a livrat avertismentul către Putin şi a anunţat monitorizarea situaţiei, Burns a revenit acasă, cu ultimele elemente ale răspunsului rus la preocupările americane rezultate din culegerea de informaţii, unele dintre ele nefiind încă transmise europenilor şi fiind lăsate pentru momentul unei decizii clare de acţiune necesară.

America a început un efort de calmare şi asigurare a Ucrainei şi liniştire a tensiunilor pentru a evita vreo greşeală de parcurs venind din partea Kievului sau un exces de voluntarism, ori o reacţie mai nervoasă a vreunui comandant de pe teren. Mai întâi, Directorul CIA Burns a vorbit la telefon cu Preşedintele Zelensky pentru a reafirma sprijinul american tocmai consemnat în Declaraţia de Pateneriat strategic semnată la Washington, în timp ce joi, 4 noiembrie, un diplomat al Departamentului de Stat a fost detaşat la Kiev pentru a asigura legătura şi comunicarea directă a diferitelor informaţii. A urmat un potop de întâlniri diplomatice care au relevat cât de serios priveşte administraţia Biden această nouă ameninţare rusă cu trupele la graniţele de est ale Europei. Pentagonul a vorbit vineri, 12 noiembrie, despre o mişcare de trupe la o scară şi de o dimensiune a unităţilor deplasate de către Rusia departe de a fi obişnuite, mai ales că nu suntem în sezonul exerciţiilor.

Orice analist militar va spune foarte clar că Rusia nu a investit atât în exerciţiile din aprilie, la această scară, sau în Zapad dacă nu are în vedere o operaţiune majoră în viitorul apropiat. Apoi, aducerea în zonă a unor trupe din Districtul Militar de Centru, situate la peste 3000 de kilometric distanţă, în prag de iarnă calendaristică, nu este, nici aceasta, obişnuită. În fine, spre deosebire de cazul exerciţiilor, când deplasările se făceau cu presă şi tam-tam, cu vizibilitate maximă şi pe timp de zi, aici e vorba despre poziţionare de trupe speciale şi cu pregătire de luptă majoră strict pe timp de noapte şi cu sub acoperiee. Aceasta a ridicat semne de întrebare şi anunţă că Rusia doreşte să absoarbă zona gri ce separă frontierele sale de cele ale Flancului Estic al NATO.

Un context European nefast, cât o pregătire de război

Contextul actual la nivel european nu este deloc în măsură să liniştească lucrurile sau să diminueze avertismentul şi Alerta roşie de război lansată de către Statele Unite şi public, joi, 11 noiembrie. Astfel, de circa o lună, Europa se zbate într-o criză energetică nemaivăzută, după ce lumea a înregistrat o debalansare în cererea de gaz şi produse energetice, prin acţiunile Chinei de plafonare a preţului produselor energetice – care a dus la o prăbuşire a producţiei interne şi la absorbţia de pe piaţă a Gazului Natural Lichefiat – apoi prin acţiunile premeditate ale Rusiei, care a blocat piaţa spot europeană şi nu a mai exportat gaze decât pe contracte pe termen lung pre-angajate, pentru a bloca posibilitatea Ucrainei de a se aproviziona de pe piaţa europeană. Contractul pe termen lung cu Ungaria, la un preţ de dumping pentru gaze, pe 15 ani, cu condiţia de a tranzita prin TurkStream, nu prin Ucraina şi de a nu mai livra gaze Ucrainei, a fost un alt semnal consistent, ca şi presiunea pentru autorizarea Nord Stream 2.

În cazul Belarusului, aici a fost instrumentalizată criza refugiaţilor: Lukashenko şi-a propus un atac hibrid pentru a obţine concesii şi ridicarea sancţiunilor, a adus – împreună cu Rusia – refugiaţi din întreaga lume, cu precădere sirieni, irakieni şi afgani – cu avioane speciale, după care i-a dus cu autobuzele la graniţa cu Lituania, Letonia şi Polonia. În ultima lună, a trecut de la presiunea pe frontiera ţărilor baltice, sprijinite imediat de ofiţeri Frontex europeni, la cea cu Polonia, unde au fost orchestrate şi tensiuni de frontieră, schimburi de focuri între grăniceri şi pătrunderea grănicerilor belaruşi pe teritoriul Poloniei. Varşovia avertizase despre acest pas şi a fost susţinută unanim de către UE, NATO, Marea Britanie şi SUA.

De fapt, pe această dimensiune, am opinat că Rusia încearcă preluarea completă a frontierei cu NATO în Flancul Estic(vezi aici adev.ro/r2agdd). O poate face tocmai din cauza acestor presiuni, mai ales că, în paralel, încearcă să înglobeze Belarusul în “statul comun Rusia-Belarus”, Lukashenko la strâmtoare semnând nenumărate acorduri de integrare cu Rusia lui Putin. Deja apărarea antiaeriană e comună, Rusia a desfăşurat capabilităţi la frontiera cu Polonia pe motiv de organizare a unor exerciţii, în timp ce bombardiere şi trupe speciale se antrenează lângă frontiera belaruso-polonă.

Toate aceste operaţiuni trădează un plan integrat ce poate oricând să fie o pregătire de luptă deschisă. Practic, Rusia doreşte să absoarbă zonele gri ce separau graniţele sale de cele ale NATO, urmând să întărească noua frontieră pe Flancul Estic al NATO. În cazul Belarusului, absorbţia se face pe seama statului comun şi a ameninţărilor din partea NATO. Apoi Rusia a introdus trupe regulate în Donbas, şi continuă operaţiuni soldate cu morţi şi răniţi zilnic, potrivit rapoartelor monitorilor OSCE. Acum, o posibilă invazie rusă ar duce la schimbarea logicii şi echilibrului de după Războiul Rece, dacă Occidentul nu ar interveni în sprijinul Ucrainei, stat nemembru NATO şi faţă de care nu există decât angajamentul bilateral american şi asigurările politice ale UE, Marii Britanii şi ale NATO de susţinere a integrităţii teritoriale, independenţei şi suveranităţii Ucrainei.

Astfel, retragerea din Afganistan a trupelor americane s-ar putea să fi dat idei Rusiei, că poate încerca o provocare pe scară largă şi reaşeza fronturile cu impunitate, pentru că Occidentul reunit nu va reacţiona militar în sprijinul Ucrainei, stat nemembru. Republica Moldova e simplu de preluat, iar Statele Baltice pot fi viitoarea ţintă, după cum o remarcă deja oficialii americani şi britanici. Acţiunea agresivă asupra Ucrainei ar putea fi şi rezultatul evaluării finale a Rusiei că a pierdut definitiv Kievul şi că nu-l poate recâştiga decât prin ocupaţie, prin agresiune directă. De altfel, Piotr Tolstoi, vicepreşedintele Dumei de Stat, a declarat la postul NTV în final de octombrie faptul că “întreaga Ucraină va fi parte a Rusiei şi nu va mai fi nicio Ucraină”. Declaraţia brutală dublează cele două editoriale fluviu cu pretenţii istorice ale lui Putin din vară şi Medvedev în toamnă şi nenumărate analize ale comentatorilor de casă ai Kremlinului care ameninţă cu acelaşi lucru, al absorbţiei Ucrainei prin agresiune şi ocupare de către Rusia lui Putin.

Agitaţie diplomatică fără precedent: Washington, polul întâlnirilor la vârf

Vizita la Moscova a directorului CIA a dat naştere la o agitaţie diplomatică fără precedent, în care polul întâlnirilor de top a fost Washingtonul. Astfel, dacă mesageri americani au informat NATO, la Washington s-a deplasat Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, miercuri, 10 noiembrie şi Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, a zburat la Paris, discutând subiectul Ucraina cu Preşedintele Emmanuel Macron. Joi, situaţia de la frontiera Poloniei, Lituaniei şi Letoniei a fost discutată în Consiliul de Securitate al ONU, în aceeaşi zi în care a fost lansată nota formală americană către aliaţi şi parteneri vizând perspectiva de război al Rusiei împotriva Ucrainei.

MAXAR

Întâlnirea ministrului ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, cu Secretarul de Stat, Antony Blinken de miercuri, 10 noiembrie, a fost de primă importanţă pentru că, potrivit declaraţiilor comune care au urmat, a fost un schimb de informaţii pe care Statele Unite i le-a comunicat părţii ucrainene. Kuleba a anunţat că acestea corespund celor pe care le aveau, descoperirilor şi analizei adăugându-li-se câteva elemente care au făcut imaginea şi mai completă, incluzând rolul Belarus de linie întâi în viitoarea confruntare a Rusiei cu Ucraina şi Occidentul. Anthony Blinken a recunoscut că nu există o claritate deplină a intenţiilor Moscovei în legătură cu Ucraina, dar preocupările sunt că va repeta greşeala agresiunii similar celei făcute în 2014. SUA va rămâne angajată puternic în privinţa suveranităţii şi independenţei Ucrainei, a susţinut Blinken, ajutând Ucraina să-şi construiască capacitatea de a se apăra singură şi să descurajeze Rusia, demotivând-o să lanseze noi acţiuni agresive. Ministrul Kuleba a subliniat că unicul mod de descurajare este primirea Ucrainei în instituţiile occidentale “instituţional şi fără nici un dubiu.”

Tot miercuri, 10 noiembrie, s-a aflat la Washington şi Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Şi aceasta a afirmat că a discutat cu Preşedintele joe Biden despre Ucraina, reafirmând sprijinul deplin pentru integritatea teritorială a statului asociat cu UE, dar fără alte detalii. SUA a livrat doar o parte din datele deţinute partenerilor europeni, inclusiv printr-o intensă activitate diplomatică simultană, avertizând că ultimele date vor fi puse la dispoziţie atunci când va solicita o decizie colectivă a Alianţei şi a Occidentului pe această temă, vizând acţiunea necesară în Ucraina, declarată fără echivoc Partener al Statelor Unite şi al Occidentului. Vineri, 12 noiembrie, SUA a trimis o notă diplomatică intitulată “Demers” Aliaţilor NATO, oferind informaţii suplimentare şi cerând o coordonare mai strânsă pentru a face faţă mişcărilor neobişnuite ale trupelor ruse.

După întâlnirea Kuleba-Blinken, Preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a postat pe Facebook mulţumiri pentru sprijinul Statelor Unite şi pentru informaţiile pe care le-a primit privind situaţia. Apoi a susţinut un discurs adresat naţiunii ucrainene în care menţionează faptul că partenerii occidentali au oferit date despre mişcările active ale trupelor ruse de-a lungul frontierei ucrainene şi creşterea concentrării acestor trupe, fapt interpretat ca sprijin direct pentru Ucraina. În plus, Zelenski a menţionat că speră că astăzi e clar cine vrea pace şi cine concentrează 100.000 de militari la frontierele Ucrainei. El a susţinut că presiunea psihologică a Rusiei nu are impact asupra noastră, că structurile de informaţii ucrainene deţin toată informaţia necesară, armata e gata să replice în orice moment şi oriune e nevoie.

Joi, 11 noiembrie, s-a reunit Consiliul de Securitate al ONU pentru a discuta criza de la frontiera Belarus-Polonia, şi, mai larg, criza migranţilor de la frontiera Estică a NATO şi UE, la cererea Estoniei, Franţei şi Irlandei. Dezbaterea s-a încheiat cu o declaraţie comună a celor trei state europene, susţinute de Norvegia, Marea Britanie şi Statele Unite dar şi de viitorul membru nepermanent al Consiliului de Securitate, Albania, în care critică autorităţile belaruse pentru acţiunea de a aduce migranţi şi a-i trimite peste graniţa vecinilor săi. Aceasta nu e o migraţie, nici mişcări ale refugiaţilor, ci element de război hibrid, care implică Rusia în mod direct. Rusia a orchestrat criza migranţilor dintre Belarus, Polonia, Lituania şi Letonia pentru a destabilize regiunea, se menţionează şi în declaraţiile administraţiei americane.

Rusia nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase

Reacţia Kremlinului a fost în nota binecunoscută pe care vorba românească „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase” o reflectă cel mai bine. Astfel, Rusia neagă că s-ar întâmpla ceva neobişnuit, susţine că nu atacă pe nimeni, că nu e treaba Occidentului cum îşi mută ea trupe în interiorul teritoriului naţional şi, în acelaşi timp, atacă Occidentul, întorcând oglinda, vizând cu precădere Ucraina, Polonia şi Statele Unite, care ar fi vinovate de tot ceea ce se întâmplă: Ucraina a folosit drone turceşti încălcând regulile în Donbas, Polonia a masat 15.000 militari la frontiera cu Belarusul(pentru a preveni invazia migranţilor, dar abia vineri, 12 noiembrie) iar Statele Unite au dislocat nave de război în Marea Neagră, în timp ce Occidentul în întregimea sa a determinat migraţia prin acţiunile sale în Afganistan, Irak sau alte zone din Orientul Mijlociu.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a respins perspectiva oricărui atac, acuzând afirmaţiile ca fiind „eforturi goale şi fără fundament de a exarcerba tensiunile”. Dar perspectiva unei invazii afectează imediat 4 state, Ucraina şi cele trei state baltice. Potrivit lui Peskov şi mass mediei oficioase ruse, „mişcările forţelor noastre armate pe teritoriul nostru nu e treaba nimănui. Rusia nu ameninţă pe nimeni”. Peskov a dat direct vina pe “acţiunile active şi asertive” ale NATO lângă frontierele Rusiei. El a afirmat că, fireşte, “dacă e necesar, vom lua măsurile pentru a ne asigura securitatea dacă apar acţiuni provocatoare în apropierea frontierelor noastre”. Exact ceea ce avertizase Blinken cu două zile mai devreme că va face Rusia, dând vina pe ameninţări externe pentru a genera agresiunea mai departe împotriva Ucrainei şi a Occidentului.

Pe teren, potrivit oficialilor din securitatea naţională a Statelor Unite, “Putin îşi pune capabilităţile pe poziţii pentru o intervenţie militară rapidă fie în Belarus, fie în Ucraina direct. În acelaşi timp, în Donbas, trupele ruse au intrat şi, împreună cu presupusele forţe separatiste, trag focuri zilnic asupra forţelor ucrainene”, o adevărată pregătire de război. E adevărat că, potrivit datelor existente, chiar dacă nu face o intervenţie directă în Belarus, Putin şi-a amplasat echipamentul deja la frontiera UE/NATO şi a Ucrainei. Numărul exact de trupe e necunoscut, dar experţii vorbesc despre o creştere cu două treimi faţă de cele existente, iar echipamentul prepoziţionat după exerciţiile din aprilie este utilizat din plin. Altul nou a fost adus, după cum arată pozele din satelit. În plus, nu există explicaţii plauzibile pentru aceste mişcări de trupe. În plus, pe teren au fost aduse forţele speciale ruse, Spetsnaz, care au un rol multiplicator pentru operaţiuni hibride şi psihologice.

Sigur, pentru moment nu există semne directe ale unei invazii imediate, în următoarele zile sau săptămâni, estimarea cea mai devreme fiind ianuarie. E vorba despre absenţa componentei logistice care ar trebui să alimenteze o eventuală acţiune de ofensivă cu muniţie, hrană, spitale etc. Poziţionarea acestei componente durează circa 2 luni. De altfel, încă din 2014, când brigăzile de tancuri ruse au pătruns pe teritoriul ucrainean, după bătălia de la Debaltseve, pentru a reechilibra raportul de forţe care anunţa sfârşitul separatismului, Rusia a făcut nenumărate exerciţii lângă frontiera ucraineană. În primăvara acestui an, în aprilie, Putin a pus 100.000 de oameni lângă frontiera ucraineană şi a desfăşurat câteva zeci de nave de război în Marea Azov şi Marea Neagră. A arătat exact ca o pregătire de război iar Ministrul Apărării Serghei Shoigu a susţinut că “exerciţiul” şi-a atins obiectivele. Şi luna trecută, Rusia a făcut exerciţii prin care se pregătea de o invazie masivă în Crimeea, folosind 40 de nave de război şi 30 de avioane, multe rămase pe loc, prepoziţionate în vederea unei posibile invazii ruse, în fapt. Rusia susţine că desfăşurările de material militar şi trupe pe teritoriul naţional sunt o chestiune internă a statului rus.

Sigur, publicitatea făcută anunţului privind posibila viitoare agresiune militară rusă arată seriozitatea cu care privesc secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, şi Preşedintele Joe Biden actualele desfăşurări de trupe, e un mesaj pentru Rusia, dar şi un mesaj către Occident, cu care consultările par să fi vizat mai degrabă planul şi angajamentul pentru sprijinirea Ucrainei, odată operaţiunea declanşată. Este şi o reflectare a gradului înalt de încredere dobândit de către Rusia, după retragerea din Afganistan, desconsiderarea NATO ca forţă şi aşteptarea ca Occidentul să nu reacţioneze direct, cum s-a întâmplat în Georgia 2008 sau Ucraina 2014. Acum Ucraina e caz test care riscă să dea semnalul pentru mişcări mai departe în Baltice, dacă nu şi în Balcani. În acest context, riscul unui război accidental izbucnit între Rusia şi Occident e mai mare ca oricând în perioada Războiului rece, a remarcat şi şeful Statului Major al Apărării Marii Britanii, generalul Nick Carter.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei: sângeros, costisitor şi fără întoarcere

Armata ucraineană de astăzi este complet diferită de cea cu care s-a confruntat Rusia în 2014. Atunci, din cei 135.000 de militari anunţaţi, pe teren în Donbas au luptat doar câteva mii şi numeroşii voluntari, forţe paramilitare şi companii de pază a unor oligarhi. Atunci Armata ucraineană era penetrată de către serviciile de informaţii ruse, în timp ce serviciile de informaţii SBU erau, la rândul lor, sub controlul FSB-ului rus. De altfel, şeful de atunci al serviciului ca şi adjunctul său, cetăţeni ruşi, au fugit în Rusia imediat după Yanukovici, iar numeroşi şefi militari au urmat aceleaşi acte de trădare, cu precădere cei din Crimeea. Atunci Armata ucraineană era nefinanţată, nepregătită şi demotivată.

Azi avem o armată ucraineană mult mai bine echipată, antrenată pentru un eventual atac pe scară largă al Rusiei, antrenamente făcute timp de 7 ani, în plus, experimentată chiar în luptă cu forţele ruse în tranşeele din Donbas. Şi la nivel tactic, şi strategic, şi ca pregătire, Armata Ucrainei e antrenată exact pentru un asemenea atac. Discutabilă e doar direcţia nordică, dinspre Belarus, dar şi acolo planificarea a ţinut pasul cu restul dezvoltărilor. În plus, chiar dacă diviziile motorizate ruse ar captura zona rurală, la nivelul oraşelor, un asemenea avans ar fi sinucigaş şi ar veni cu costuri enorme. În plus, o populaţie ostilă şi puternic motivată să-şi apere ţara împotriva ocupaţiei ruse ar crea un adevărat coşmar şi costuri multiple Rusiei. Sigur, Ucraina nu ar putea rezista fără sprijinul Occidentului, şi despre asta e vorba acum.

Statele Unite au livrat până acum peste 2,5 miliarde de dolari în ajutor militar Ucrainei după invazia rusă din 2014, inclusiv rachete anti-tanc Javelin. Apoi varianta pentru 2022 a bugetului apărării creşte Iniţiativa de Asistenţă a Securităţii Ucrainei de la 250 milioane de dolari la 300 milioane pe anul current, dintre care 75 milioane special pentru asistenţa letală. Ajutorarea Ucrainei cu arme şi antrenament de care are nevoie pentru a descuraja Rusia a fost principalul obiectiv al Americii, iar acest lucru e făcut ca sprijin direct pentru a nu fi nici o ambiguitate în poziţia Washingtonului faţă de Kiev.

Desigur că miile de vehicule şi zecile de mii de militari de lângă frontiera Ucrainei sunt o ameninţare serioasă. Mai mult, după mişcările de luna trecută, nici un atac din Crimeea nu este de neglijat, iar postura agresivă şi intenţiile diferite la exerciţiile anterioare din aprilie sunt evidente, pe baza a numeroase probe foto şi video, dar mai ales după sosirea lângă frontiera ucraineană a Armatei Întâia de Tancuri a Rusiei, de la Voronezh.

Totuşi, dacă Rusia se lansează într-o asemenea aventură, păşeşte pe un drum fără întoarcere. Va fi dificil de argumentat astăzi, după expunerea publică şi avertismentul american, că nu e vorba despre o agresiune premeditată şi neprovocată împotriva vecinului său. Apoi Occidentul mobilizat astăzi poate trece peste sfioşenia manifestată anterior, în 2008 şi 2014, şi chiar să intervină direct în Ucraina, apărând valorile democratice şi menţinând linia de demarcaţie actuală din Donbas, cea din Crimeea şi frontiera cu Belarusului. În plus, o asemenea agresiune calificată elimină orice argument pentru a nu include Ucraina în NATO şi Occident cât mai repede şi a apăra noua frontieră întărită între Est (pretinsa “Lume Rusă”) şi Vest situată în Donbas, în Estul Ucrainei.