În lume

articolul anterior articolul urmator

Bani europeni pentru prostituate

0
25 Sep 2010 18:59:28
Autor: adevarul

Cu o defilare în faţa Parlamentului, o întâlnire cu presa la cafeneaua din clădire şi un tort aniversar, Uniunea pentru Apărarea Intereselor Muncitorilor în domeniul Sexului şi-a sărbătorit 10 ani de existenţă.

Numărul ziariştilor, relatează site-ul Index, a fost de trei ori mai mare decât al „sindicalistelor" care au apărut cu umbrele roşii şi cu măşti albe pe faţă, pentru a semnala cât de grea este situaţia prostituatelor din Ungaria.

De zece ani, organizaţia încearcă, pe de o parte să convingă pe cei care-şi aleg această meserie să lucreze în legalitate (în Ungaria prostituţia este legalizată), pe de-altă parte, să-i ajute să înceapă o viaţă nouă pe cei care vor să renunţe la prostituţie. În ultimii ani, sindicatul a primit două granturi din partea UE pentru proiectele Tamop şi Demnet (în valoare totală de aproximativ 200.000 de euro), pentru cursuri profesionale gratuite şi consiliere juridică vizând ajutorarea celor aproximativ 10-12.000 de bărbaţi şi femei implicaţi în activităţi sexuale.

Proiectul Tamop a furnizat date şi detalii despre sclavia sexuală şi reţelele internaţionale de trafic de persoane. Programul s-a adresat juriştilor şi angajaţilor Uniunii, mai puţin prostituatelor.

Marginalizate de autorităţi

Potrivit preşedintei Uniunii, Agnes Földi, prostituatele sunt prost tratate de clienţi, poliţie, dar şi de restul societăţii, precum şi de legislaţie. Indiferent ce guvern s-a aflat la putere, toate au considerat că fenomenul trebuie să dispară de pe stradă.

Dr. Tamas Arvai, membru al serviciului de consiliere juridică a Uniunii, a arătat că, în general, practicantele meseriei lucrează în apartamente, sunt absovente de facultate sau de liceu, divorţate, care-şi cresc singure copiii şi care nu beneficiază de pensie alimentară de la foştii soţi. Majoritatea nu au "peşti", dar se tem că, la un moment dat, cineva îşi va face apariţia şi că, de atunci, vor trebui să plătească taxă de protecţie. Ele se tem şi de poliţie, deşi în Ungaria prostituţia este o activitate legală, a arătat juristul.

Site-ul a realizat şi câteva interviuri cu practicanţii meseriei. Din cele spuse de participanţi a reieşit că majoritatea clienţilor sunt bărbaţi însuraţi, intelectuali, care fie că se simt însinguraţi, fie că ar dori senzaţii noi, altele decât în relaţia în cuplu.  

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii