În lume

articolul anterior articolul urmator

„Caniculă severă” în Australia. Sydney a înregistrat cea mai caldă noapte a sa din noiembrie

7
29 Nov 2020 14:31:09
Autor: News.ro
Plaja Bondi Beach din Sydney FOTO EPA-EFE
Plaja Bondi Beach din Sydney FOTO EPA-EFE

Sydney, cel mai mare oraş din Australia, care se confruntă cu o perioadă de caniculă, în care temperatura atinge ziua până la 40°C, a înregistrat noaptea de sâmbătă spre duminică drept cea mai caldă noapte a sa din noiembrie, cu o temperatură de 30°C, relatează AFP.

Temperatura a coborât în această noapte până la 25,3°C, însă la ora locală 4.30 (sâmbătă, 19.30, ora României) a crescut la 30°C, iar în timpul zilei de duminică a crescut la 40°C a doua zi consecutiv.

Regiunea New South Wales, în care se află oraşul, se află într-o „caniculă severă”, potrivit serviciilor meteorologice, iar alte oraşe din sud-estul Australiei au bătut sâmbătă, şi ele, recorduri de căldură, cu 43,2°C la Griffith şi 45,7°C la Mildura.

Autorităţile au interzis să se aprindă focul în cea mai mare parte a regiunii, care a fost afectată de incendii catastrofale în ultima vară australă.

Aproximativ 60 de incendii ardeau în regiune, însă cea mai mare parte se aflau sub control, cu ajutorul unor rafale de vânt rece, dinspre sud.

Acestea sunt primele incendii după cele din vara devastatoare 2019-2020, care au ars o suprafaţă echivalentă cu aproape jumătate din suprafaţa Franţei, au ucis 33 de oameni şi au obligat mii de persoane să fugă din calea flăcărilor.

Aceste incendii au ars sau obligat să fugă - aproape trei milioane de animale - şi au provocat pagube economice estimate la şapte miliarde de dolari.

Canicula intervine la două săptămâni după ce oameni de ştiinţă din Guvern au avertizat că modificările climatice urmează să cauzeze în Australia tot mai multe incendii de pădure, secetă şi cicloni.

Australia depinde încă, în mare parte, de energia fosilă, însă premierul conservator Scott Morrison a negat, în numeroase rânduri, că ar exista vreo legătură între modificările climatice şi incendiile de pădure.

Morrison s-a declarat hotărât ca Australia să rămână unul dintre principalii exportatori de energie fosilă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Pontus Euxinus
29.11.2020, 18:03:23

E emisfera sudica , si este vara acolo. E normal. Si in states, vara atingi 105F

-4 (4 voturi)
UnulDinVancouverCanada
29.11.2020, 18:23:07

Unde?... in Alabama ?....

+3 (3 voturi)
Pontus Euxinus
29.11.2020, 18:37:14

AZ phoenix

-3 (3 voturi)
UnulDinVancouverCanada
29.11.2020, 18:40:49

Am fost acolo anul trecut... oras frumos.

+3 (3 voturi)
Pontus Euxinus
29.11.2020, 18:45:00

Indeed. thanks a lot man

-3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările