Discuţie la summitul de la Berlin între preşedintele egiptean Abdul Fattah al-Sisi, Vladimir Putin, Angela Merkel şi Emmanuel Macron FOTO AFP

La ora la care scriu acest editorial, negocierile din Berlin sunt încă în curs, întinzându-se târziu în noapte. Aici au venit reprezentanţii unui număr mare de state prezente pe teren, în Libia, susţinând o parte sau alta în conflictul libian, respectiv fie Guvernul Acordului Naţional condus de Fayez al-Sarraj, fie forţele generalului rebel Khalifa Haftar.

Ingerinţele externe în Libia au dus la o adevărată Bătălie pentru Libia, în spatele lui Haftar aliniindu-se Rusia, Franţa, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Egipt, în timp ce guvernul recunoscut internaţional, asediat de 8 luni la Tripoli, este susţinut direct de Turcia şi Qatar, deşi formal acesta este susţinut de către toate statele membre ONU.

Ameninţări ONU cu sancţiuni versus ofensiva în forţă a lui Haftar

Situaţia de pe teren este extrem de complexă: Libia este împărţită în 3, cu guvernul recunoscut de ONU susţinut de un număr de miliţii, cu precădere cele din Misurata; generalul rebel Khalifa Haftar domină mare parte din Libia, cucerită cu precădere în ultimele 8 luni, cu miliţii islamiste din Benghazi, forte militare şi mercenari din Ciad şi Sudan, dar mai ales cu companiile private ruse şi capabilităţi aeriene şi de briuaj ale susţinătorilor săi; şi miliţiile rebele în sud.

La acest moment, Haftar a blocat exporturile de petrol prin porturile libiene pe care le controlează, miliţiile sale preluând toate terminalele de export, pentru a forţa retragerea trupelor turce care susţin guvernul legitim rival şi a încheia asaltul asupra capitalei Tripoli, pentru a nu mai negocia cu nimeni şi a prelua Libia în forţă. Compania Naţională petrolieră libiană – NOC a anunţat că a tăiat producţia cu 800.000 de barili de petrol pe zi, la ordinul lui Haftar, care controlează zonele de extracţie. Iar miliţiile rebele din sud au închis câmpurile El Sharara şi El Feel.

Ideea negocierii în forţă nu are cum să dea roade. Pe de altă parte, Haftar nu a semnat acordul de încetare a focului de acum o săptămână, negociat prin intermediari de Turcia şi Rusia, la Moscova, generalul rebel plecând şi lăsând mediatorii la Moscova cu ochii în soare. Aceleaşi premise blochează o înţelegere şi la Berlin. Aici Germania, Franţa, SUA, Rusia şi Turcia împreună cu cei ai Emiratelor Arabe Unite, au contacte separate cu cele două părţi, Serraj şi Haftar refuzând să se întâlnească direct. Heiko Mass face oficiile de intermediar între cele două părţi.

Khalifa Haftar FOTO EPA-EFE

După cele 8 luni de asediu, ministrul libian de Interne, Fathi Bashagha, a anunţat că Guvernul legitim nu acceptă un armistiţiu permanent decât după retragerea completă a luptătorilor lui Haftar. Guvernul legitim cere şi retragerea mercenarilor de toate culorile şi dezmembrarea miliţiilor generalului rebel şi respectarea prevederilor dreptului internaţional şi prevederile rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU. De pe poziţii de forţă, Khalifa Haftar nu pare foarte impresionat de aceste cereri şi a venit la Berlin pentru a-şi consacra victoriile, poziţiile şi a obţine recunoaşterea internaţională.

Rezoluţia de la Berlin: acord permanent la încetare a focului sub ameninţarea sancţiunilor

Draftul de rezoluţie e la fel de puţin credibil, dacă va fi adoptat de statele membre, reprezentate la cel mai înalt nivel: preşedintele Vladimir Putin, Secretarul de Stat Mike Pompeo, Cancelarul Angela Merkel, Preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan, premierul iralian Giuseppe Conte, premierul britanic Boris Johnson, alături de care au mai fost invitaţi reprezentanţi de vârf din Emirate, Egipt, Algeria, China şi Republica Congo.

