Bulgaria, şoferii sunt obligaţi să circule cu luminile aprinse zi şi noapte, tot anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii urmează să circule pe teritoriul Bulgariei cu farurile aprinse pe timpul zilei în decursul întregului an, ci nu doar în lunile de iarnă, a hotărât Parlamentul de la Sofia vineri, relatează site-ul Novinite.com.

Până acum se circula cu luminile aprinse pe timpul zilei doar în perioada 1 noiembrie-1 martie.

La începutul lui noiembrie, în fiecare an, poliţia rurieră efectua controale în acest sens, aplicând amenzi şoferilor care uitau să aprindă farurile sau optau să ignore aceste prevederi adoptate în vara lui 2006.

Exista de asemenea o "perioadă de graţie", în care erau aplicate doar avertismente, în primele opt zile de verificări.

În aceeaşi perioadă, poliţia rutieră verifica şi eventuale probleme cu funcţionarea ştergătoarelor de parbriz şi pneuri uzate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite