În lume

articolul anterior articolul urmator

Bomba care ticăie? Jocuri de război în Caucaz: criza Iran-Azerbaidjan

23
4 Nov 2021 08:37:02
LARICS

Reconfigurarea arhitecturii de securitate din Caucazul de Sud în urma războiului dintre Armenia şi Azerbaidjan din 2020 a generat schimbări semnificative pentru cele trei puteri principale ale regiunii: Rusia şi Turcia au câştigat o putere sporită în regiune, în timp ce influenţa regională Iranului a scăzut.

Rezultatele războiului dintre Armenia şi Azerbaidjan şi acordul ulterior intermediat de Rusia au creat noi provocări semnificative pentru Iran, în special din cauza recuceririi de către Azerbaidjan a enclavei Nagorno-Karabah, o zonă muntoasă disputată atât de Baku cât şi de Erevan, deţinută de forţele armene timp de aproape trei decenii înainte de războiul de 44 de zile din 2020.
 
Middle East Eye
 
Încă de la declararea independenţei Azerbaidjanului, în 1991, relaţia dintre Teheran şi Baku a fost caracterizată de o suspiciune profundă, însă conflictele directe au fost evitate. Această neîncredere reciprocă nu este deloc o surpriză dat fiind că modelul secular azer este în contrast puternic cu cel de sorginte şiită revoluţionară al Iranului. Azerbaidjanul şi-a ales Israelul şi Turcia drept aliaţi regionali principali, două ţări cu care Iranul se află în competiţie pentru hegemonia regională. Israelul, pe de o parte, a fost unul dintre principalii susţinători ai Azerbaidjanului în conflictul din Nagorno-Karabah fiind, conform unui raport al Stockholm International Peace Research Institute, cel de-al doilea cel mai mare furnizor de arme pentru Baku, după Rusia, cu vânzări estimate la 825 de milioane de dolari între 2006 şi 2019. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte Turcia, care se învecinează cu Nakhcivan (înainte de acordul din 2020 legăturile terestre dintre Azerbaidjan şi enclava sa Nakhcivan treceau prin teritoriul iranian) obţine acces terestru în întregul Azerbaidjan fără a fi nevoită să treacă prin Iran sau Georgia, creând o potenţială rută comercială directă către Asia Centrală.
 
Sursă foto: Eurasianet.
 

Aspectul etnic: minoritatea azeră din nordul Iranului

Teheranul ar putea fi, de asemenea, precaut cu privire la impactul victoriilor şi alianţelor regionale ale Azerbaidjanului asupra populaţiei azere din nordul Iranului, zona fiind locuită de o populaţie azeră semnificativă, estimată a fi cea mai mare minoritate din ţară. Azerii formează aproximativ 16% din populaţia totală a Republicii Islamice Iran, majoritatea acestora fiind şiiţi şi, în ciuda unei istorii de opoziţie politică la începutul şi mijlocul anilor 1900, ulterior au avut tendinţa de a se identifica cu guvernul central iranian. Un număr semnificativ de azeri a jucat un rol important în evenimentele care au condus la Revoluţia Constituţională din 1905-1911, la crearea Frontului Naţional a lui Mossadegh (1950-1953) şi în Revoluţia Islamică din 1978-1979. Identitatea şiită comună, implicarea în economia mai largă a Iranului şi prezenţa multor azeri în Teheran indică faptul că aceştia au căutat în primul rând să influenţeze politica iraniană, mai degrabă decât să solicite autonomie. Însă în ultimii ani Iranul se confruntă cu cereri şi manifestaţii pentru o mai mare autonomie azeră, printre acestea numărându-se demonstraţiile din septembrie 2011 de la Urumiyeh în Iran, prin care s-au solicitat mai multe drepturi lingvistice şi educaţionale sau cele din faţa ambasadei Iranului din Baku, pentru care a existat şi un anumit sprijin din partea mişcărilor politice care vizau un Azerbaidjan unit. Însă ayatollahul Mojtahid-Shabestari, reprezentantul liderului suprem Ali Khamenei în provincia iraniană Azerbaidjanul de Est, a răspuns că azerii ar putea fi reuniţi numai dacă Azerbaidjanul va fi încorporat în Iran.
 
