Brazilia: Peste jumătate de miliard de albine au murit în decurs de trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o jumătate de miliard de albine au murit în Brazilia în decurs de trei luni, în marea  lor majoritate din cauza pesticidelor, potrivit Bloomberg citat de CBS News.

Peste 75 la sută din culturile din întreaga lume depind de polenizarea realizată de albine, potrivit raporatelor ONU privind Agricultura şi  Resursele de hrană (FAO).

FAO  a avertizat în legătură cu importanţa protejării populaţiei de albine pentru asigurarea resurselor de hrană puse sub semnul întrebării după ce 500 de milioane au fost răpuse de pesticide în Brazilia.

Moartea masivă a albinelor a fost raportată de către 4 state brazilieie. Doar în Rio Grande do Sul au murit 400 de milioane de albine. Aldo Machado, vicepreşedintele asociaţiei de conservare a albinelor din acest stat, a spus că colonia sa a fost decimată în mai puţin de 48 de ore după ce o parte din albine au manifestat semne de boală.

„Odată ce albinele sănătoase încep să cureţe stupii de albinele aflate pe moarte se contaminează, astfel că mor în masă”, a spus Machado. 

Pesticidele responsabile în mare parte de moartea masivă a albinelor sunt neonicotinoidele şi fipronilul –substanţe interzise în Europa. Potrivit Greenpace Unerathed, utilizarea pe scară largă a acestor produse a crescut de la venirea la putere a fostului preşedinte Michel Temer şi a preşedintelui actual Jair Bolsonaro .

În doar trei ani, 193 de erbicide şi de compuşi chimici din pesticide care au fost interzise în UE, au fost înregistrate în Brazilia, care a devenit cel mai mare cumpărător de pesticide din lume.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite