Candidatul Belgiei în viitoarea Comisie Europeană scapă de ancheta de corupţie. Decizia Parchetului de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Didier Reynders FOTO EPA-EFE
Didier Reynders FOTO EPA-EFE

O anchetă a Parchetului de la Bruxelles cu privire la acuzaţii de corupţie vizându-l pe ministrul belgian al Apărării Didier Reynders, candidatul ţării sale la un post în viitoarea Comisie Europeană (CE), a fost clasată fără urmăriri, relatează AFP.

”Dosarul a fost clasat fără urmăriri, pentru că nu a exitat o infracţiune”, a declarat vineri pentru AFP Willemien Baert, un purtător de cuvânt al parchetului, confirmând un anunţ anterior al lui Didier Matray, avocatul lui Didier Reynders.

Didier Reynders urmează să fie audiat miercuri în Parlamentul European (PE), căruia îi revinse ultimul cuvânt în procesul numirii viitorului Executiv european, care urmează să intre în funcţie la 1 noiembrie.

El urmează să fie audiat miercuri, începând de la ora locală 9.00 (10.00, ora României), în comisiile europarlamentare ale Afacerilor Juridice şi Libertăţilor Civile, care corespund portofoliului său de comisar al Justiţiei şi Statului de Drept.

O anchetă în curs a justiţiei belgiene îl expunea unor audieri agitate pe cel care este în prezent ministrul Afacerilor Extere şi Apărării într-un Guvern care expediază afacerile curente.

La 14 septembrie, cotidianele belgiene L'Echo şi De Tijd au dezvăluit că au aflat despre acuzaţii formulate împotriva lui Didier Reynders care au obligat Parchetul de la Bruxelles să deschidă o anchetă preliminară.

Parchetul a confirmat informaţia, în timp ce Didier Reynders, citat de agenţia belgiană de presă Belga, dădea asigurări că ”nu are cunoştinţă” de o asemenea anchetă.

”Clientul meu a respins imediat toate acuzaţiile prin intermediul presei”, declara pentru AFP avocatul său la 19 septembrie.

”Sper să se facă claritate cât mai rapid posibil. Este evident că autorul acuzaţiilor este animat de o voinţă de a face rău”, adăuga Matray.

Acuzatorul lui Didier Reynders este un fost agent de la Siguranţa Statului, serviciile civile de informaţii în Belgia.

Acesta a raportat poliţiei că are la cunoştinţă plăţi făcute ca mită cu ocazia unor contracte publice la care erau asociate serviciile ministrului, dar fără să prezinte probe.

Didier Reynders, în vârstă de 61 de ani, un liberal francofon, este considerat un adevărat pilon pe scena politică din Belgia. El a deţinut posturi prestigioase în Guvern de peste 20 de ani - Finanţe din 1999 în 2011, iar apoi Externe -, ceea ce l-a făcut bine cunoscut dincolo de frontierele ţării.

La 24 august, în timp ce aproape toate celelalte state membre UE îşi desemnaseră candidaţii, premierul belgian în exerciţiu Charles Michel l-a propus în viitoarea echipă a Ursulei von der Leyen.

Ceilalţi 25 de candidaţi din echipă urmează să fie audiaţi de la 30 septembrie la 8 octombrie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite