Bătălia pentru Ucraina în avanpremiera întâlnirii Biden-Putin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Înaintea summitului Biden-Putin, părţile s-au poziţionat în perspectiva celei mai importante bătălii diplomatice a momentului: Bătălia pentru Ucraina. Statele Unite au aprobat vineri, 11 iunie, 150 milioane dolari ajutor militar „letal defensiv” Ucrainei din bugetul curent, ridicând la 2,3 miliarde de dolari ajutorul militar acordat începând din 2014.

Preşedintele Biden a anunţat întâlnirea cu Vladimir Zelenski la mijlocul lui iulie, la Casa Albă, după ce a corectat şi nuanţat comunicatul discuţiei telefonice avute la începutul săptămânii. În schimb, preşedintele Putin a dat un interviu scandalos la Rossia 1 în care neagă statutul de popor, ţară şi dreptul la independenţă al Ucrainei pe temeiuri istorice, o istorie decupată şi făcută să arate dominaţia rusă asupra „popoarelor frăţiei slave” – devenite poporul rus pur şi simplu - din spaţiul post-sovietic.

Semnale pentru Vladimir Zelenski: discuţie telefonică cu Biden, ajutor militar şi anunţul primirii la Casa Albă

În perspectiva întâlnirii cu Putin, preşedintele şi administraţia Biden au dorit să creeze diferenţe fundamentale faţă de întâlnirile Trump-Putin şi să risipească temerile deopotrivă ale Est Europenilor, referitoare la un anumit Mare Târg pe care l-ar face cu Putin, situaţie care interesează, evident, şi Ucraina. Mai mult, pentru că vorbim despre frontiera de facto dintre Occident şi Rusia în Donbas, bătălia pentru Ucraina a rămas cel mai important punct, la nivel teritorial, pe care şi-l dispută Occidentul şi Rusia. În primul caz este vorba despre respectarea angajamentelor de către Rusia şi susţinerea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a dreptului său de a-şi alege soluţiile de securitate şi prosperitate versus auto-declararea de către Rusia a unui droit de surveil, respectiv a impunerii unei suveranităţi limitate de interesele Moscovei în Ucraina, în caz contrar Vladimir Putin ameninţând cu războiul.

Pentru Europa, administraţia Biden a anunţat, chiar înaintea turneului, principalele linii de discuţie în raport cu Rusia lui Putin: nu dorim război, s-au acumulat foarte multe dosare complicate şi în divergenţă, dar vom apăra ferm NATO şi partenerii împotriva oricărui pas agresiv al Rusiei. Acest mesaj livrat către europeni a fost dublat de mesajul către Ucraina: sprijin pentru integritatea teritorială, sprijin pentru capacitatea de apărare, ajutor militar, dar fără angajament de a acorda MAP-Membership Action Plan, chiar dacă este susţinută integrarea euro-atlantică. Referinţa la nevoia de reforme interne e dublată de recunoaşterea unui nivel suficient de reforme în domeniul securităţii şi apărării pentru livrarea celei de a doua tranşe de ajutor militar letal defensiv de anul acesta către Kiev, în valoare de 150 milioane de dolari, anunţat chiar în timpul turneului european al preşedintelui Joe Biden.

Departamentul de Stat al SUA a certificat faptul că Ucraina a făcut suficiente progrese anul acesta, potrivit Legii autorizării ajutorului militar - National Defense Authorization Act, fapt care permite Departamentului Apărării să acorde tranşa a doua a ajutorului de 150 milioane de dolari constând în ajutor letal defensiv. Potrivit Pentagonului, ajutorul constă în radare anti-artilerie, sisteme împotriva dronelor, pentru securizarea comunicaţiilor, pentru război electronic, echipament pentru evacuarea medicală a personalului, antrenament şi echipament pentru întărirea siguranţei operaţionale şi capacităţii bazelor aeriene ucrainene. Ajutorul dublează prima tranşă din 1 martie 2021 constând în vase de patrulare Mark VI, radare anti-artilerie, echipamnt tactic, sprijin în imagistică satelitară şi capacitate de analiză şi echipament de sprijin pentru tratament medical şi procedura de evacuare. În total, SUA a livrat echipamente şi sprijin militar în valoare de 2,3 miliarde de dolari din 2014.

Potrivit Pentagonului, Ucraina trebuie să continue reformele în domeniul controlului civil asupra armatei în privinţa alinierii mai bune a companiilor de apărare ale Ucrainei la regulile NATO; nevoia de adoptare a unei strategii industriale de apărare care să susţină şi nevoile armatei ucrainene şi să crească competitivitatea, îmbunătăţind, totodată, guvernanţa corporativă; să adopte sistemul de control al investiţiilor străine pe baza intereselor naţionale de securitate; să crească eficienţa şi transparenţă la sistemul de achiziţii şi să reformeze managementul resurselor umane pentru a alinia Forţele Armate Ucrainene la formula de gestionare a carierei militare occidentale. Cele notate sunt, evident, restanţe şi condiţionalităţi pentru partea ucraineană.

Pentru că preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski ceruse public, inclusiv într-o discuţie telefonică acordată la începutul săptămânii, pe 7 iunie, o întâlnire directă cu Biden “oriunde în lume” înaintea întâlnirii cu Putin, administraţia americană a acordat discuţia telefonică, ajutorul militar, asigurări directe şi invitaţia de a vizita Casa Albă la mijlocul lui iulie, vizită dată publicităţii. Vladimir Zelenski îşi rezolvă, astfel, şi o problemă internă care l-a făcut să forţeze anumite declaraţii şi să exagereze poziţii mai puţin diplomatice, incluzând reproşuri la adresa Statelor Unite şi a Administraţiei Biden. Referirea la înarmarea nucleară dacă Ucraina nu e primită în NATO, bătutul din picior pentru a primi MAP la acest summit şi forcingul pentru a vorbi cu Biden, inclusiv telefonic, cu expresie publică, nu sunt acţiuni care au fost bine primite la Washington.

Grabă, impulsivitate, nerăbdare, reforme incomplete şi dosare nesoluţionate cu vecinii: restanţele Ucrainei pentru drumul spre NATO

Ucraina a primit, la summitul NATO de la Bucureşti, asigurări că atât ea cât şi Georgia vor deveni membri ai Alianţei. Însă a urmat războiul ruso-georgian din august 2008, iar în 2014, anexarea Crimeii şi agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei. Mai important, după afirmarea poziţiei euro-atlantice a lui Viktor Yushcenko, Yanukovici, următorul preşedinte, a avut o abordare contrară, temporizând, ulterior chiar transmiţând Alianţei că nu e neapărat interesat de intrarea în NATO. Ba chiar a blocat semnarea la Vilnius a Acordului de Asociere cu UE. A venit la Kiev Poroshenko, un pro-atlantist, cu o Ucraină cu 72% susţinere pentru integrarea în NATO(faţă de 17% înainte de anexarea Crimeii), iar Zelenski a părut până azi mult mai rezervat sau măcar neinteresat în mod special de acest drum, prioritatea sa fiind un acord cu Putin pentru încheierea păcii în Donbas. Pe o asemenea oscilaţie, şi NATO a avut motive de temporizare şi clarificare a opţiunilor ucrainene înaintea oricărui gest definitiv.

În lista angajamentelor luate şi a aşteptărilor de la oricare stat ce aspiră să devină membru NATO intră obligatoriu reformele, în special în domeniul sectorului de securitate şi a controlului civil asupra Armatei şi serviciilor de informaţii, şi soluţionarea diferendelor cu aliaţii NATO, cu precădere cu vecinii. Şi aici Ucraina are restanţe în ambele capitole, unele revelate de comunicatul Pentagonului, în materie de reforme, altele de vizita lui Anthony Blinken la Kiev, care ţin de combaterea corupţiei şi edificarea statului de drept, altele de dosare pendinte şi nesoluţionate cu vecinii şi statele membre NATO.

Dar poate cele mai recente probleme s-au precizat de la graba, impulsivitatea şi nerăbdarea trădată de administraţia ucraineană, suspectată de mulţi aliaţi de inconsecvenţă şi atitudine schimbătoare. Sau măcar având argumente pentru a amâna acordarea MAP. Pentru alţii, integrarea de facto ca aliat e mai importantă, aşa cum se întâmplă şi în cazul Georgiei. Dar nici experienţa georgiană nu este neapărat una care să ajute Kievul. Ultimele evoluţii şi ciocniri putere-opoziţie la Tbilisi şi calmarea doar după intervenţia preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, au creat argumente pentru dubii şi temporizări şi în perspectiva realizărilor Ucrainei la nivel democratic şi al ireversibilităţii regulilor democratice.

Nu în ultimul rând, a contat comunicatul prea avântat şi vădit neconform al Preşedinţiei ucrainene după discuţia telefonică din 7 iunie. Partea americană a corectat susţinerile că Biden “susţine integrarea euro-atlantică şi acordarea Membership Action Plan pentru Ucraina” iar poziţia susţinută de purtătoarea de cuvând Jen Psaki a fost că administraţia Biden nu a menţionat niciodată MAP şi susţine pe deplin “suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în faţa agresiunii ruse în curs” şi “aspiraţiile Euro-Atlantice” ale Kievului. Anunţul public şi corecturile care au survenit marchează, de asemenea, relaţia ucraineano-americană şi perspectiva Declaraţiei finale a summitului NATO în privinţa Ucrainei de luni, 14 iunie.

Putin a ironizat momentul şi a pus dubii asupra perspectivelor MAP ale Ucrainei, insistând că, e posibil ca în spatele uşilor închise, SUA să fi promis MAP Ucrainei, iar Kievul s-a grăbit să dea publicităţii un subiect care nu trebuia să apară public înainte de adoptare şi, desigur, nu înainte de summitul Biden – Putin. Moscova a ocultat pe deplin invitaţia Preşedintelui Zelenski la Casa Albă în iulie şi a evitat să asume chiar şi posibilitatea(teoretică) ca întâlnirea Biden-Putin de miercuri să aibă ca valoare de întrebuinţare şi calmarea Rusiei şi avertizarea acesteia să nu facă mişcări necugetate după ce summitul NATO de luni să fi acordat Ucrainei şi Georgiei MAP. Din nou, e o presupunere strict teoretică, acest pas nu va fi acoperit, iar Alianţa face eforturi pentru a transforma Ucraina şi Georgia în aliaţi de facto ai NATO, pregătiţi să-şi apere teritoriul, şi să fie interoperabile cu armatele aliate decât să folosească retorica şi simbolistica MAP care ar agita inutil şi suplimentar Rusia lui Putin.

Putin despre Ucraina: e a ruşilor, nici nu există ca ţară, a fost inventată de sovietici, nu susţine intrarea în NATO şi oricum dacă intră e război!

Preşedintele Vladimir Putin a dat un interviu la Rossia 1, televiziunea de stat rusă, înaintea summitului de la Geneva cu preşedintele American Joe Biden. Tot în pregătirea imagologică şi de poziţionare înaintea întâlnirii, Putin a optat pentru o postură agresivă, ofensivă, ironică pe alocuri şi dură în esenţă, marcând faptul că nu va ceda nimic şi merge să-i spună lui Biden cum stau lucrurile. Şi aici, tema Ucrainei şi bătălia pentru teritoriul ucrainean au fost în prim plan, cu note excesive de revizionism şi ignorare a angajamentelor luate de Rusia la Budapesta, în 1994 – Memorandumul de intrare a Ucrainei în Tratatul de Neproliferare şi transfer al armelor nucleare sovietice către Rusia contra garanţiilor de integritate teritorială – la formarea CSI la Alma Ata – suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a noilor state independente recunoscute de Rusia şi recunoscute internaţional, tratatul OSCE din 1994 şi nenumărate tratate şi acorduri bilaterale cu Ucraina în ultimii 30 de ani.

Site-ul stopfake a făcut trecerea în revistă a afirmaţiilor lui Vladimir Putin în interviu, subliniind tehnicile de război informaţional îmbrăţişate şi utilizate de Putin şi numărul de falsuri din expunerea şi susţinerile sale. Astfel, cea mai scandaloasă pentru Kiev a fost afirmaţia că Ucraina nu a existat şi a fost fondată de către bolşevici după Primul Război Mondial, altfel fiind teritoriu rus, locuit de către ruşi, protectorat rus încă din 1654. Tema nediferenţierii ucrainenilor de ruşi şi estompării “frăţiei popoarelor slave” între ruşi, belaruşi şi ucraineni e veche la Putin şi e menită să distrugă legitimitatea statală şi temeiul istoric şi etnic al existenţei Ucrainei, aşa cum a făcut-o şi la summitul NATO de la Bucureşti, insistând că Ucraina este un “stat artificial”. În fapt, Rusia kievleană a sucombat în 1240, iar popoarele din regiune s-au dezvoltat independent şi sub alte imperii decât cel ţarist, în care au intrat ca protectorat în 1654, după Consilul de la Pereyaslav. Ucraina a fiinţat ca stat sau district în secolele 14-15, fiind atestată documentar în 1613 pe hărţile Marelui Ducat al Lituaniei, iar o Republică Naţională Ucraineană a funcţionat (Martie 1917-Aprilie 1918) fiind acaparată şi ocupată de bolşevicii ruşi în 1922.

O altă temă de atac a fost legea popoarelor indigene – cu referire directă la tătari şi locuitorii autohtoni – care ar constitui o discriminare şi atac la ruşi. Putin a atacat Legea şi a reclamat crearea cetăţenilor de rang inferior prin această lege. Or ea este una care acordă drepturi indigenilor, aşa cum SUA a acordat indienilor americani – “native nation”, tot astfel cum alte state post-coloniale au acordat drepturi similare, cuprinse şi în dreptul internaţional. Motivul atacului lui Putin a fost însă referinţa şi asocierea Ucrainei cu Germania nazistă, o altă tehnică de război informaţional curentă în privinţa Ucrainei. Guvernul de la Kiev e numit nazist, iar Putin a insistat că „totul seamănă mult prea bine cu teoria şi practica Germaniei Naziste”, criticând “arianismul adevăratului ucrainean” practicat de Kiev.

Pe aceeaşi linie de asociere a Ucrainei şi a guvernelor actuale ucrainene cu Germania Nazistă, cu fascismul şi extrema dreaptă interbelică se înscrie şi referirea lui Putin la afişarea zvasticii în Ucraina, cu care neonaziştii ucraineni ar defila prin oraşele ucrainene. Or Ucraina are propria lege care sancţionează atât simbolurile comuniste sovietice cât şi pe cele naziste, de la secera şi ciocanul la zvastică, simbolurile şi propaganda extremistă fiind condamnabile penal în Ucraina. I se alătură acestui atac cel referitor la tricourile ucrainene la Campionatul European de fotbal în derulare, cu harta Ucrainei recunoscută internaţional şi menţiunea Slavei Eroilor Ucrainei, care a fost înlăturată la cererea Rusiei. Putin reafirmă şarada privind “dreptul democratic” şi „referendumul corect” privind anexarea Crimeii, deşi chiar el admisese faptul că soldaţii ruşi ai GRU au rupt Crimeea într-un război hibrid cu „omuleţi verzi”, pentru „a nu lăsa baza de la Sevastopol submarinelor NATO”.

Putin: cetăţenii inteligenţi nu-şi doresc Ucraina în NATO!

În fine, cel mai puternic atac şi cele mai mari falsuri le-a făcut Putin în interviul său în privinţa susţinerii de către ucraineni a aderării la NATO. Trebuie spus, în primul rând, că anexarea Crimeii a dat cel mai mare impuls susţinerii aderării la NATO în rândul publicului ucrainean(de la 17% în februarie 2014 la 72% în mai 2014). Anexarea Crimeii şi agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei au consolidat dorinţa Ucrainei de a merge către Occident, dincolo de opţiunea elitelor manifestată după Revoluţia Oranj, în 2004, a lui Yushchenko.