Sursă CIA World Factbook.
 
În timpul conflictului din 2020, Khamenei, el însuşi un iranian cu origini azere, nu a făcut niciun comentariu cu privire la poziţionarea Teheranului, însă un număr de reprezentanţi ai săi din nord-vestul Iranului, cu populaţia majoritară azeră, au emis o declaraţie prin care şi-au exprimat sprijinul pentru Azerbaidjan în conflict. Mai mult, reprezentantul lui Khamenei în Republica Azerbaidjan, Ali Akbar Ajagnejad, a declarat în timpul unui discurs din 3 octombrie 2020 că este gata să meargă în Nagorno-Karabakh şi să lupte alături de tinerii azeri până când va fi martirizat.
 
Qafqaz.
 
Relaţia dintre Republica Islamică şi Azerbaidjan este un exemplu util în ceea ce priveşte importanţa naturii transnaţionale a grupurilor etnice în discursul de securitate al Iranului. Relaţia iraniano-azera este probabil reprezentativă pentru relaţiile internaţionale ale Teheranului, dar şi pentru politică etnică internă. Beligeranţa Iranului faţă de Azerbaidjan nu se evidenţiază ca o excepţie, mai degrabă aceasta oferă un exemplu viu şi aproape invariabil aplicabil al modului în care grupurile etnice transnaţionale care locuiesc în Iran pot afecta securitatea şi politica internaţională a Republicii Islamice. Evoluţia postbelică a dinamicii minorităţii azere – care a organizat sărbători publice în urma victoriei Azerbaidjanului în conflictul cu Armenia şi a cerut închiderea graniţelor iraniano-armene în urma războiului – a alimentat îngrijorarea Iranului faţă de posibilele ambiţii ale guvernului de la Baku faţă de teritoriul său şi de propaganda pan-turcistă care emană din Azerbaidjan şi chiar din Turcia; chiar dacă în prezent, nu există o ameninţare reală de separatism în Azerbaidjanul iranian, peisajul „s-ar putea schimba dacă criza escaladează şi puterile externe vor fi implicate” (extras dintr-un interviu realizat în 18 mai 2018, la International Institue for Peace, Viena, cu Shireen T. Hunter, fost diplomat, în prezent profesor de studii iraniene la Georgetown University).
 
Mai mult, naţionalismul etnic azer, combinat cu nemulţumirea faţă de condiţiile socio-economice din Iran, ar putea crea o situaţie explozivă în provinciile din nordul Iranului, iar această realitate ar putea fi exploatată de rivalii Republicii Islamice. Israelul şi Turcia au un istoric al încercărilor de a mobiliza comunitatea iraniană azeră împotriva guvernului din Teheran. În plus, Teheranul a fost alarmat şi de exerciţiile militare ale Azerbaidjanului cu Turcia şi Pakistan (doi dintre principalii rivali geopolitici ai Iranului) iniţiate pe 12 septembrie la Baku, la aproximativ 250 km de graniţa cu Iranul.
 

Consecinţe

În acest context, ca răspuns la exerciţiile militare azere în apropierea graniţelor Iranului, Teheranul a iniţiat la începutul lunii octombrie un set de exerciţii militare, în apropierea graniţei cu Azerbaidjan. Nenumărate vehicule blindate, unităţi de artilerie, drone şi elicoptere au fost trimise în nord-vestul Iranului, într-o demonstraţie excepţională de forţă. Miniştrii şi oficialii iranieni au justificat aceste manevre ca fiind un răspuns la alianţa dintre Israel şi Azerbaidjan, precum şi o strategie de a elimina membri ai grupării ISIS, importaţi de Azerbaidjan şi Turcia în Caucaz, anul trecut, pentru a lupta împotriva Armeniei în Nagorno-Karabah.
 
Iranul a numit acest exerciţiu militar “Cuceritorii lui Khaybar / Fatehan-e Khaybar” (فاتحان خیبر), probabil ca un răspuns la strategia israeliană împotriva Iranului, prezentată preşedintelui american Joe Biden de către prim ministrul Naftali Bennet şi descrisă de acesta din urmă drept „o moarte printr-o mie de tăieturi”. Numele de cod Fatehan-e Khaybar se referă la porţile unei fortăreţe evreieşti antice din Peninsula Arabică, care a fost cucerită de Imamul Ali, primul imam şiit. Prin urmare, din punctul de vedere al Iranului, Azerbaidjanul este versiunea de astăzi a aceleiaşi cetăţi, iar poarta sa este coridorul Zangezur – propus de Azerbaidjan pentru a conecta restul ţării cu enclava sa Nakhcivan prin regiunea Syunik din sudul Armeniei. Potrivit ultraconservatorilor iranieni, Zangezur ar putea fi o poartă pentru intrarea directă a Israelului şi a NATO în Caucaz şi, prin urmare, ar încălca integritatea teritorială a Armeniei şi, de asemenea, ar ameninţa Iranul.
 
Fars News.
 
Diversele exerciţii militare din ultimele săptămâni ale Azerbaidjanului alături de Turcia şi Pakistan ar fi putut servi drept declanşator pentru aceste jocuri de război, dar cu siguranţă nu este singurul pretext, aici putând fi inclusă şi “taxa rutieră” impusă de guvernul de la Baku şoferilor de camioane iranieni care intrau în regiunea Nagorno-Karabah – o cale pe care aceştia trebuie să o urmeze pentru a transporta combustibil şi mărfuri în Armenia sau un alt set de manevre militare, efectuat de forţele speciale azere şi turce în imediata vecinătate a coridorului Lachin, care leagă fizic părţile populate de armeni din Karabakh de Republica Armenia şi este în prezent păzit de forţele de menţinere a păcii din Federaţia Rusă.
 
„Acţiune ciudată a Republicii Azerbaidjan împotriva şoferilor de tranzit iranieni / Dă-ne dreptul de a trece”. Sursă foto: ISCA News.
 

Implicaţii regionale

Arhitectura de securitate postbelică în Caucazul de Sud a îmbunătăţit poziţia Rusiei şi Turciei, creând în acelaşi timp provocări noi pentru Iran, atât exogene cât şi domestice. În timp ce Moscova şi Teheranul pe de o parte, şi Ankara şi Teheranul pe altă parte, împărtăşesc anumite interese comune, au şi puncte de divergenţă, iar ignorarea Iranului din acordul de pace din 2020, precum şi recentele evoluţii regionale, au potenţialul de a adânci aceste disensiuni.
 
Încrederea ridicată în sine a autorităţilor azere de astăzi, răceala relaţiilor dintre Teheran şi Erevan din cauza sprijinului discret al Iranului pentru Baku în timpul conflictului Nagorno-Karabah şi influenţa tot mai mare a Turciei şi Israelului în Caucaz au creat o anume stare de anxietate printre oficialii iranieni, îngrijoraţi de posibilitatea ca un conflict limitat în regiune, care ar atrage şi nord-vestul Iranului într-un război. Nu este încă clar în ce măsură guvernul condus de preşedintele Ebrahim Raisi şi Consiliul Suprem de Securitate Naţională pot formula o politică şi o strategie clară de apărare în faţa provocărilor de securitate din regiunea de frontieră cu
 
Azerbaidjanul. Clare sunt însă mesajele transmise de Teheran prin aceste desfăşurări de capabilităţi şi exerciţii militare, prin care Iranul doreşte să transmită mesaje nu doar Azerbaidjanului sau Turciei, ci şi Israelului, oficialii iranieni amintind în mod constant despre intenţia lor de a respinge ameninţarea israeliană din regiunea Caucaz.
 
Pentru a evita un alt conflict regional discuţiile diplomatice proactive între Teheran şi Baku sunt esenţiale. În acest sens, la mijlocul lunii octombrie, în urma conversaţiilor telefonice dintre ministrul de externe al Azerbaidjanului, Jeyhun Bayramov şi ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, cele două părţi au declarat că îşi vor rezolva criza diplomatică prin dialog. Potrivit Ministerului de Externe al Azerbaidjanului, „Miniştrii au subliniat importanţa respectării principiilor integrităţii teritoriale şi suveranităţii ţărilor”. Pe 24 octombrie, ministrul de externe al Iranului a declarat că relaţiile Iran-Azerbaidjan vor continua pe baza „respectului reciproc”. Orice conflict armat din Caucaz nu ar face decât să agraveze crizele existente în regiunile învecinate, în special escaladarea crizelor umanitare şi de strămutare din Afganistan.
 
*Ioana Constantin Bercean este membru în Consiliul de Experţi LARICS şi expert pe Orientul Mijlociu.

Acest material face parte dintr-un proiect ce este finanţat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/ autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

Ef Ef
4.11.2021, 09:34:17

Personal, pe domnul Unteanu eu il poreclesc ,,Apostolul Apocalipsei''. Titlurile dansului sunt atat de bombastice incat au devenit amuzante. Totusi, ii respect tactica ce nu are cum sa dea gres. Daca prevestesti in fiecare zi cate o catastrofa, o apocalipsa, un razboi, o criza ceva, inevitabil, dpdv statistic, candva o sa o nimeresti. Iar atunci, domnul Unteanu, finalmente razbunat, va triumfa: ,,V-am spus eu!''.

+12 (18 voturi)
Stefan din Nord
4.11.2021, 09:54:04

De data asta te-ai inselat Sau ai gresit articolul

-6 (18 voturi)
Ef Ef
4.11.2021, 10:04:07

Asa este. Am gresit articolul. Mea culpa. Eram saturat de domnul Unteanu si am crezut ca e titlul lui. Nu era. Dansul e la panda, acum, la gardul dintre Polonia si Belarus, ca poate-poate iese ceva.

+12 (20 voturi)
Lucifer
4.11.2021, 09:38:35

Lumea a evoluat şi graqniţele statelor nu mai coincid cu graniţele popoarelor/ naţiunilor. În Caucaz şi în Orientul Mijlociu există multe popoare, unele numeroase, a căror desfăşurare în teritoriu nu mai corespund cu graniţele naţionale, sau mai rău, unele popoare numeroase nu au nici măcar un stat naţional. Astfel, palestinienii şi kurzii nu au stat naţional deşi kurzii sunt vreo 30 milioane de oameni care trăiesc în Turcia, Siria, Iran şi Irak. Idem palestinienii. În Caucaz există azerii care au stat, dar majoritatea populaţiei de etnie azeră trăieşte prin Iran. Idem armenii, unde o mare parte din populaţie trebuia să fie pe teritoriul actualei Turcii, dar au fost exterminaţi sau dez-naţionalizaţi. Toate aceste popoare au dreptul la un stat naţional. Actualele graniţe fictive au fost trasate de marile puteri după WW1, respectiv UK, Franţa, Turcia şi URSS.

-9 (19 voturi)
Sima Sergiu
4.11.2021, 09:57:05

Tensiunile dintre Iran si Azerbaidjan sunt consecinta a faptului ca niste teroristi au incercat sa se infiltreze in statul azer ca sa incerce sa puna presiune pe Iran. Doar ca ... atat teroristii cat si sustinatori lor vor fi mai mult decat infranti.

-14 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (23)

Modifică Setările