Marea supărare a fost manifestată de Grecia pentru că nu a fost invitată, Atena având propriile sale dispute cu Turcia şi implicare în Libia tot de partea generalului rebel Khalifa Haftar, nemulţumită de acordul maritime între guvernul legitim de la Tripoli şi Turcia. În plus, Marea Britanie s-a remarcat după ce premierul Boris Johnson - proaspăt revitalizat după victoria sa uriaşă în alegeri şi în perspectiva ieşirii din UE la 31 ianuarie – a propus desfăşurarea monitorilor şi observatorilor britanici pentru a urmări respectarea încetării focului. Totul în condiţiile acceptării încetării focului şi acordul părţilor pentru această misiune.

Documentul prevede, în varianta lui de ciornă, să introducă o încetare a focului permanentă, sub ameninţarea sancţiunilor Consiliului de Securitate al ONU împotriva părţii care nu-l respectă. Declaraţia finală a conferinţei ar urma să fie agreată de părţi, dar înţelegerea părea foarte îndepărtată. Altfel documentul final ar putea fi un simplu comunicat al conferinţei, nici măcar cu efectul încetării focului propusă în variantă ruso-turcă - care a durat de duminică 12 ianuarie, la miezul nopţii, până când Haftar s-a ridicat de la masă joi, plecând din Moscova, când a fost reluat schimbul de focuri de artilerie grea. A fost o simplă dovadă de deschidere şi bunăvoinţă în perspectiva negocierilor de la Moscova.

Documentul mai face referire la apelul către Consiliul de Securitate al ONU pentru a impune sancţiunile adecvate asupra celor care violează acordurile de încetare a focului şi a statelor membre care susţin aceste încălcări. Rusia s-a grăbit să susţină că prezenţa rusă pe teren, a companiilor militare private, nu e făcută la ordinul sau sub coordonarea şi responsabilitatea statului rus – aşa cum a făcut-o şi în Donbas, Estul Ucrainei, îmbrăţişând varianta negării credibile şi a acţiunii dibride, chiar dacă nimeni nu crede în această perspectivă după dovezile existente ale misiunii OSCE de pe teren.

Implicarea militară şi distrugerea puţurilor de petrol, interzisă în documentul reuniunii

Comunicatul mai precizează angajamentul părţilor semnatare de abţinere de la ingerinţa în conflictul militar şi în treburile interne ale Libiei şi cere tuturor actorilor internaţionali să facă la fel. Ciorna de acord menţiona şi apelul către părţi să se abţină de la atacarea puţurilor de petrol şi facilităţilor petroliere, dar şi de la atacarea inftrastructurii libiene.

Deşi lansau pe toate canalele mesaje că acordul e aproape, sursele din interior ce proveneau de la toate părţile nu aveau, la scrierea acestui articol, nici o soluţie sigură şi concretă agreată pe masă, nici perspectiva clară a acordului, are pare să fie blocat pe diverse secţiuni, pe rând, de către fiecare dintre părţile în conflict în Libia. De altfel, marii absenţi de până azi ai conflictului sunt Statele Unite şi Uniunea Europeană. SUA din lipsa de interes pentru conflict iar UE din cauza divergenţelor interne şi a rivalităţilor între statele membre pe această temă.

Cât despre opţiuni, Statele Unite par să fie departe de a fi ajuns la o poziţie coerentă în legătură cu Libia, după cum afirmă reprezentantul ONU în Iran, Ghassan Salame, prezent la reuniune, susţinând că Libia este foarte jos pe agenda americană. Iar Secretarul de Stat Mike Pompeo pare să fi venit la Berlin mai degrabă pentru strângerea de mână publică cu Putin şi un număr de discuţii private, în marja reuniunii, decât pentru afacerea libiană.

Washingtonul e interesat în Libia exclusiv de combaterea Stat Islamic şi a miliţiilor islamiste, de captura sau executarea jihadiştilor implicaţi în operaţiuni teroriste la adresa militarilor şi civililor americani care sunt refugiaţi sau luptă în Libia. Pentru asta SUA cooperează şi cu Khalifa Haftar, deşi se plâng, în ultima vreme, de prezenţa mercenarilor ruşi şi de doborârea dronelor de luptă americane de către aceştia sau ofiţerii ruşi responsabili de bruiaj şi apărarea anti-aeriană a lui Haftar.