Putin a afirmat, în mare, două lucruri: că ucrainenii nu vor în NATO şi că intrarea Ucrainei în NATO este casus beli pentru Rusia, deci declanşator de război. Nu neapărat în termeni expliciţi. Putin susţine că, dacă Ucraina ar deveni membru al NATO, “timpul de zbor al unei rachete de la Harkiv sau Dnepropetrovsk la Moscova ar fi de 7-10 minute”. Şi că aceasta e o linie roşie. În privinţa susţinerii admiterii Ucrainei în NATO, tot el susţine că “cel puţin 50% din ucraineni nu-şi doresc aderarea la NATO. Şi ei sunt oameni inteligenţi, o spun fără ironie, pentru că nu doresc să fie în bătaia focului, nu vor să fie obiect de negociere şi carne de tun. Simt că sunt parte a aceleeaşi civilizaţii (cu ruşii – n.n.)”.

În fapt, avem de a face cu falsuri, interpretări, insinuări şi greşeli sociologice voite. Tehnic, o rachetă care zboară 1000 km în 7-10 min este o rachetă balistică, nicidecum una de croazieră(singurele pe care le au americanii pe continent). Apoi, Ucraina însăşi are rachete balistice, care ajung la Moscova în 15 minute. În plus, din ţările baltice la Moscova, ca să nu vorbim de Sankt Petersburg, distanţa e mult mai mică şi timpul de acces al unei rachete NATO ar fi mult mai redus. Deci e un motiv, nu o cauză. Un argument fals şi neavenit, cu atât mai mult cu cât NATO nu şi-a propus niciodată să atace Rusia, e alianţă defensivă, iar intrarea Ucrainei în NATO ar fi, din contra, o garanţie a disciplinării şi temporizării unor porniri mai voluntariste pe care le-ar putea avea, eventual Kievul, tocmai prin prezenţa la decizii a celorlaltor state membre, mai pragmatice.

rt

Cam acelaşi lucru şi despre susţinerea pentru admiterea Ucrainei în NATO: susţinerea populaţiei a fost constantă pe această direcţie, adică o majoritate relativ constantă susţine admiterea Ucrainei în NATO începând din 2014, în toate sondajele de opinie de după anexarea Crimeii. Interpretarea sociologică eronată a cifrelor absolute şi adunarea celor care sunt indecişi sau nu răspund la această întrebare cu cei care au opinie contrară nu are nimic de a face cu meseria în sine şi nici cu opinia exprimată. Ucraina susţine integrarea în NATO la nivel public, vârful fiind în 2019, când majoritatea absolută a repondenţilor a optat pentru acest viitor.

Deci bătălia pentru Ucraina a fost lansată chiar înainte de întâlnirea de la Geneva. Şi poziţionările publice sunt mai degrabă contondente. Este de aşteptat ca fiecare dintre părţi să releve punctele comune şi de cooperare – încălzirea globală, neproliferarea nucleară, Coreea de Nord – cu Rusia forţând elemente de imagine proprii, pe direcţia dezbaterilor strategice în general – discuţii nucleare bilaterale şi un eventual Mare Târg pe care să-l lase să se subînţeleagă. În rest, atât Joe Biden cât şi Vladimir Putin vor pronunţa în faţa partenerului de discuţie acuzaţiile şi problemele bilaterale cele mai grave, care nu au cum să fie nici discutate, nici evitate. În plus, la final, Joe Biden va avea o conferinţă singur, neacordând poza tradiţională comună lui Vladimir Putin.

De altfel, dezbaterea privind utilitatea întâlnirii cu Putin la Geneva a fost una aprigă la nivelul administraţiei americane. În mod normal, aceasta a evitat să-i ofere lui Putin o scenă, o arenă specială, o poziţie privilegiată sau o oportunitate foto. Masarea trupelor în Estul Ucrainei a forţat această întâlnire, cerută de partea rusă cu insistenţă în discuţia telefonică Biden – Putin. De aceea şi preocuparea pentru a tăia părţii ruse orice posibilitate de a promova imagologic altceva decât se desfăşoară la Geneva şi de a marca nivelul divergenţelor şi apărarea de către SUA a aliaţilor şi partenerilor din Estul Europei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite