Cancerul numit Stat islamic din Irak (ISI)

Oribilele execuţii publice, precum şi exacerbarea terorismului internaţional, pun pe tapet tot mai acut chestiunea Statului islamic din Irak (ISI). Nu e deloc clar ce fel de stat este ISI şi cât de islamic este acest aşa-zis stat islamic.

Tot mai multe informaţii primite din această zonă, ce reuşesc să scape, ca dintr-un fel de gaură neagră politică, arată că lucrurile sunt nu numai grave, dar şi extrem de nocive pentru pacea mondială. Toată lumea a înţeles că aici nu avem de-a face cu un stat în sensul obişnuit al termenului, dat fiind că instituţiile şi structurile de putere ale ISI sunt înclocuite cu armele şi gloanţele. Toată lumea se convinge că această formă de organizare politică nu este una statală câtă vreme nu urmăreşte nicidecum securitatea socială a membrilor săi, ci, dimpotrivă, ţinerea lor într-o stare de sclavie, teroare şi violenţă, oamenii fiind maltrataţi sau ucişi la cel mai mic semn de nesupunere. Aici este la ordinea zilei uciderea de copii, femei şi bătrâni, ca şi cum scopul acestei formaţiuni politice ar fi tocmai exterminarea propriei comunităţi (căci, de naţiune nici nu poate fi vorba).

Am citit recent caracterizări ale ISI în sensul că este asociat cu acea formă de organizare asemănătoare cu starea de natură. După cum bine se ştie, filosofii politici din secolul XVII, în special, au susţinut că starea de natură premerge apariţiei statului. De exemplu, după John Locke, în starea de natură, oamenii sunt liberi şi egali, domneşte pacea socială, înţelegerea şi conlucrarea. Pactul social ce intervine pe aceste baze conduce, după Locke, la apariţia unui instrument care să asigure securitatea socială. Este însă evident că ceea ce vedem la ISI nu are nimic comun cu asemenea caracterizări.

Altă posibilă descriere, ce s-a vehiculat recent la noi, ar fi că avem de-a face cu o organizare de tip Hobbes, adică un război al tuturor împotriva tururor, căci, susţine Hobbes, omul este de la natură rău, egoist, fiind lup pentru semenii săi tocmai pentru a putea să posede cât mai multe bunuri. Trebuie recunoscut că e o caracterizare mai apropiată de adevăr, dar nu se susţine în totalitate în condiţiile în care pactul social ce duce la apariţia statului are ca scop tocmai apărarea ordinii în faţa instinctelor naturale rele ale omului. Dar ISI este violenţa întruchipată, o culminaţie a instinctelor violente şi rele ale omului.

Departe de a fi un stat, indiferent cum l-am descrie, ISI este mai degrabă o grupare teroristă, de sorginte mafiot-militară ce vrea să trateze exclusiv de pe poziţii de forţă, intolerante şi fanatice cu ţările democratice ale lumii.

Exact aici apare pericolul. Nefiind nici stat, şi nici islamic în esenţa sa, ISI va avea mereu tendinţa să pedepsească orice încălcarea a unor interese proprii de moment; deci, nicidecum nu doreşte să promoveze sau să apere valorile islamului, ci anumite interese mercantile, de regulă legate de putere (economică, simbolică, militară etc).

Grupare teroristă în sensul cel mai rău al termenului, ISI are o organizare diferită de cel propriu grupării al-Qaeda, mulţi bani, resurse, câteva zeci de mii de persoane bine pregătite pentru a ucide şi, probabil, mult sprijin în zonă. Pesemne că aşa se explică uluitoarea viteză cu care s-a întins, ca un fel de plagă, cucerind noi teritorii din zone aflate de mulţi ani în război şi sărăcie. Practic, ISI este un fel de cancer apărut pe un organism slăbit şi cu sistemul imunitar destabilizat.

Cum imaginea aceasta a cancerului mi se pare că explică cel mai bine natura acestui fenomen, înclin să cred că exact în aceşti termeni ar trebui să avem şi o soluţie a problemei. Vindecarea de ISI nu constă în negocieri (între cine şi cine?), tratative (cum să se facă cu armele pe masă?) sau acorduri de pace (cum ar putea un tâlhar să fie cinstit ca să respecte un acord?). Soluţia trebuie să fie operaţia radicală, decisă, concertată a tuturor ţărilor civilizate ale lumii, sub egida ONU şi a Consiliului de Securitate. Inclusiv Rusia şi China au obligaţia să se alăture marii coaliţii împotriva ISI, căci tocmai ele sunt ţările care au refuzat să se îndepărteze tumoarea atunci când se mai putea (am în vedere, desigur, războiul din Siria). În caz că şi de data asta vor refuza, ar fi cazul ca legile internaţionale să fie modificate în sensul ca deciziile Consiliului de Securitate să nu se mai ia prin consens ci prin majoritate.

Chiar dacă interesele Rusiei şi Chinei vor fi destabilizate, afectate firmele din multe ţări ale lumii ce sunt implicate în vânzarea de arme către ISI, chiar dacă resursele naturale vor fi bulversate, şi, în general, la nivel geopolitic, totul se va bulversa, a venit timpul să înţelegem că lucrurile nu mai pot fi lăsate să continue. A le lăsa la fel, ar însemna creşterea violenţelor şi a terorismului la nivel mondial la un grad fără precedent. Este timpul pentru operaţie!