În lume

articolul anterior articolul urmator

Blinken cere retragerea mercenarilor şi a forţelor străine din Libia

4
23 Jun 2021 15:29:22
Autor: Ion Gaidau
Mercenarii din Wagner, organizaţia paramilitară aflată în solda Kremlinului FOTO The Sun
Mercenarii din Wagner, organizaţia paramilitară aflată în solda Kremlinului FOTO The Sun

Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut miercuri retragerea forţelor străine din Libia, apelul său survenind înaintea unui summit la Berlin pe tema pacificării acestei ţări din nordul Africii destabilizată de un deceniu de un conflict sângeros, relatează AFP.

„Armistiţiul din 23 octombrie trebuie să fie implementat pe deplin, inclusiv prin retragerea tuturor forţelor străine din Libia”, a subliniat Blinken într-o conferinţă de presă comună, la Berlin, cu omologul său german Heiko Maas.

„Împărtăşim (împreună cu Germania) obiectivul unei Libii suverane, unificate şi sigure, liberă de orice amestec străin. Acesta este lucrul pe care poporul îl merită şi este un lucru esenţial în securitatea regională”, a subliniat şeful diplomaţiei americane, care a început miercuri un turneu european.

Principalele ţări implicate în conflict se reunesc miercuri la Berlin, într-un nou summit, la care participă Antony Blinken, al cărui obiectiv este stabilirea organizării unor alegeri în Libia la sfârşitul acestui an şi îndepărtarea trupelor străine şi a mercenarilor.

ONU estima în decembrie că aproximativ 20.000 de mercenari şi combatanţi străini se află în Libia, în principal ruşi din cadrul Wagner, dar şi mercenari din Ciad, Sudan sau Siria. Mercenarii Wagner, prezenţi acolo unde Kremlinul are interese, luptă în Libia de partea mareşalului Khalifa Haftar, care controlează estul ţării.

Sute de militari turci sunt de asemenea prezenţi în Libia, în virtutea unui acord bilateral încheiat cu precedentul guvern de la Tripoli.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Ezechiel Blumenfeld
23.06.2021, 15:44:18

cine e blinken ca sa ceara astfel de lucruri? cine a mandatat sua sa bombardeze libia? nimeni.

-4 (8 voturi)
Targ
23.06.2021, 15:57:08

Ezechiel Blumenfeld "cine e blinken ca sa ceara astfel de lucruri?" Nu e nimeni dar e deasupra lui Gaidau de aia au pus de-o vrajeala

Kongo-Müller
23.06.2021, 18:26:59

Blinken cere retragerea mercenarilor din Libia ... dar cum stam cu retragerea Turciei ? Daca vrea ca mercenarii de la Wagner sa se retraga, sa faca o cerere oficiala catre conducatorii legitimi ai Libiei care i-au angajat si platit pe acestia, ca sa-i apere impotriva trupelor invadatoare turcesti si opozitia armata (platita si ea cu bani grei de altii)

+7 (7 voturi)
Gelu Vlad
25.06.2021, 07:18:03

Dupa ce au facut praf aceasta tara, acum vin cu pretentii NATO la putere ! Nici un pic de rusine !

Modifică Setările